Banalul publicitar: Atenție, vin popii și o ofertă de nerefuzat pentru niciun bărbat

de Academia Caţavencu , 29 octombrie 2016
Banalul publicitar: Atenție, vin popii și o ofertă de nerefuzat pentru niciun bărbat

Atenție, vin popii!

Știind și ei că nu-i frumos ca, atunci când te-apuci să-i iei omului din casă, e bine să-l anunți înainte, nu să procedezi ca orice hoț de duzină, consilierii acestei Parohii au pus pe ușa blocului afișul alăturat. Sper ca locatarii să nu fi încercat să fugă de la locul faptei înainte să plătească, întrucât, se știe prea bine, de taxele la ANAF, de moarte și de contribuția anuală la Biserică nu scapi. Unde mai pui că taica popa a avut anul ăsta o ofertă de nerefuzat: dacă plăteai toată suma, erai binecuvântat. Dacă plăteai jumătate probabil erai doar bine.

La vot, bă, nu la întins mâna!

Știm prea bine că reclama e sufletul comerțului și că orice negustor care se respectă mai lasă cumpărătorul să-i și guste marfa – mai puțin ăia care vând detergenți. Dar, având în vedere că trăim în România și asta ne mănâncă tot salariul, unii nu se mulțumesc să guste, ci iau până se satură. Lor le este dedicată această inscripție, pentru că s-or fi săturat și bieții țărani să se cațere în cireș ca să facă toți pișcotarii cură cu fructe moca. Pentru că totuși nu-i frumos să lase oamenii nemâncați, frumos ar fi fostă să mai pună un carton alături, pe care să scrie ”Aveți răbdare, milogilor, că acușica începe campania electorală!”

Nu mai parcaț acilișea!

Dacă ați absolvit cel puțin douăsprezece clase, vă va fi destul de dificil să pricepeți ce vrea să spună afișul. Dacă ați terminat și-o facultate, deja o să vă fie imposibil: fără o lingvistă ca doamna Maria Grapini alături, n-o să înțelegeți o iotă. La drept vorbind, nici noi n-am priceput prea bine. Adică faza cu parcatul am înțeles-o, dar nu și aia cu marfa, cum adică ”prea marfă”? Cine e ”prea marfă”, parcarea? L-am fi întrebat pe domnul Dragnea, dar ăla nu le știe pe-astea cu ”prea marfă”, le știe doar pe-alea cu ”decât am declarat”.

Din bucata mea de pâine, am hrănit un om și-un porc

Dacă mai țineți minte, la un moment dat, pe vremea lui Ceaușescu, cetățenii puteau cumpăra pâine din București doar dacă arătau buletinul. Motivul era simplu: toți navetiștii veniți din comunele suburbane cumpărau cantități uriașe de pâine, fiindcă n-aveau cu ce să-și hrănească porcii, iar bucureștenii rămâneau, așadar, fără pâine. Vremurile acelea au trecut, iar astăzi nu doar că există pâine berechet, dar se fabrică și pâine pentru animale, după cum arată imaginea alăturată. Totuși, i-am sfătui pe amatori să nu le dea animalelor din gospodărie prea multă pâine, nu neapărat fiindcă pâinea prostește, ci pentru că, la ce e-uri, afânători și stabilizatori bagă producătorii în pâine, riscă să-și vadă toată noaptea porcii licărind fosforescent, ca licuriciul, prin cocină!

O ofertă de nerefuzat pentru niciun bărbat

Pedeapsa cu moartea o fi ea abrogată, dar uite că pe la noi se mai practică încă, mai ales prin coafoare. Și nu din joi în Paște, ci, după cum spune și afișul, ”permanent”. Acuma, oferta chiar e grozavă. Mai bine plătești 35-55 de lei, decât să dai mii de coco vreunui racket să-ți lichideze consoarta infidelă și ăla s-o confunde cu alta, pentru că e tâmpit, nu știe decât limba rusă. Oricum, ca să ieșiți și mai ieftin, ziceți-i mai întâi că-i stă bine cu părul scurt și puneți-o să se tundă castron – nu mai dați 55 de lei, dați numai 35, iar de 20 de lei ieșiți la o bere cu băieții, să sărbătoriți eliberarea de matriarhat!

Cam scump, domle, în parcare era mai ieftin!

E, să vă văd eu că intrați în Ikea cu copchilul după voi și el pune ochii pe macaraua din cuburi multicolore numită cum se vede în imaginea alăturată. Ce faceți? Nu i-o cumpărați? Nasol, se-apucă ăla micu și urlă prin magazin, de vă știe toată Băneasa: ”Ia-mi și mie Muia, tati!”, ”Hai, tati, te face pe tine Muia? Cumpără-mi-o odată!” Și bun, ca să evitați balamucul, să presupunem că i-o cumpărați. Ce-i ziceți însă soției când o să vă-ntrebe: ”Iubi, dar pe ce-ai dat tu, iubi, 50 de lei?” O să aveți curajul să-i spuneți ”Pe Muia, dragă”? N-o să aveți, că ea o să vă repeadă un dos de palmă de n-o să vă vedeți și trei luni nu mai păpați ciorbiță, ci numai chifteluțe de la Ikea!

Omul-Păianjen stă la bloc

Administratorul indignat care a scris cu obidă proletară acest afiș n-ar trebui să fie așa de încrâncenat, ci dimpotrivă: având în vedere că cineva de pe scară a reușit performanță incredibilă de a se căca pe pereți, e clar că în blocul respectiv tocmai s-a mutat Omul-Păianjen sau vreo rudă de gradul doi a acestuia. Din păcate, în blocul respectiv nu stă niciun om cu inițiativă, că sigur ar fi făcut bani grei dacă dădea anunț pe olx: ”Vând rahat de Omul-Păianjen. Rog seriozitate”.

Jderii sunt niște animale diabolice

Nu știm unde se află mănăstirea la care a fost expus acest anunț, dar e bine de știut că n-aveți voie să intrați acolo nici cu pekinezul Fifi, nici cu pisica Mieunica, și mai ales nu cu jderul Costel. Jderii fiind, după cum spun teologii, unele dintre cele mai diabolice animale. Bine totuși că n-au adăugat pe afiș că e interzis și accesul cu veverițe, că nu mai călca nicio doamnă sau domnișoară pe acolo și rămâneau moaștele nepupate, iar mănăstirea intra în faliment!

Comentarii

  • usevej

    08 decembrie 2017 13:14

    rabiniig-a.anchor.com URL=httprabiniig-u.comrabiniig-u.anchor.comURL httprabiniig-t.com httprabiniig-t.com httprabiniig-t.com httprabiniig-t.com httprabiniig-t.com httprabiniig-t.com httprabiniig-t.com httprabiniig-t.com iwazids

    raspunde comentariului
  • ofoyuec

    08 decembrie 2017 13:14

    elewaho-a.anchor.com URL=httpelewaho-u.comelewaho-u.anchor.comURL httpelewaho-t.com httpelewaho-t.com httpelewaho-t.com httpelewaho-t.com httpelewaho-t.com httpelewaho-t.com httpelewaho-t.com httpelewaho-t.com etesoluki

    raspunde comentariului
  • ufowod

    08 decembrie 2017 13:14

    ikeutup-a.anchor.com URL=httpikeutup-u.comikeutup-u.anchor.comURL httpikeutup-t.com httpikeutup-t.com httpikeutup-t.com httpikeutup-t.com httpikeutup-t.com httpikeutup-t.com httpikeutup-t.com httpikeutup-t.com ifuwiden

    raspunde comentariului
  • georgescule

    13 noiembrie 2016 5:11

    ce inteligent esti... nu mai citi ac catavencu ca-ti scade IQ-ul...

    raspunde comentariului
+