Casa Artelor Sector 3: cum își dă Robert Negoiță cu firma-n cap

Se tot vorbește de masacrul culturii în România, dar nimic nu e mai neadevărat, căci țara în care trăim are căile ei. Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, cel puțin, a contrazis din plin acest mit, lansând de curând ceea ce se cheamă Casa Artelor din sectorul pe care îl oblăduiește. Că nu există bani pentru cultură, așadar, e o mare minciună. Important este cum îi cheamă pe distribuitorii resurselor și ce vor să facă dânșii cu ele.

Una peste alta, locul nu a beneficiat de mare mediatizare în presă, desigur, cu excepția fițuicii pe care o finanțează însuși domnul Negoiță – Ring. Asta cu atât mai mult cu cât, atenție, comunicatul de presă spune că respectiva Casă a Artelor situată pe strada Gheorghe Petrașcu, nr. 49, beneficiază de 1.565 de metri pătrați și dispune de, cităm: două amfiteatre în aer liber cu 200 de locuri fiecare; o sală de concerte cu 192 de locuri; o sală dedicată artelor plastice; o sală de coregrafie; 35 de săli de studiu al instrumentelor muzicale, două săli pentru ansambluri instrumentale și corale, o sală pentru concerte camerale și un studio de înregistrări.

Impresionant, trebuie să recunoașteți. Cam de nivelul universității de muzică plus un cinematograf Patria îndesat înăuntru. Lucru care nu constituie o problem în sine, cu excepția cazului în care ne întrebăm ceva logic: pentru cine toată această desfășurare de forțe? Domnul Negoiță sigur nu s-a apucat de muzică sau coregrafie, pentru că are activități mai serioase și mai lucrative. Atunci? Cine poate beneficia de aceste spații, că pe cei de la Centrul Dansului, de exemplu, rămași fără sediu de când cu renovarea TNB, nu i-am auzit să se mute aici. Cum întâmplarea făce că acum, la momentul când scriu acest articol, locuiesc doar la câteva blocuri mai încolo, m-am deplasat să văd cu ochii mei despre ce e vorba.



Și la fața locului, locul tot impresionant era. Apropo, că tot vorbeam zilele trecute de premiata pensiune Atra Doftana la bienala de arhitectură, vreau să vă spun că și Casa Artelor a fost printre proiectele finaliste. Lucru care se vede și pe dinafară, și pe dinăuntru – mare, cool și în același timp elegant, făcând uz de spațiu în mod inteligent, totul proaspăt și ireproșabil în materie de stil arhitectonic și facilități. Avangardă made in Ro exact la nivelul care trebuie. Sigur, am rămas dezamăgit văzând că în sala principală are loc ceva numit Săptămâna bunicilor, dar, na, am zis. Bunicii sunt și ei oameni. Sau poate mai ales ei, pentru că până la urmă preocuparea pentru vârsta a treia e una dintre cele mai importante ale oricărei comunități civilizate, și aici trebuie să recunosc că Robert Negoiță a marcat un punct important.

Eram chiar pe cale să-l proslăvesc din toată inima mea, când mi-a dat prin cap să vorbesc cu directorul exceutiv al acestei instituții. Firește, nimeni nu știa nimic. Abia m-am angajat, mi-a zis un badigard de la BGS, nu știu unde e. Întrebați femeia de serviciu. OK, am zis, ierarhiile încă nu sunt bine definite în România, nicio problemă, așa că am purces mai departe. În secretariat, o femeie care bătea la mașina de scris (!!!) mi-a zis să mai aștept 5 minute. Lucru pe care l-am și făcut, doar că la întoarcere mi s-a tăiat și filmul. Motivul fiind însuși directorul acestei instituții, un anume domn Antonescu (de ce nu mă miră numele?) care, doar văzându-mă, a devenit atât de scârbit de faptul că trebuia să mă bage în seamă încât a început să urle ca un cretin la mine, la secretară, la pereți și eventual la destinul care mă scosese în calea lui. Mi-e greu, de altfel, să vă descriu deranjul care se căsca până în străfundurile acestui om pentru simplul fapt că venisem să-i cer o informație. Practic, cred că nici dacă l-aș fi scuipat sau jignit (ceea ce merita) nu ar fi reacționat mai violent.

Desigur însă că, asemenea oricărui altui individ promovat pe alte criterii decât competența într-o funcție de răspundere, el se comporta în acord cu propria-i impostură și, în definitiv, lipsă de însemnătate. Fiind până la acel moment o nulitate, brusc, scaunul, funcția, îi aruncaseră ego-ul amărât până în înalturile cerului mediocrităților, de unde se căca în capul meu cu o hărnicie fenomenală. Confirmând în același timp, desigur, mitul scârboșeniei funcționarilor publici din România, adică acea trăsătură de caracter suficientă pentru mulți oameni sănătoși la cap de a emigra chiar și în Albania doar pentru a nu mai avea de-a face cu acești indivizi scârbiți până la Dumnezeu de propria nevastă, familie și, în definitiv, viață.

Sincer, sunt curios care va fi reacția biroului de presă al Primăriei Sectorului 3 la comportamentul acestui individ. Sau poate că domnul Negoiță și-a uitat vreun fin, cuscru sau cumnat în clădirea Casei Artelor când s-a dat jos schela. Păi, dacă-i așa, domnule Negoiță, poate faceți ceva: finul sau cuscrul dumneavoastră nu e numai incompetent, ci și cretin! N-ar fi păcat să stricați un proiect atât de reușit pentru un simplu rahat pe clanță?

Te poftim să citești și...

Comentezi!?

comentariu

8 Responses to “Casa Artelor Sector 3: cum își dă Robert Negoiță cu firma-n cap”

Read below or add a comment...

  1. adrian says:

    Dacă stai în cartier (eu stau la 200 metri de clădire, iar copiii mei au învățat în școala de alături) trebuie să știi că impostorul Robert nu are nici o legătură cu această realizare (doar i-a rupt ața cu dinții). Iar când vezi scris antonescu citești becali (aici nu e ca în Moliere ”monsieur scriem, monsieur citim”).

  2. camy says:

    Eu am invatzat la scoala in curtea careia a fost construita cladirea…. proiectul a inceput si a fost si finalizat in mandatul lui Negoita(Liviu) … omu’ cu Rinu’ nu cred ca a intrat in viata lui intro sala de teatru sau concerte… acum e perfecta pentru el cladirea, isi poate tine sedintele de partid in ea, iar in timp se va distruge, ca doar e facuta din bani publici deci ne permitem sa ne batem joc. Asta a facut si cu Parcul IOR ( Titan) , a scos BGS-ul si a angajat niste mosi obositi, iar acum iti este frica sa mai calci in parc dupa ce se intuneca + a inceput sa fie distrus. Oricum ii multumim ca ajuta pensionarii( ca doar ei sunt viitorul, si ei l-au votat) si schimba bordurile( ca au trecut deja 2 ani de cand au fost ultima oara schimbate) P.S: in ultima fraza eram ironica

  3. natasa says:

    initiativa proiectului mi se pare minunata, doar ca nu apartine actualului primar din sectorul 3, ci predecesorului sau. Sa fim cinstiti si sa nu ii dam credit pentru ceva ce nu a facut si probabil nici nu i-ar fi trecut vreodata prin cap vreodata sa faca.

  4. stamate mirela says:

    Joi am fost la teatru cu clasa mea de prichindei si vreau sa va spun ca spectacolul a fost educativ de tip interactiv,iar copii au ras cu gurile pana la urechi si asta fara bani.Ieri si astazi am fost si eu si greu .am gasit locuri.Spectacolele au fost jucate de actoti mari, adevarate acte de cultura .Nu ma intereseaza prea mult al carui proiect este acest locasi de cultura,insa ma intereseaza sa nu isi schimbe destinatia si la parter sa apara un bar sau sa se faca nunti !

  5. Diana says:

    Domnule Dinulescu,
    Lucrati la un ziar important si cu toate acestea din articolul dumeavoastra se vede ca nu va place sa va documentati, deloc.

    In primul rand, directorul este pe aceasta pozitie de peste 15 ani si prin urmare nu este nici finul, nici fratele, nici cumnatul nimanui. Eu am invatat la scoala de muzica timp de 8 ani si atat eu cat si ceilalti elevi il indrageam nespus pe domnul Antonescu.

    In al doilea rand, domnul Antonescu este departe de a fi incompetent! Sa va fie rusine ca ati facut ZERO cercetare inainte de a ii adresa cuvinte jignitoare!

    Pe vremea cand eram eleva la scoala de muzica, sediul acesteia se afla pe strada Romulus, intr-o fosta casa nationalizata. Bineinteles, peste ceva ani, a venit proprietarul care si-a revendicat casa. Scoala de muzica a fost prin urmare nevoita sa se mute. Dar unde?! Pentru ca primaria s-a spalat pe maini si mult timp nu le-a dat o solutie. In toata perioada aceea domnul director a facut eforturi enorme sa faca rost de o locatie pentru scoala, desi NU ERA TREABA LUI! Pana la urma primaria le-a dat un etaj intr-o cladire, nu stiu pe unde, de iti era si frica sa iti trimiti copilul pana acolo singur, iar minunata casa a ramas abandonata pana in ziua de astazi.

    Tin sa mentionez ca pe atunci scoala era cea mai buna din Bucuresti, avand cei mai multi elevi premianti, majoritatea urmand apoi liceul de muzica si mergand la Conservator. Din cauza neglijentei primariei, s-a ales praful de renumele scolii.. Totusi, in tot acest timp directorul a incercat sa gaseasca o locatie mai buna pentru scoala, iar in urma cu 2-3 ani primarul LIVIU NEGOITA (nici macar asta nu ati reusit sa “nimeriti” in articolul dumneavoastra) le-a dat aceasta cladire minunata.

    Probabil va intrebati care este marea nebunie in legatura cu cladirea si de ce este atat de important. Ei bine, scrisul se poate invata fara cine stie ce dotari, dar pentru a deveni un bun muzician ai nevoie de: – o camera de studiu numai pentru tine si profesorul tau;
    – LINISTE
    – o sala de auditii, pentru ca elevii sa isi poata sustine examenele in conditii asemanatoare cu realitatea (juriu, public, scena etc)
    – sali pentru teorie muzicala. Acestea trebuie sa fie destul de mari pentru a acomoda un pian, o tabla si banci in care sa stea elevii

    In concluzie, dumneavoastra nu ati inteles de ce directorul s-a suparat atat de tare si ati tras concluzii pripite. Dupa aproape 7 ani de eforturi, in sfarsit scoala are o caldire in care sa isi desfasoare activitatea, iar acum ROBERT NEGOITA vine si spune ca vrea sa schimbe menirea cladirii si sa o faca un azil de batrani?!?! Si copii unde o sa invete?? Unde o sa se modeleze viitori nostri muzicieni?? Domnul director nu tipa la dumneavoastra, caci nu sunteti atat de important. El tipa la soarta nedreapta. Tipa pentru viitorul elevilor lui, pentru ca inca o data li se face o mare nedreptate.

  6. Diana says:

    Asa cum spun si restul comentatorilor, puteati sa nu va faceti de ras si sa va documentati in legatura cu aceasta investitie realizata pe vremea lui Liviu Negoita. Robert Negoita nu a facut decat campanie electorala aici, total ilegal intr-o institutie de invatamant. Cu asemenea “jurnalisti” nici nu e de mirare ca directorul scolii, un profesor desavarsit, cu performante exceptionale, nu a dorit sa socializeze. Dupa o minima documentare poate o sa reveniti.

  7. Stroe Cristina says:

    Pentru o mai buna informare a celor interesati de subiectul cladirii ultramoderne din Str. Gheorghe Petrascu Nr. 55 (49 asa cum gresit a fost instriptionat):
    Acest sediu este sediul Scolii gimnaziale de arte nr. 5, scoala ce functioneaza in sectorul 3 de peste 50 de ani. Aceasa a fost si va ramane destinatia cladirii pe care in mod eronat scrie „Casa artelor”. denumire care nu exista in documentele oficiale ale cladirii din Str. Gh. Petrascu.
    Aici isi desfasoara activitatea 450 de elevi in clase instrumentale si de arte plastice, iar multi dintre ei au obtinut premii internationale.
    Din nefericire, se vorbeste prea putin despre valori si, de aceea, pare nefiresc sa crestem valori intr-un sediu modern – probabil ca noi suntem prea obisnuiti sa gasim valori doar in mizerie.
    Cat despre domnul director, bineinteles ca este satul de susanelele organizate in sediul scolii pentru incasari care, insa, nu se varsa in bugetul scolii, in conditiile in care elevii scolii si chiar fostii elevi ai scolii, astazi nume mari in muzica internationala clasica si nu numai, pot sustine spectacole de calitate aici.
    Probabil ca a perceput in mod corect acest reporter neinformat care a venit sa ii ceara socoteala pentru cu totul altceva decat ceee ce este valoros in acest sediu – lectiile de muzica de inalt profesionalism.

  8. SOS says:

    Acelasi Robert Negoita are nevoie de spatii cat mai centrale, cateva din intentiile si amenintarile d-sale : desfiintarea Liceului Kretzulescu, cladire de patrimoniu (str Hr.Botev) sub motiv ca nu are bani sa o reabiliteze; preluarea spatiilor si cladirilor de la intersectia sos.M.Bravu/Cal.Dudesti unde functioneaza 3 unitati de invatamant : Liceul international de informatica, Liceul Mihai Bravu si Timpuri Noi plus spatii ateliere scolare. Toate sunt in buricul targului, aur pentru dezvoltatorul … imobiliar !

Comenteaza...

*