Alex Ștefănescu: „Scriitorii rebeli ar trebui să protesteze împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu i-a înzestrat cu talent, nu împotriva Uniunii Scriitorilor!”

de Gabriel Tudor , 29 mai 2016
Alex Ștefănescu: „Scriitorii rebeli ar trebui să protesteze împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu i-a înzestrat cu talent, nu împotriva Uniunii Scriitorilor!”

De ceva vreme încoace, o seamă de scriitori, prin definiție niște oameni pașnici, cu iarbă prin păr și cămăși înflorate, au declarat război forului tutelar, lansându-se într-o ofensivă pe lângă care asalturile ISIS din Siria par focuri de artificii. Fiindcă riscam să ne luăm și noi nu neapărat obiecte, dar sigur cuvinte contondente în cap dacă ne-am fi amestecat în duel, am încercat să stăm și să-l privim de pe margine, cerând opinia de mijloc a unuia care știe mai bine dedesubturile acestei afaceri cu iz caragialesc, îndrăgitul critic literar Alex Ștefănescu.

Uniunea Scriitorilor s-a transformat, în ultimele săptămâni, într-un ring de box. În colțul roșu, Nicolae Manolescu, în colțul albastru ”puciștii” lui Cristian Teodorescu și Florin Iaru. Nu credeți că din confruntarea asta, KO o să fie făcută, în cele din urmă, literatura română?

Nu cred că literatura depinde în atât de mare măsură de o organizație a scriitorilor. Soarta scriitorilor ca oameni, da, dar literatura, nu. S-a scris bine și în situații disperate, de exemplu în timpul dictaturii comuniste, când cenzura era drastică. Până și în închisoare unii poeți, închiși din motive politice, au continuat să creeze, compunând versuri în minte. N-o să aibă de suferit acum literatura română pentru că un grup de autori, reprezentând mai puțin de 1% din totalul de membri ai USR, face scandal.

Care ar fi miza confruntării, în ultimă instanță? Au ajuns și scriitorii să se bată pe ciolan sau e vorba doar de divergențe de estetică literară?

Marea problemă a scriitorilor din România este că societatea românească nu prea mai are nevoie de ei. Este dezolant să constați că scrii – cu efort, pierzând nopțile – pentru nimeni. Rare sunt cazurile în care scriitorii se bucură cu adevărat de succes. S-a acumulat, în rândurile numeroșilor autori lipsiți de succes, o adevărată exasperare.  Iar unii, cărora nu le mai rezistă nervii, dau vina, în mod absurd,  pe ... Uniunea Scriitorilor. Despre ciolan nu poate fi vorba, pentru că nu există ciolan. Uniunea Scriitorilor o duce prost cu banii, iar dacă încă nu a dat faliment este numai și numai pentru scriitorii din conducerea ei – Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Varujan Vosganian, Daniel Cristea-Enache – au făcut și fac eforturi ieșite din comun ca să obțină banii necesari. Cât privește divergențele de ordin estetic, ele sunt… pașnice.

Pe Nicolae Manolescu știm cine îl susține: cariera sa prodigioasă, de critic literar. Dar pe liderul puciștilor, domnul Cristi Teodorescu, cine îl susține? Doar vocea și talentul lui?

„Puciștii”, cum îi numiți dv., au ceva caraghios  în încercarea lor de a prelua conducerea USR, te fac să te gândești la un șoricel care ar vrea să posede o elefăntoaică. Nicolae Manolescu este criticul literar numărul 1 din România și un profesor literar care a format mii de studenți (inclusiv pe cei care îl atacă). Cristian Teodorescu a debutat promițător, cu mulți ani în urmă, dar s-a ocupat apoi excesiv de publicistică și a ratat încercarea de a deveni scriitor. El speră, probabil, că își ia revanșa autoproclamându-se, fantezist, președinte al USR.

Altă dată, scriitorii se duelau cel mult în epigrame, acum or să ajungă, se pare, la tribunal. S-au molipsit și ei de la politicieni?

Da, cei care îl contestă pe Nicolae Manolescu au intentat mai multe procese împotriva USR, provocând mari daune imaginii USR. Justiția ia în serios, pe bună dreptate, orice plângere, dar procesomania (care provoacă pierderi de timp și bani întregii societăți) ar trebui totuși pedepsită prin lege, așa cum este pedepsită chemarea acasă nejustificată a Salvării.

I-ați caracterizat pe răzvrătiții de la USR ca fiind ”adolescenţi teribilişti care vorbesc licenţios şi au un comportament de derbedei”. Nu vă e teamă că derbedeii ăștia, la cât sunt de înflăcărați, o să vă dea în cap pe stradă?

Câteva nuanțări: Nu sunt adolescenți, ci mai degrabă inși nematurizați, în ciuda vârstei lor relativ înaintate (Cristian Teodorescu are 62 de ani, Florin Iaru – 62, Ioana Crăciunescu – 66 etc.). Nu sunt derbedei, dar au, într-adevăr,  comportament de derbedei, practicând violența verbală și recurgând adeseori, unii dintre ei, la un limbaj licențios. Dacă mi-ar da în cap pe stradă și asta i-ar liniști, tot ar fi bine. Activitatea USR n-ar mai fi perturbată de vociferările lor.

Din câte înțeleg din acuzațiile lor, doar conducerea ”opresivă” a Uniunii Scriitorilor i-a împiedicat pe rebeli să-și manifeste harul literar până acum și să uimească lumea cu zeci de mii de exemplare vândute din operele lor. Dvs cum vedeți lucrurile?

În legătură cu lipsa lor de succes, ar trebui să protesteze împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu i-a înzestrat cu talent, nu împotriva Uniunii Scriitorilor. Sau, în câteva cazuri (Cristian Teodorescu, Florin Iaru), ar trebui să protesteze împotriva lor înșiși că n-au investit efort, pasiune, spirit de sacrificiu pentru valorificarea talentului cu care s-au născut.

Cum vedeți rezolvarea acestei crize? O să fie, într-un dulce stil clasic, ceva de genul Pupat toți Piața Independenței sau nu?

Nu este o criză. S-ar putea vorbi mai curând de „mult zgomot pentru nimic”.  Din păcate aceste scandaluri aduc prejudicii Uniunii Scriitorilor, care își poate pierde creditul în fața unor instituții (de care depinde susținerea ei financiară) sau chiar în fața opiniei publice. Contestatarii care pretind că vor binele USR îi fac de fapt mult rău.

În ultimele decenii nu s-a mai ridicat, aparent, niciun geniu în lumea literelor din România. De ce nu mai avem nici în cultură tinere speranțe, cum nu mai avem nici în sport?

Da, în ultimele decenii, nu s-a mai ridicat niciun geniu în lumea literelor din România. Dacă ar fi însă nevoie, sunt convins, s-ar ridica. Probabil că deocamdată România nu resimte lipsa unor mari scriitori. Apar genii militare în timp de pace? Nu apar. Dacă însă țara ar avea nevoie urgentă să se apere de o invazie devastatoare, s-ar afirma imediat și genii militare. Hai să facem o experiență. Să anunțăm că România urmează să dispară de pe fața pământului fiindcă nu are scriitori geniali. Sau că poporul român își dorește zi și noapte, cu ardoare, să citească literatură bună, scrisă de autori de geniu în limba română. Vă garantez că foarte repede ar apărea asemenea scriitori.

Mulți penali care știau cel mult să se semneze au devenit, după gratii, scriitori prolifici. Să vină muza la pachet cu condamnarea?

Este o mare comedie producția de cărți a politicienilor închiși pentru acte de corupție. Detenția a ajuns un fel de concediu de creație. Pușcăriașii au la dispoziție computere, scannere, internet, nu ca pe timpul comunismului când deținuții politici, însetați să vadă ceva scris, sgâriau cu unghia câteva litere de tipar pe bucata de săpun cenușiu primită o dată pe lună. Comic este și faptul că în marea lor majoritate deținuții de azi cu veleități de scriitori sunt inculți și agramați. Am citit câteva poezii scrise Monica Iacob-Ridzi și m-a îngrozit, în afară de lipsa de talent, proasta cunoaștere a limbii române. În treacăt fie spus, unul dintre „puciști”, Dan Mircea Cipariu,  i-a dat acestei autoare un premiu din partea unei filiale a Uniunii Scriitorilor.  Asemenea gesturi sunt un atentat la prestigiul organizației noastre.

Probabil o carte de critică literară asupra acestor creații ”de închisoare” ar fi savuroasă. Nu v-a venit ideea scrierii unei asemenea cărți?

Ba da, mi-a venit, dar am publicat deja, acum câțiva ani, o carte despre 250 de cărți proaste, „Cum te poți rata ca scriitor”, pentru scrierea căreia am citit cam 1.000 de cărți proaste, și nu vreau să mai fac o baie de literatură fără valoare. E periculos pentru organism.

Am văzut că la locale candidează o mulțime de ziariști – Turcescu, Firea, Laura Chiriac. Scriitorii sau criticii literari de ce nu candidează?

Scriitorii și criticii literari nu au notorietatea necesară. (Pentru o emisiune TV a Marinei Almășan la care am fost invitat s-a făcut o anchetă pe stradă din care reieșea că un cântăreț de manele este mult mai cunoscut decât mine. Dacă am totuși o anumită notorietate, ea se datorează exclusiv aparițiilor mele la televizor.) Robert Turcescu, un publicist de prima mână, merită din plin să fie cunoscut (și votat) de public.  Dar în celelalte două cazuri pe care le-ați menționat faima induce în eroare, ar fi păcat ca alegătorii să o ia în serios.

Credeți că vom avea, într-o zi, un scriitor român laureat cu premiul Nobel pentru Literatură sau trebuie să-și schimbe numele și țara ca să ajungă acolo?

Va lua Premiul Nobel primul scriitor român care va scrie ce s-a întâmplat cu poporul său în timpul comunismului (ar fi o carte de un tragism zguduitor). Sau primul scriitor român care va scrie despre ce se întâmplă în țara lui azi, când o populație schilodită de comunism încearcă să redevină un popor. Deocamdată, din nefericire, cei mai mulți dintre scriitorii români stau în fața oglinzii și scriu despre ei înșiși.

Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 7 (1206) - 9-22 mai 2016

Comentarii

  • maria

    02 august 2016 7:58

    dl stefanescu se lafaia si aldat=, ca si acum, in romania literara, cu un cearsaf de cronica la mitrea cocor, expediind opera sadoveniana adevarata, pen k dlui se pricepe la prostioare, unde introduce, adesea, k pricepere critica nu are, si lucruri de valoare. o face sub obladuirea lui manolescu. cinste lor, pupincuristilor!

    raspunde comentariului
  • Florin Teodorescu

    02 iunie 2016 15:44

    Daca pun mana pe tine, te-am spart.

    raspunde comentariului
  • pamfil gabriel

    31 mai 2016 19:46

    stefanescu, acest rahaat cu ochi.sorry, but it's true

    raspunde comentariului
+