Băieți răi. Film rău. Suicide Squad

de Viorica Alexandru , 29 septembrie 2016
Băieți răi. Film rău. Suicide Squad

În efortul de a crea o serie de filme interconectate având la bază personaje DC Comics, după modelul bine stabilit al concurenților de la Marvel, „Suicide Squad” reuşeşte să fie la fel de nasol ca „Batman vs Superman”, dar din motive diferite. Se încearcă aici răsturnarea şablonului bazat pe supereroi prin desemnarea unui grup de băieți răi ca protagonişti iar atitudinea ireverențioasă a acestora e menită să rupă gravitatea tonală specifică producțiilor DC Comics şi să injecteze amuzament, îndrăzneală şi obrăznicie în amestec, devreme ce ticăloșii constituie prin definiție personaje mai interesante decât băieții buni.

Filmul reia acțiunea de acolo de unde o lasă „Batman vs Superman” şi vedem cum, la inițiativa agentei secrete Amanda Waller (Viola Davis), se pune laolaltă o echipă formată din teribile scursuri umane aflate în închisoare, cărora, în schimbul scurtării pedepsei, li se cere să lupte împotriva celor mai de temut adversari care amenință planeta. Cea dintâi misiune este de a doborî o figură supranaturală, aparent invincibilă: vrăjitoarea Enchantress (Cara Delevingne), care poate călători prin timp şi spațiu, poate manipula metalele, invoca spirite malefice şi care deține o grămadă de alte talente, toate impresionante şi toate mortale. (Deşi, la momentul apogeului propriilor superputeri, a generat o amenințare destul de amărâtă.)

 Prima jumătate de oră din film este pură expunere-vignete introductive, completate cu texte şi grafică colorate, care ne informează despre trecutul acestei găşti pestrițe, formate potențial din super-ticăloşi ce se dovedesc în final, a fi doar victime neînțelese. Din echipa asta, formată din „cei mai răi dintre cei răi”, cel mai amplu figurează Deadshot (Will Smith). N-o să ghiciți de unde-i vine supranumele… Ucide oameni pentru bani şi o face cu eficiență dar numai ca să îşi poată creşte fiica. Dar ochii plini de compasiune ai lui Smith, alături de limbajul corporal eroic fac să nu-l prea crezi că e băiat rău. Favorita publicului, Harley Quinn (Margot Robbie) e doar o smintită îndrăgostită, fostă psihiatră, actualmente psihopată,  care a „căzut” pentru Joker, la propriu, într-o vană de acid şi şi-a sacrificat sănătatea mintală pentru el. Personajul e perceput drept adevăratul star al filmului, dar este infantilizat şi sexualizat-o combinație grețoasă- şi singura ei rațiune de a exista este să suspine după iubitul ei. Quinn este definită unilateral prin obsesia pentru un nebun, dar nu își vinde prea credibil nici propria țăcăneală.

Îi mai regăsim în ofertă, pardon! squad, pe jumătate omul, jumătate crocodilul Killer Croc (Adewale Akinnuoye-Agbaje), Diablo (Jay Hernandez)-figură tragică, fost membru de bandă, care e nițel mai flamboaiant decât îl țin puterile, Katana (Karen Fukuhara) care firește, asiatică fiind, nu putea să învârtă decât o sabie ceremonială curbată şi pe australianul Captain Boomerang (Jai Courtney), pentru că ştim cu toții că bumerangul este arma de bază a australienilor. Şi ar mai fi Sliknot (Adam Beach) care e şi el bun la ceva dar not for long. Cu toții sunt jucători de pe banchetă, aflați ca să fie.

Era să uit de Joker! Şi asta pentru că de-abia apare în film, în ciuda participării mult vehiculate a lui Jared Leto. Cu păr verde, zâmbet maniacal şi tendințe ucigaşe, se înscrie în canonul personajului, dar e mai mult costum şi machiaj, un personaj de desen animat chicotitor şi sinistru nicidecum înfricoșător. Şi orice aport ar fi avut Leto, e bine îngropat sub un scenariu neofertant care face din Joker un jucător de terță parte. Şi asta e frustrant, deoarece, grație interpretărilor lui Jack Nicholson şi Heath Ledger, Joker a devenit cel mai delicios şi căutat ticălos al vremurilor moderne.

Scenaristul şi regizorul David Ayer a creat un film care este în același timp scris prost şi supraaglomerat.  „Suicide Squad” înghesuie atâtea personaje în 130 de minute încât invariabil se ajunge la o lipsă de complexitate psihologică a personajelor. Pur şi simplu nu e timp. Nu găsim ambiguitate morală, nu regăsim intrigantele zone de gri şi asta într-o eră în care antieroii au fost atât de apt explorați în producții cinematografice şi de televiziune. Scenariul este chel şi întortocheat simultan, un morman de non-sensuri, ii lipsește forță si coeziune. Acțiunea se oprește brusc pentru un flashback sau pentru a permite personajelor să meargă într-un bar unde să se văicărească despre viețile lor mizerabile, în vreme ce afara lumea este in pragul colapsului. Nu regăsim un ton consecvent iar punctul culminant este de-a dreptul jenant. Pare că filmul a fost gândit mai mult ca un concept semi-dezvoltat decât ca o poveste închegată, e plin de superlative, personajele sunt într-o perpetuă disperare de a nu face cumva ceva care să aducă  a normalitate. Filmul este confuz şi vizual, imaginea, semnată Roman Vasyanov înseamnă albastru închis, umbre şi fum. Adesea, e greu să îți dai seama ce se petrece, pentru că multe scene se petrec în întuneric, sau în ploaie, sau în întuneric şi ploaie.

Coloana sonoră e dovadă clară de lene. Hiperactivă, burduşită cu hituri (Queen, Ozzy, Eminem). Ne introduce personajele printr-o supărătoare selecție la botul calului: „House of the Rising Sun”-Deadshot în Louisiana, „You Don’t Own Me” pentru imprevizibila Quinn, „Sympathy for the Devil” pentru singurul personaj controversat, cel al Violei Davis. Îți vine să gemi cu voce tare…

La final, după ce criza planetară a fost evitată si terenul pentru un sequel discret așternut, te simți epuizat si golit, ca şi cum o mare de nimic s-a prăbuşit alături de tine. Această superproducție ar fi trebuit să fie la limită, subversivă, să extindă formula cu supereroi dar nu reușește să fie decât un film masiv, timid, dezordonat şi zgomotos.

Prin urmare, mergeți să vedeți cea mai recentă dezamăgire pentru fani, care au așteptat îndelung ca cineva să preia bagheta lăsată de Christopher Nolan şi să facă un necesar reboot universului DC Comics. Cu acest film, așteptarea continuă.

Mda. Câteodată e bine să fii rău. în cazul lui „Suicide Squad” însă, rău e doar rău. Îi dă ticăloșiei un renume prost!

Comentarii

+