Am primit deja la redacție trei comenzi pentru viitorul dicționar daco-român. Asta ne-a încurajat să continuăm alături de colaboratorul nostru, dl Cotizo Popescu. Pentru azi, încă 10 termeni ce și-au confirmat originea autentic dacică prin strădaniile renumitului etimolog:
1. Zgâtie: afecțiune virală cu largă răspândire în timpul domniei lui Burebista. Deși s-a manifestat mai întâi local în zona Orăștiei, virusul s-a răspândit în Dacia Mare tocmai pentru că Burebista o făcuse mare, prin unificarea triburilor dacice. Afecțiunea era un fel de boală a râsului pe specific dac și provoca valuri de ilaritate incontrolabile. De aici a plecat și convingerea eronată că dacogeții râdeau în momentul morții, de bucurie că se duc la Zamolxes. Se manifesta, în realitate, efectul acestei maladii ce a dat mari bătăi de cap preoților daci aflați în căutarea remediului. Leacul a fost obținut dintr-un amestec de plante medicinale (rămas, evident, secret) și a fost primul dintre vaccinurile dacice fitoterapice promovate în zilele noastre de Olivia Steer & Co. Astăzi, termenul definește o femeie drăcoasă și neastâmpărată, ca și cum ar fi atinsă de vechiul virus al zgâtiei; sau, în variantă regională, un șarpe, adică aproximativ același lucru pentru un dac neburlac.
2. Zurliu: persoană cu părul creț și ondulat. Dacii erau blonzi, cu părul lung și revărsat în onduleuri pe umeri, așa cum vedem în reprezentările dacologilor pe internet. Nu trebuie să ne deruteze faptul că dacii contemporani sunt, în general, cam închiși la ten și nuanța capilară. Noua coloratură a fost obținută prin mixajul de mai târziu cu vlahii (blachii), denumiți așa pentru că, veniți din zona mediteraneană cu turmele în transhumanță, aduceau cu ei și pigmentul măslinelor bine înnegrite prin oxidare. În limba actuală, zurliul este un ins cam deranjat la ce are sub meșă, răsucit la caracter și stilul comportamental pe model mediteranean. Zurla care îl afectează nu cunoaște încă un remediu fitoterapic, aceasta având drept consecință faptul că zurliii nu mai reprezintă de mult o minoritate. Nu dăm exemple punctuale, citiți comentariile zurlești de pe forumurile online românești.
3. Zarzavagiu: cultivator de zarzări (zurzuri pe atunci), pom fructifer aflat la mare cinste în Dacia datorită excelentei calități a țuicii (zuicii) obținute din fructele sale. Tăria rezultată prin fermentarea zurzurelor era un produs de lux și accizat consistent de Statul Dac pe vremea dictatorului Burebista, ajungând până la prețul de trei kosoni litra. Prețul prohibitiv impus de autorități și tăierea viilor au condus la o revoltă populară a dacilor simpli, aceștia executându-l pe trădător undeva cam prin zona Zurzudavei (Târgoviștea contemporană nouă). Motivele măsurilor abuzive luate de Burebista s-au lămurit în urma investigării unor mostre de ADN dintr-un femur aflat într-o mănăstire de lângă Târgoviște și identificată ca aparținând regelui dac: Burebista suferea de diabet, Deceneus interzicându-i consumul de alcool, la pachet cu alimentația rațională pe bază de zărzărele nefermentate. "Zarzavagiu" este atribuit acum, prin extensie, unui investitor cu tarabă în patrimoniul verde al neamului.
4. Zevzec: denumirea berbecului dacic, animal care, alături de lupul dacic, se încadra în simbolistica națională. Zevzecul era masiv, lânos, cornos și fudul de faptul că s-a născut berbec, deci zevzec. El populează și azi în turme teritoriul național și se înmulțește constant, așteptându-se o adevărată explozie după recenta opțiune a berbecilor români pentru studiul religiei în școală. A nu se confunda cu batalul, variantă musulmană și infidelă specificității dacogetice.
5. Zbenghi: pumnal de luptă nelipsit echipamentului militar dac, curbat până la împreunarea vârfului cu mânerul. Zbenghiul se folosea ca un fel de bumerang, cu deosebirea că, spre deosebire de acesta, nu se întorcea la posesorul lui. O lovitură de zbenghi nu era fatală, producând doar ceea ce cunoaștem azi ca fiind un zbenghi. Scopul era avertizarea inamicului că era cazul să-și ia tălpășița, fără să ajungă să încaseze lovitura fatală cu falxusul. Asta pentru că dacii erau un popor pașnic, care nu și-a atacat niciodată vecinii decât la nivel de zbenghi.
6. Zdrelitură: stil de luptă original practicat de daci pe câmpul bătăliei, prin folosirea unor pietre speciale aflate în tolba fiecărui oștean. Dacii aveau centura cu cap de lup în aruncatul pietrelor, dexteritate observată și azi la puii de daci care aruncă cu pietre în trenuri și părinții lor azvârlitori în vecini și pe stadioane. Tehnica s-a dovedit total inutilă în confruntările cu romanii, aceștia aruncând în daci cu pietre mult mai mari expediate cu catapulta. "Zdrelea" este acum un cuvânt desemnându-i pe dacii care zdrelesc scaunele și pereții autobuzelor, mândri că au moștenit tradițiile strămoșilor.
7. Zgârciob: fragment de vas dacic. Olăritul n-a fost o preocupare de prim-plan a dacilor, ei preferând importul amforelor aduse de neguțătorii greci. Aceștia le vindeau în oferte de 3 + 1, din cauza cererii reduse a pieței. Deoarece dacii nu aveau, ca nemții, încredere în greci nici când făceau oferte, vasul primit în plus era întotdeauna spart după efectuarea tranzacției, obținându-se zgârcioburile respective. Obiceiul a fost dus de către greci în patria natală, unde orice grec care se respectă sparge acum farfuria după masă, dans și scuipatul pe portretul lui Merkel.
8. Zăvor: individ gălăgios, scandalagiu și agresiv. Deoarece scandalul era un deliciu în entertainmentul dacic, zăvorii se produceau în piața publică, iar încasările spectacolului le aduceau mari venituri personale și, adiacent, la bugetul statal. Varianta mai târzie, "zăvoran", a apărut după invazia cumană, ce a pus și ea din greu osul pe femeile dace dedicate gălăgios etnogenezei.
9. Zăbrea: andrea folosită de femeile dace la crearea renumitelor costume populare purtate și azi cu mândrie în emisiunile folclorice de Revelion. Cînd textilistele dace își terminau treaba, zăbrelele erau înfipte pe pervazurile ferestrelor – un semn pentru vecini că dacul era acasă și nu trebuia întrerupt procesul de creare a așa-zisului popor român. Cu timpul, fiindcă se găseau vecini curioși care să-și bage nasurile pe fereastră printre zăbrele, acestea au fost redimensionate și puternic fixate, ajungându-se la barele metalice binecunoscute acum. Explozia din ultimul timp a reintroducerii zăbrelelor pentru cei dotați cu termopane pe banii mulțimii e și ea un semn că tradițiile dacice nu mor niciodată.
10. Zorzoană: grabă, iuțire, un zor mai mare. Pe timpul războiului, când primeau ordinul de zorzoană, dacii se dezlănțuiau într-un iureș năvalnic, cunoscut în regulamentele militare nescrise drept "înzorzonare". Înzorzonarea era de multe ori decisivă pentru soarta bătăliei, puțini fiind dușmanii ce au rezistat asalturilor înzorzonate. Dacii nu cunoșteau frica de moarte deoarece erau convinși că Zamolxes îi așteaptă cu o butie din care vinul curge fără răgaz, în eternitate. Câștigând luptele prin înzorzonare, ei erau răsplătiți de comandanți cu medalii denumite zorzolioane. Astfel s-a ajuns la zorzoane așa cum le știm, admirate pe piepturile unor comandanți remarcați prin lupta neînfricată cu butiile rămase de la daci.
S-a făcut de 10 termeni, o mai facem lată și altă dată. Zgâiți-vă în continuare la Academia Cațavencu, că nici nu știți ce nu pierdeți!
