HomeActualitateUSL botează electoral puradeii slobozeni din cartierul Bora

USL botează electoral puradeii slobozeni din cartierul Bora

USL a pus ochii pe 40 de puradei din cartierul Bora din municipiul Slobozia şi vrea să-i boteze, cu orice chip, cu două săptămâni înainte de alegerile parlamentare.

Este clar, Vasile Ciupercă, şeful PSD şi co-şeful USL, are planuri mari de viitor. Pentru că nu le mai ajung alegătorii cu drept de vot în 2012, eminenţele cenuşii ale partidului au pus ochii acum şi pe viitorii votanţi. Chiar dacă unii dintre ei abia s-au ridicat la poziţia bipedă, iar cei mai mulţi gustă cu sârg, cât e ziua de lungă, din degetul mare! Nu contează, vot să iasă, chiar dacă şi peste vreo 15-20 de ani când ţâncii de acum vor avea drept să poarte ştampila!

Stoica a dat fini la tot partidul

Operaţiunea „Votăm puradeii!” a debutat în cea mai mare taină, marţi, 6 noiembrie, în cartierul Bora din Slobozia. Strânşi de consiliera PSD Beciu şi preotul bisericii, zeci de copilaşi ţinuţi în braţe de părinţi s-au prezentat prompt la chemarea partidului. Lecţiile fuseseră din vreme făcute şi listele cu puradei de toate vârstele, încă nebotezaţi, fuseseră, atent, tipărite cu numele şi prenumele copiilor, dar şi cu numele şi prenumele viitorilor naşi. Pentru că tot era pe degeaba şi naşi urmau să fie mai-marii judeţului, pe liste s-au infiltrat, cu tupeu, şi adulţi nebotezaţi, doar-doar or pune şi ei mâna pe un naş cu lovele la teşcălău! Mişcarea a fost dibuită, la timp, de primarul Alexandru Stoica, cel care a fost primul descălecător în biserica din Bora. Cu avântu-i arhicunoscut şi cu gura până la urechi, primarul a avut prima grijă: „Care-i Alexandru sau Alexandra, că-l iau eu, să mi-l daţi mie!”. N-a avut noroc, dar a dat peste un Ionuţ. „Perfect! Ionuţ, ia-l, e al tău. Gata, ţi-am găsit fin!”, a strigat primarul Sloboziei spre consilierul local PSD Ionuţ Răileanu. „Domn’ primar, şi mie cine mi-l botează?”, se aude dinspre altar o întrebare a unei femei cu un sugar în braţe. „Ai răbdare, nu te grăbi, că avem naşi pentru toată lumea. Vine acum preşedintele Consiliului Judeţean şi se rezolvă, să vezi ce maşină are…”, a ţinut să facă ordine Alexandru Stoica.

Naşii au ales ca la târg

Iar naş Ciupercă a venit. Şi nu cu mâna goală, ci cu ditamai alaiul de naşi. Naş prefectul, naş subprefectul, naş candidatul, mai ceva ca la o cumetrie a Mafiei siciliene. După pupăturile de rigoare şi gargara specifică în care preotul a ţinut să mulţumească înalţilor oaspeţi pentru prezenţă şi pentru „dorinţa” de a boteza puradeii din cartier, unul lângă altul, şeful Consiliului Judeţean, prefectul şi subprefectul au aşteptat în picioare să înceapă procedura de năşire, supervizată şi de un trimis în sutană, solul personal al episcopului Vicenţiu, dar şi atent supravegheată, de pe scaune, de şefii comunităţilor de romi din colegiul 2 Slobozia – Ţăndărei, băieţii cu influenţă care pot da semnalul corespunzător trimiţând voturile comunităţilor către un candidat sau altul. „Acum eu voi da citire numelor de pe listă şi dumneavoastră vă alegeţi. Îmi spuneţi pe care îl vreţi şi eu vă trec numele pe listă!”, a anunţat preotul, după care s-a pus pe citit. Ca la un semn, mămicile şi tăticii prezenţi au dat din coate să ajungă cât mai repede în faţă când auzeau numele plozilor, pentru ca nu cumva să le sară rândul şi să nu prindă naşi. Şi naşii n-au stat prea mult pe gânduri şi au luat fini chiar şi pe nevăzute. Copiii speriaţi de îmbulzeală au început să urle, părinţii strigau care cum puteau ca să-i acopere, iar naşii se străduiau să spună cât mai corect numele preotului pentru a nu fi greşită lista. Spectacolul penibil a durat mai bine de jumătate de ceas, vreme în care candidatul, prefectul şi subprefectul s-au simţit datori să ia măcar una bucată fin pentru botez.

Naşul mare a luat-o pe Regina

Cu voia dumneavoastră, ultimul pe lista naşilor, s-a înscris naşul mare Vasile Ciupercă, cel care a avut, de fapt, şi ideea întregii operaţiuni. După ce ne-a îndemnat să avem grijă de turma de credincioşi (nici nu se potrivea mai bine termenul, având în vedere că finii s-au ales cam ca la târg!), Ciupercă a ales, şi el, să fie naş pentru o fetiţă. Şi nu una cu un nume oarecare, ci unul special. Cum Ciupercă este un soi de suveran neîncoronat pe plan judeţean, nici nu se putea altfel decât ca pe fină să o cheme Regina. Mustafa Regina. Prilej de felicitări care mai de care mai libidinoase primite din partea subalternilor politici. Odată rezolvată chestiunea, alaiul de naşi s-a scuzat că nu mai poate sta, Ciupercă s-a întreţinut un minut cu şefii romilor din zonă cărora le-a promis dragoste eternă şi şi-a luat la revedere de la viitorii fini. De ce viitorii? Pentru că marţi a avut loc doar atribuirea finilor şi împerecherea lor cu naşii, întâlnirea cu procedura duhovnicească va avea loc, normal, într-un cadru mult mai larg, cu toată presa invitată, la sfârşitul lunii, cu exact două săptămâni înainte de alegerile parlamentare, ca nu cumva să uite părinţii finilor cu cine trebuie să voteze la alegeri! Talian bahtali, naşule!

 

Articol publicat în Academia Cațavencu nr. 47

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare