Lumea se va sfârși de râs

de Cătălin Marin , 06 aprilie 2016
Lumea se va sfârși de râs

Am dat peste o carte pe care intenționez să o citesc "Amusing Ourselves to Death: Public Discourse in the Age of Show Business" a lui Neil Postman. După ce o citesc, voi scrie probabil un alt articol, dar pe moment voi scrie doar despre observații legate de ideea prinsă din zbor.

O traducere a titlului ar fi "Amuzându-ne mortal: discursul public în epoca show business-ului". Postman pleacă de la ideea că lumea contemporană e mai curând subjugată de nevoia de entertainment (încă mă bucur că limba română nu are un cuvânt echivalent), decât de leviathanul statului. Carevasăzică din "pane et circenses" circul e rege. Aș specula aici conceptul circului spre ideea de distracție. Atacând sensurile și rădăcina termenului de distracție, cred că putem remarca pertinent ideea de "distragere" a atenției desigur, ce altceva poți să distragi.

Desigur fiecare are distracția lui: Cheloo iarba, puștimea serialele sau jocurile pe calculator, tănticile au televiziunile de mâna a treia. Oscilând între șoc, groază și hohote de râs, prostimea șade blândă, lătrând prin garduri. Ar trebui să ne întrebăm de ce simțim nevoia constantă a acestui onanism asistat. Ca orice formă de masturbare, ea e menită să potolească precar nevoia originală. Mai știm care ar fi aceea? Oare citim articole și ne uităm la știri pentru a ne informa și a ne destupa sau doar ca să râdem ori să plângem. Remarcam de curând cantitatea enormă de seriale. Of, mama mea care m-ai făcut! Neam de neamu' meu n-am mai văzut atât de multe feluri, soiuri și variante.

Ca bivol ce vă scriu aici, cred în importanța umorului și a unei doze de ironie, mai ales auto-ironie. Mă ia cu mâncărimi pe mațe când dau de indivizi care se iau prea în serios. Da mai dă'o în mă'sa de bășcălie, că și aia de-o duci numa langa, e penibilă. Cred că orice formă de comunicare trebuie să fie atrăgătoare, ademenitoare. Sigur că puteam să scriu aici ceva de genul: observând ideea lui Postman și corelând observațiile următoare, observ manifestarea concretă a ipotezelor sale și etc. etc. într-un limbaj strict și precis, dar i se ia cititorului de atâta elocvență. Pot s-o ard și la mișto, vorba ceea, zicând: prostimea e prostime și tot ce vrea e să râdă ca proasta, na bă luați de râdeți, iaca numa poante glume.

Nu reușesc întotdeauna să îmblânzesc o argumentare cu poante suficient de bune, dar am mai zis-o, numai mediocritatea funcționează permanent la maximul de potențial. Nu-s nici bufon, nici orator. Dacă vrei să râzi citește cărți de bancuri, oricum dacă nu ești măcar decent de inteligent nici la alea n-o să râzi. Nevoia noastră de distracție și amuzament a fost de fapt aproape dintotdeauna o adicție. Această adicție ne face mai mult rău decât informarea chinuită, cenzurată și sumară din vremea comunismului.

Dan Diaconescu declara mai demult într-un interviu: "Dacă Ceaușescu ar fi făcut talk-show-uri mai trăia și astăzi" și știți ceva? Cred că a făcut o observație excelentă. Când ne vom opri din starea asta vegetativă în care ne lipim de televizor ca țânțarii de lampă? Când vom fi cu adevărat interesați de informație și cunoaștere înainte de spectacol? Clar nu în următorii o sută de ani.

Astăzi circul vinde pâinea, iar pâinea întreține circul. Minunata lume nouă, e o lume de burți pline și capete seci: Ave Magnus Frater, de stupidi te salutant.

Comentarii

  • aura

    07 aprilie 2016 20:39

    mai frate cred ca sintem inca neincrezatori de adevarul ce se desfasoara sub ochii nostrii...si mai cred ca nu sintem formati sa ii venim de hac...chiar si mie care am fsot toata viata o bataioasa mi e lehamite... si citeodata am stare de voma... o scirba fara precedent...

    raspunde comentariului
+