Marius Matache: „Muzica e o reacție de polimerizare…”

de Eugen Cișmașu & Gabriel Tudor , 20 aprilie 2016
Marius Matache: „Muzica e o reacție de polimerizare…”

În muzica românească, să faci bani buni după vânzarea unui album nu mai e de mult o ispravă. Să strângi însă, dinainte, de la cei ce vor să te cumpere, cash-ul necesar producției un CD, devine cu adevărat o realizare atunci când te încumeți să provoci crowdfunding-ul pe site-ul propriu, într-un proiect dedicat muzicii pentru suflet. În România, performerul se numește Marius Matache, alchimistul generației mature a folkului autohton.

Ești ceva rudă cu Delia Matache sau ai te-ai impus în branșă prin forțe proprii?

Nu sunt rudă cu verișoara Delia Matache, mai vorbesc din când în când cu tușa Gina pe facebook, dar în rest, nu suntem rude. În plus, Delia s-a măritat, nu mai e Matache, de ce insinuezi chestii tendențioase? Are cineva ceva cu Matache? Că au dărâmat piața, au măritat-o pe Delia, m-au lăsat singur, cred că e mâna serviciilor. Lăsând gluma la o parte, răspunsul meu final este că nu știu.

Tu ai ales folkul sau folkul te-a ales pe tine?

Când m-am simțit eu talentat, rolurile de Pavarotti și Satriani erau deja luate. Aș fi cântat manele, dar având multă școală, știam să număr și nu ținea partea aia cu “fără număr”. La metale nu mă ajuta fața, la dance nu mă descurcam de burtă. Așa că am rămas la folk, cum ar spune fratele Connect-R e genul pentru „băieții cu școală”. În plus, fiind mai timid, am crezut că voi da fetele pe spate cu chitara în brațe. M-am potolit după ce una din ele a făcut comoție de la căzătură.

Te cheamă Marius Matache, dar prietenii îți zic Mache. De ce Mache și nu Tache, prescurtarea de la Matache?

Și Mache tot de la Matache vine, doar că am ales alte silabe. Și, de fapt, e Make, pentru că Mache e fratele meu cel mare. Mai există și Macke, fratele cel mic. După cum se poate vedea, fiecare a ținut să fie diferit și nu doar la nume. Cel mare a făcut dans de societate pe vremea Cântării României, eu cânt folk, cel mic a jucat fotbal. Fiecare cât s-a priceput.

Ai urmat facultatea în Chimie, ai și masterat, dar nu ți-a ajuns, ai urmat și doctoratul. Chiar vrei să-l faci pe domnul general Oprea să moară de invidie?

Am făcut și un postdoc, da? (in your face, herr general!). Dar n-am apucat să îmi iau conducere de doctorat, aici a fost mai rapid (de fapt, eu mai am timp, dânsul e mai bătrân). În plus, eu n-am făcut armata, am fost scutit și de sport în școală, deci e firesc să se afirme domnia sa.

Cum ai ajuns de la chimie la muzichie? A fost o reacție în lanț?

Muzica e o reacție de polimerizare… Pentru că versurile se leagă unul de celălalt, la dance și genuri similare se și repetă. În plus, oamenii iubesc muzica pentru că ea declanșează o reacție chimică în ei, în corpul lor sunt secretate niște substanțe chimice care le dau senzații plăcute. Așa că eu am luat-o pe scurtătură: cum să sintetizez compușii care să le facă plăcere. Apoi le-am dat o alură muzicală.

Un profesor din Moldova, am impresia, îi învață pe copii matematica pe muzică, transformând formulele matematice în versuri de cântece. S-ar putea face așa ceva și la chimie? Mă gândesc că la ce formule au hidrocarburile, ar ieși numai hituri!

Profesorul e Dragoș Constantinescu și e din Rm. Vâlcea (sic! De-aia am site de folk, să știu totul!). La chimie sigur ar fi mai ușor cu rimele, că există seriile de hidrocarburi: metan, etan, propan, butan, pentan, hexan. Dar ce faci când într-un vers apare para, para’- diclordifenitricloretan? Cine desparte în silabe? Nu se duce naibii trioletul vieții? Dar, dacă stau să mă gândesc bine, chimia a dat deja hituri, iar primul care îmi vine în minte e TNT, al celor de la AC/DC. De fapt, piesa trebuia să se numească 2,4,6-trinitrotoluen. Parcă...

În loc să fii un dascăl de nădejde și să înveți copiii cum să-și facă singuri petarde și artificii acasă, te-ai apucat de muzică. Rentează?

Am sperat ca de la chimie să mă aleg cu pensie, dar la cum se prezintă viitorul, tot drepturile de autor îmi vor salva bătrânețea.

Ai un proiect inedit, numit Alchimie. Ți-ai promis să-l transformi în disc de platină sau măcar de aur?

Momentan, îmi doresc ca el să existe din policarbonat (materialul din care e fabricat un CD). Din acel moment, începe un laborios proces metalurgico-alchimic de a converti policarbonatul în aur. Alchimia a ajuns și ea în secolul 21, nu mai lucrăm cu plumb, că e toxic.

Cum stă treaba cu crowdfunding – ul?

Eu inițial am vrut să strâng bani să îmi cumpăr un Mercedes sau să plec în Dubai. Dar când am văzut că lumea nu crede în visul meu de mărire, am zis că mai bine strâng de un album, îl vând, ajung faimos, mă îmbogățesc din drepturi de autor și onorarii de concerte și atunci 1) am suficienți bani să îmi iau Mercedes și să plec în Dubai și 2) mă cheamă ei să cânt la Marele Premiul de Formula 1 sau la inaugurarea vreunui hotel de 16 stele și 372 de etaje.

Realitatea e simplă: pentru că statul nu dă subvenții pentru artă, așa cum se dă pentru hectarul de pământ, am făcut un fel de subscripție publică pentru a face mai mult decât un album. Din păcate, statul mi-a furat ideea și a făcut la fel pentru Cumințenia Pământului. Partea proastă pentru stat e că eu dau ceva la schimb celor care mă susțin în realizarea proiectului – discuri, tricouri, bilete la concert, multe. Ei nu pot da bucăți din statuie.

Cred că e prima campanie de crowdfunding făcută nu pe vreo platformă publică (Kickstarter, IndieGoGo, WeAreHere), ci direct pe site-ul artistului. Faptul că s-au strâns aproape 2000 de euro (se poate contribui până duminică, 3 aprilie, ora 23:59:59) e un semn că există oameni și branduri (Domeniile Sâmburești este unul din sponsori) care au încredere în mine și în ceea ce fac.

Ai o melodie intitulată ”Zmeul și Făt-Frumos”. E greu să mai fii Făt-Frumos pe praful ăsta?

Piesa respectivă e scrisă în 1995, pe vremea când mă credeam un Făt-Frumos. Cu trecerea anilor, am descoperit că e mult mai mișto să fii zmeul, ești clar mult mai câștigat. În plus, am mașină cu 5+1 viteze, deci nu mai pot să mă dau sărac ca Făt-Frumos.

Acest interviu este un pamflet. Cine se supără pe vreo expresie, exprimare sau vorbă, e nasol. Părerea mea. Make.

Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 5 (1204) - 4-17 aprilie 2016

Comentarii

+