Viitorul României stă în mâinile tinerilor de azi

de Comunicat de presa , 05 aprilie 2018

Cine le insuflă tinerilor dorinţa de a ‚face ceva’ cu viaţa lor? Cine le asigură acele momente revelatorii, care le ghidează apoi paşii înspre obiectivele personale şi profesionale care li se ‚potrivesc’ cu adevărat? Răspunsurile vin în această ordine: familia, prietenii, şcoala, mass media.

Ȋnsă oare e suficient să fii ancorat/ă în cele ‚4 cercuri’? Cum ar fi să primeşti nemijlocit sfatul (şi poate chiar mentoratul) unui om de succes, pe care-l admiri, dar pe care nu ai avut încă şansa să-l întâlneşti faţă în faţă?

Cu această ‚ofertă’ vin Conferințele BookLand Evolution, care străbat anual 23 oraşe, reunind tinerii şi personalităţile marcante, care-i încurajează & motivează prin exemplu personal să facă alegerile potrivite în viaţă, povestindu-le despre provocările care-i aşteaptă dar care nu trebuie să-i oprească din a-şi urma vocaţia! Cel mai amplu proiect educaţional, prin cele ~115 zile de conferinţă, oferă liceenilor şi studenţilor o oportunitate excelentă de dezvoltare prin discuţii libere, bazate pe experienţă personală şi interacţiune directă cu profesionişti consacraţi.

A 5a ediţie a Conferințelor BookLand Evolution îşi redeschide porţile pentru tinerii din Alba Iulia la Universitatea "1 Decembrie 1918" (Str. Unirii nr. 15-17), de miercuri până vineri (11-13 Aprilie’18), în intervalul orar 14:00–16:00, respectiv în zilele de 11 si 12 aprilie (miercuri și joi) conferințele au loc în Amfiteatrul A9 (Aula Magna) iar în ziua de 13 aprilie (vineri) în Amfiteatrul A6 (Clădirea Centrală a Universității).

Vor urca pe scenă 9 personalități pregătite să raspundă la toate întrebările: Adrian Butuc, Ciprian Cucu, Andreea Bogdan, Iudita Mariș, Ioana Sasu, Florin Sebastian Badale, Carmen Pauleti, Sebastian Băeșan și Silvian Stâncel. Moderatorul acestei ediții este Andreea Bogdan.

Intrarea este LIBERĂ!

Parteneri:  Deutsche Leasing, Asevi, Ipso Agricultură, F64, Di Bas, NTT Data, Giusto, IntegralEdu, ConsulTeam Expert, GMP Group, Filip Spedition, Digital Grafix Grup, Lampart, Paflora, Maleo, Tractor Proiect Comerţ, Nikon, Cumpăna, Siveco, Magic FM, România Liberă, Revista Cariere, Eva.ro, Ziare.com, Bookblog.ro, OrdineaZilei.ro, IQool, edu-news.ro, UrbanKid, Didactic.ro, SuntParinte.ro, Olimpiade.ro, Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia.

Loading...

Comentarii

+