HomeActualitateUmor englezesc pe scena Operetei bucureștene

Umor englezesc pe scena Operetei bucureștene

Soprana Bianca Ionescu-Ballo ne invită în atmosfera londoneză prin spectacolul “London – A New Story” pus în scenă de Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” la Palatul Național al Copiilor, pe 17 martie, de la ora 19:00.

După o idee de Bianca Ionescu-Ballo, spectacolul “London – A New Story”, tratează cu mult umor și uneori autoironie subiecte de actualitate. În contextul recentului Brexit, acaparați de mirajul scenei, personajele ne invită în universul lor folosindu-se de sintagme motivaționale la modă.

Trei vecini, locuitori cu aspiraţii diverse ai unui imobil londonez, sunt puşi prin intermediul poştaşului într-o situaţie căreia sunt nevoiţi să-i facă faţă fiecare în felul lui. Sub pretextul unei invitaţii la casting, viaţa fiecăruia dintre ei înregistrează o schimbare care le perturbă existenţa monotonă. Ambiţia, nostalgia, nevoia de a arăta că încă mai sunt competitivi îi aduce pe toţi în situaţia de a reevoca şi interpreta melodii superbe, de mare succes. În final, însuşi poştaşul este cooptat în această vâltoare şi sunt şanse să se înfiripe chiar şi câteva idile!

Vor fi din nou sub lumina reflectoarelor! “Urmează-ţi visul!”, par să spună cei… patru!

Distribuție: Bianca Ionescu-Ballo, Anton Zidaru, Gabriela Daha, Valentino Tiron

Text: Bianca Ionescu-Ballo

La pian: Alexandru Burcă

Regia: Anda Cruceanu

Coregrafia: Andreea Toma

Scenografia: Oana Letiţia Grigore

Biletele pot fi achiziţionate online, pe www.startickets.ro și în reţeaua de magazine Startickets.ro:

  • B-dul Tineretului Nr. 8 – 10, Casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor, Bucureşti
  • Calea Dorobanţi nr. 62, ap. 5

Mai multe detalii legate de spectacolele noastre găsiți pe: www.opereta.ro

Parteneri: Agerpres, Evenimentul zilei, Capital, Șapte seri, Radio România Cultural, DC News, Radar de Media, societateamuzicală.ro, mklasica.ro, eva.ro, ArtOut, Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, Universitatea București, goingout.ro, inoras.ro, iqool.ro.

Sponsori: Bucuria, ookee.ro.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare