Falsa datorie de a fi fericit

de Academia Caţavencu , 28 octombrie 2016
Falsa datorie de a fi fericit

În septembrie 1942, Viktor Frankl, un proeminent neurolog și psihiatrist evreu din Viena a fost arestat și transportat într-un lagăr nazist de concentrare, împreună cu soția și părinții. Trei ani mai târziu, când lagărul a fost eliberat, întreaga familie îi pierise, în afara lui – prizonierul cu numărul 119104. În best-seller-ul său despre experiența din lagăr, ”Man`s Search for Meaning” (1946) – pe care l-a scris în nouă zile – Frankl conchide că diferența dintre cei care au supraviețuit și cei care au murit a constat într-un singur lucru: rostul, semnificația vieții, o înțelepciune la care el a ajuns devreme în viață. După cum a observat în lagăr, cei care găseau un sens chiar și în cele mai atroce circumstanțe, erau mult mai rezistenți la suferință decât restul. ”Totul îi poate fi luat unui om, cu excepția ultimei dintre libertăți – aceea de a-și alege atitudinea în fața unei situații date…”

Frankl a lucrat ca și terapist în lagăr și dă în cartea sa exemplul a doi prizonieri suicidali. Ca majoritatea celor închiși, aceștia erau disperați și gândeau că nu mai există nimic de așteptat de la viață, nimic pentru care să trăiască. În ambele cazuri, scrie Frankl, problema consta în a-i face să realizeze că viața încă avea așteptări de la ei, și nu invers! Pentru unul, era vorba de un copil mic aflat în altă țară. Pentru celălalt, un om de știință, era vorba de o serie de cărți pe care trebuia să o termine de scris. Un om care devine conștient de responsabilitatea față de o altă ființă umană care îl așteaptă cu afecțiune sau față de un produs nefinalizat al muncii creative nu va fi niciodată capabil să renunțe la viață. El cunoaște ”de ce-ul” existenței sale și va fi astfel în stare să îndure aproape orice ”cum”.

În 1991, Libraria Congresului include cartea ”Man`s Search for Meaning” printre cele mai influente zece titluri din Statele Unite. Astăzi, 25 de ani mai târziu, ethosul cărții – accentul pus pe sensul vieții, pe valoarea suferinței și responsabilitatea față de ceva mai presus de sine – pare să fie în dezacord cu tendințele culturii contemporane, mult mai interesate în urmărirea fericirii individuale decât în căutarea sensului vieții. După cum remarcă și Frankl, ni se comandă să fim fericiți. Dar fericirea nu poate fi ”fugărită”, ea trebuie să rezulte de la sine; o persoană trebuie să aibă o rațiune, un motiv pentru a fi fericit.

Cercetările au demonstrat că a avea un scop în viață crește starea de bine și de satisfacție, îmbunătățește sănătatea fizică și mentală, crește respectul de sine și scade incidența depresiei. În plus, alergarea unilaterală după fericire, în mod ironic, îl lasă pe individ mai puțin fericit. ”Este chiar goana după fericire” scrie Frankl, ”cea care zădărnicește fericirea.”

În legătură cu acest aspect ni se atrage atenția și de către cercetătorii contemporani. Studii recente bazate pe nivelul de stres, pe obiceiurile de consum, pe numărul de copii, pe mărturii personale despre sens și fericire au dus la concluzia că viața împlinită și cea fericită se suprapun pe alocuri dar sunt, în cele din urmă, foarte diferite. Să duci o viață fericită, spun psihologii, este sinonim cu ” a lua”, în vreme ce a avea o viață plină de semnificații corespunde cu ” a da”.

Cum diferă viața fericită de cea împlinită? Fericirea fără scop caracterizează o viață superficială, centrată pe sine, chiar egoistă, în care lucrurile merg bine, nevoi și dorințe sunt satisfăcute facil iar complicațiile și dificultățile neasumate. Fericirea, se zice, e despre a te simți bine. Mai exact, fericiții cred că viața e ușoară, sunt sănătoși și își permit să cumpere lucrurile pe care și le doresc. Viața fericită e de asemenea, definită prin lipsa stresului și a grijilor. Din perspectivă sociologică, însă, fuga după fericire este asociată cu comportamentul egoist; se rezumă la reducerea, la satisfacerea imboldurilor, a nevoilor, la fel cum un animal flamând devine fericit după ce a mâncat. Oamenii fericiți sunt satisfăcuți când primesc beneficii de la alții, în vreme ce aceia care caută să aibă un sens existențial primesc satisfacție când oferă altora. Cu alte cuvinte, scopul transcende sinele, în vreme ce fericirea este despre satisfacerea sinelui, despre a-i oferi tot ce își dorește.

Căutarea sensului în locul fericirii este ceea ce ne diferențiază de animale, este o trăsătură specific umană, dar această categorie de oameni investind din sine în scopuri mai nobile, își fac griji permanent și au niveluri de anxietate mai ridicate decât ale fericiților; se poate spune deci, că semnificațiile profunde vin pe socoteala fericirii. A alege să ai copii de pildă, e asociat sacrificiului de sine și unei vieți împlinite dar stresante și nu neapărat fericite.

Semnificația vieții nu este numai despre a depăși sinele, ci și momentul prezent; fericirea se simte aici și acum dar se disipă mai devreme sau mai târziu, ca toate emoțiile. Plăcerea e temporară. Sensul, pe de altă parte, durează; e o punte între trecut și viitor. Experiența unor evenimente negative sau tragice scade nivelul de fericire dar îl crește pe cel al semnificației. ”Dacă există un sens în viață,” scrie Frankl, ”atunci există un sens și în suferință.”

A fi uman te îndeamnă mereu spre ceva sau cineva altul decât sine – fie un scop de îndeplinit, fie o persoană de iubit. Cu cât uităm mai mult de noi înșine, devotându-ne unei cauze sau unei persoane, cu atât mai umani suntem. Atunci când dăm în loc să primim, nu ne exprimăm doar în mod fundamental umanitatea, dar admitem totodată că există ceva mai important în viață decât goana după simpla fericire.

Comentarii

  • Grapina engleza

    30 octombrie 2016 18:15

    Citind in articol "psihiatrist" , "a lucrat ca și terapist" .... cred ca e doar o traducere nefericita din engleza.

    raspunde comentariului
  • Mda

    29 octombrie 2016 2:33

    Diana draga, nu oricine poate avea copii. O sa pricepi mai tarziu, acum trebuie sa te speli pe dinti si sa te duci la culcare. Noapte buna.

    raspunde comentariului
  • Diana

    28 octombrie 2016 23:35

    Daca a te impuia e semn de generozitate, ma iertati dar nu ati priceput nimic din filosofia unui mare si generos om. Oricine poate avea copii. Asta nu e semn de sacrificiu. Dovada hoardele de imbecili care se impuie in jurul nostru. Si care cred, ca si voi, ca fecundatia e cel mai nobil si evoluat lucru pe care l-au facut intr-o viata de om.

    raspunde comentariului
+