Ce-am mai râs!

de Spartakus , 24 decembrie 2012

Timp de câţiva am făcut o baie de literatură proastă. Nu dintr-o plăcere perversă, ci ca să realizez o emisiune TV, „Tichia de mărgăritar”, şi să scriu o carte, „Cum te poţi rata ca scriitor”.

Trebuie să recunosc însă că această documentare n-a fost chiar un chin. Citind tot fel de bazaconii mă încruntam, dar de cele mai multe ori râdeam până la lacrimi.

Reproduc, pentru inteligenţii cititori ai revistei „Academia Caţavencu”, citatele care mi s-au părut cele mai amuzante, însoţite de scurte comentarii.

„Să nu ne-aducem aminte/ De ce-a fost urât, neplăcut./ Viaţa ne duce-nainte;/ Lasă-mă pe mine tăcut.// Eu sunt mai greu abordabil,/ Şi lumea mă crede;-s poet./ Printre oameni trec un stimabil/ Din care-au citit vreun sonet.// Tu fii volubilă-ntruna/ Eşti mamă de sentiment./ Iubeşte-ţi copiii ca puma/ Şi nu-l neglija pe poet.// Să nu ne-aducem aminte/ De ce-a fost urât, neplăcut./ Viaţa ne duce-nainte…/ Ascultă, eu sunt un tăcut!” (Gheorghe Andrei)

Strofa „Tu fii volubilă-ntruna/ Eşti mamă de sentiment./ Iubeşte-ţi copiii ca puma/ Şi nu-l neglija pe poet” o ştiu pe de rost şi o recit femeilor pe care vreau să le cuceresc. De fiecare dată am succes.

Foarte tare m-a amuzat şi o declaraţie de dragoste făcută de un mire miresei lui (într-un roman de Constantin Buligoanea):

„– Din această clipă eşti soţia mea! Sunt soţul tău! Conform tradiţiei şi pentru amintirea acestei clipe, dă-mi voie să-ţi introduc această verighetă pe degetul corespunzător de la mâna stângă. Eu am introdus-o deja, observi?”

Amestecul de stil galant şi terminologie inginerească este de un umor (involuntar) irezistibil. Iar ultima frază... mi-e ruşine să spun la ce mă face să mă gândesc.

În alte romane, de la sublimul dragostei se ajunge repede la partea practică vieţii:

„Dragostea acestei nopţi se scurse vijelios, parcă la întrecere cu muritul clipelor sub apoteoza timpului. Un somn greu tăia peste fiinţele lor, şi un respirat dur arăta chinul din interiorul trupurilor ostenite. Ea se trezi mai repede şi plecă spre primele proceduri.” (Marin Beşcucă).”

Îndrăgostiţii se află într-o cameră de hotel de la Băile Herculane. Mă bucur că femeia şi nu bărbatul este aceea care renunţă „la muritul clipelor sub apoteoza timpului” şi se duce la „primele proceduri”. Reiese de aici că tot noi, bărbaţii, suntem mai romantici şi după o noapte de dragoste întârziem dimineaţa în pat.

Mi s-a părut comic şi modul oficial în care discută două prietene în liniştea locuinţei uneia dintre ele:

„– Cu atât mai mult, spuse Dana, cu cât la Voroneţ nu poţi să nu admiri geniul anonim; încadrarea acestei bijuterii artistice în peisajul ce pare să-l fi inspirat pe artistul neîntrecut aduce elemente de valoare fundamentală ce se nasc din bogăţia peisagistică a ţării…

– Da, sunt nenumărate comori artistice ale omenirii – spuse Mioara.” (Georgeta Blendea-Zamfir).

Îmi place să cred că, în timp ce discutau astfel, cafeaua pusă de gazdă la fiert pe aragaz n-a dat în foc. Dacă totuşi a dat, asta s-a întâmplat, n-am nicio îndoială, în momentul rostirii nemuritoarei propoziţii „Da, sunt nenumărate comori artistice ale omenirii”.

Închei cu câteva versuri:

„Intimitatea ta precară – îi declară Iordan Aioanei iubitei –/ Mă provoacă la un duel:/ Am să-aleg o armă din rastel/ Să te-ntâmpin vesel în seară.”

Îl invidiez sincer pe un bărbat care are mai multe arme în rastel.

Loading...

Comentarii

+