Nu cred că a mai rămas ceva de scris pe tema dezinfectanților diluați din spitale sau a operațiilor și dotărilor de la Floreasca, făcute după modelul comunist. Urmărind articolele și legând niște informații de pe la fețele locurilor, mi-am amintit de o poezie a lui Mircea Dinescu "Interviu". N-am s-o transcriu, am s-o citez pe bucăți, având versuri în loc de puncte, oricum mi-e greață de articolele de tip "Scriu pe 7-10 alineate numerotate fiindcă sunt incapabil să scriu construiesc o argumentare". Iată:
"La noi la țară e bine e frumos
principiile-au îmbătrînit puțin
afar spirtul medicinal dat prin pâine întinerește
şi felcerul îl recomandă pentru "uz intern"
Asta e simplă și clară pentru toată lumea. Dezinfectanții erau de cârciumă nu de spital, foarte probabil adaptați necesităților primare românești, orientate pe purificarea spiritului în detrimentul trupului, alină mâhnirea și ambetează microbii. Nu știu dacă mopul a înlocuit clasicul teu cu cârpă în toate spitalele, dar din discuțiile cu un amic am cam aflat că aceelași instrument spală și holul și toaleta și salonul, practic: sănătate împărțită echitabil la toată lumea.
"porcul a molfăit copilul uitat în copaie
(oricum erau ai Statului și unul și altul)"
Dezastrul de la Colectiv a fost o deflagrație pe bucăți. Cei care au avut mai multe zile decât le-a îngăduit iresponsabilitatea funcționărimii edilitare, au fost răpuși de septicemii și microbi, spre spaima medicilor din spitalele străine, pe mâna cărora au încăput la export. Doctorii străini au avut ocazia de a vedea la lucru bacili despre care citiseră numai prin cărți. O deschizătură de operație e extrem de sensibilă la streptococi, niște bacterii destul de populare, carnea arsă e ca o incizie chirugicală pe tot corpul, deci faceți voi un calcul simplu de risc. Dar ce să-i faci? Și doctorii și funcționarii și copiii și bacilii sunt tot ai statului, iar Dumnezeu nu face politică.
"la radio am terminal demult recoltatul
și-n curând o să terminam şi pe câmp
în general e bine la noi la țară e beton e frumos"
Cam așa stă treaba cu minunata secție de arși de la Floreasca. Are tot ce-i trebuie, mai puțin cameră hiperbară și medici (teoretic supra-specializați în Franța). Sigur că la radio, la TV și pe net, toate acestea există, da nu încă. Oricum, într-un stat birocratic hârtia are totdeauna dreptate, iar dacă toate acele lucruri sunt pe hârtie și banii nu mai sunt, e clar că beton s-a turnat pe undeva, chiar dacă nu unde trebuie. Suntem o țară minunată în acte, în curând vom fi și în realitate. Ce mai contează o sută de ani când ești cu două secole în urmă?
Joi dimineață Spitalul de Urgență Floreasca a fost cuprins de isteria unei responsabilități absolute, care proptea în ușile paznicilor împuterniciți subit, și pacienți și rezidenți și medici și orice altă persoană întâmplătoare sau auxiliară. Pe scurt "Nebunia lui Salam" declanșată de un strănut aprig al noului manager. Bilete de ordine făcute de mână pentru toată lumea la grămadă de către un delegat special și încet, mă rog, reacția clasic românească în situație de criză: apucarea de dindărăt și executarea de salturi repetate. Cred eu că spaima presei era atât de mare încât pacienții de chimio nu mai erau o prioritate.
Suntem inconștienți și iresponsabili, nepregătiți și neinstruiți. Lucrurile astea n-ar fi atât de grave dacă am fi puțin mai atenți la lumea din jurul nostru, dacă ne-ar păsa puțin mai mult. Chestiunea cu spitalele, nenorocirea de la Colectiv, sunt ca bubele purulente și umflate peste pielea netedă a unui organism găunos în vene și prăsele. Din când în când o bubă dintr-asta pleznește și lasă la iveală rădăcini vinete umflate ca tentaculele mangrovelor, hrănite cu sânge și adăpând prostia. Vreți vreo concluzie?
"La noi la țară e bine
pompierii în general dau foc la case e frumos
tractorul ară între unii și alții
între unii și alții o brazdă adâncă e bine e frumos."
