Răspunde chestionarului Academia Cațavencu și noi îți reconstruim arborele genealogic!

de Academia Caţavencu , 25 iulie 2016
Răspunde chestionarului Academia Cațavencu și noi îți reconstruim arborele genealogic!

Moldoveni, munteni, bănățeni, olteni, credeți că știți de unde vă trageți, dar nu e chiar așa de ușor. Unii dintre voi ați putea chiar să aveți sânge de ungur și să nu vă dați seama! Noi vrem să te ajutăm să afli de unde provin strămoșii tăi, dar pentru asta avem nevoie să ne răspunzi unor scurte întrebări. Așadar, află cine a fost tataie!

1. Care este destinația ta preferată de concediu?

a. În pelerinaj la Sfânta Parascheva. Ne place tare mult acolo, dormim sub cerul liber, facem și mișcare, 300 de metri ocol de biserică, venim acasă și cu lumânări noi. În fiecare an e nebunie.

b. La bulgari. Avem aici aproape podul nou frumos, la Calafat, ne suim pe biciclete și în două zile suntem la bazar. Luăm ceva țigări, niște zaibăr de-al lor și facem și un picnic cât așteptăm să intre văru’ Petrache pe tură la vamă să trecem înapoi.

c. Noi mergem rar în concediu. Ne place să planificăm din timp excursiile astea. În general cam o dată la cinci ani ne pornim și mergem pe litoral. Dar niciodată nu prea apucăm să ne bucurăm de ea că numai ce am ajuns că trebuie să plecăm din nou că face trenul cam patru zile până acasă.

2. Care este băutura ta preferată?

a. Luna asta? Rachiu de pufoaică, că numai bine ce l-am pus în noiembrie și acum îi untos și bun tare.

b. Nu suntem noi pretențioși. Bem ce bem de obicei, depinde de recoltă. Anul trecut nu prea am avut prune și nici struguri așa că am pus la fermentat niște lubenițe. E așa parfumată țuica, n-ai văzut.

c. Dimineață sau seara? Dimineața băgăm o pălincuță galbenă ca păpădia, iar seara încă una, dar de data asta cu niște slănină.

3. Care este vedeta ta preferată?

a. Ne plac multe, dar ale noastre îs mai frumoase ca ale lor. Andreea Marin, Elena Udrea, Ștefan cel Mare. Ne pare rău ca Andra nu e de aici, că altfel ne plăcea. Și domnu Becali. Ne-a reparat o biserică anul trecut la Dorohoi. Tare bun om.

b. Cămătaru Gicu. Ne plac mai mulți, da a zis că ne taie dacă nu spunem de el.

c. Oricine nu e ungur în principiu. Noi nu avem nimic cu nimeni. Dar Transilvania e a noastră.

4. Care este regiunea voastră preferată din România?

a. Iașiul, domle. Așa niște pelerinaje ce fac acolo, n-ai văzut așa ceva. Și acum e frumos și la Suceava. Știți că avem cea mai mare catedrală din țară acum? Și prințul Charles vine la noi în vizită

b. Porțile de Fier. Așa recoltă de fiare vechi ca acolo nu găsiți nicăieri, vă garantăm noi. Și avem și niste sate așa frumoase că și prințul Charles a venit de s-a aciuat pe aicișa.

c. Granița. Ține ungurii afară. Și Viscri, acolo la domnul Prințu Charles.

5. Care sunt tradițiile voastre de suflet?

a. Alea de nuntă la noi îs ca la niminea. Mergem la biserică, ni punim după sî bem un pic în cinstea nașilor. Apoi mergem la cârciumă, furăm mireasa, adunăm două damigene ca să o răscumpărăm. Una o dăm pemireasă una o bem pe drum. Și apoi trei zile și trei nopți, ca în basmele lui Ispirescu ne veselim și o ținem numai în hore.

b. Sfânta înmormântare la noi îi prilej să ne adunăm tot satul, vine și fanfara, ducem găina la cimitir, în spatele mortului, apoi venim și mâncăm o saramură de pește și ne veselim până dimineață.

c. Fetele de pe muntele Găina. Tare frumos îi acolo. Ducem fetele să le ia băieți vrednici de nevastă la fel ca în secolul trecut. Ce Miss America, domnule, acolo să vezi frumusețe.

6. Dacă nu ați fi trăit în România, unde ați fi vrut să fiți?

a. Pe muntele Athos. Ne-a zis părintele de la Straja că acolo îi minunat. Ne-a zis că dacă dăm câte 50 de euro la cutia milei ne aduce un autocar să mergem și noi în vizită.

b. Anglia, Italia, Spania, să ne vedem și noi neamurile.

c. Tot aici, dar fără Harghita și Covasna.

Majoritate A:

Felicitări! Familia ta nu a părăsit niciodată Botoșaniul. Nu este nicio urmă de îndoială că te‑ai născut moldovean și probabil ești unul din cei 700 de plozi ai lui Ștefan cel Mare. Poate măcar copiii tăi scapă fără ciroză.

Majoritate B:

Incredibil. Ești rasa de oltean pur. Nimic din ce ne-ai spus nu ne indică faptul că strămoșii tăi au ajuns mai departe de Slatina. Ia o dușcă de zaibăr și pune de o paranghelie cu săbii.

Majoritate C:

Dragă Zoltan, bravo! Esti ardelean 100%. E clar că ai fost aici înaintea ungurilor și ai instalat prima distilerie de palincă din Transilvania. Ești mai ardelean ca Dracula. Felicitările noastre!

Comentarii

  • Neagu Mircea

    26 iulie 2016 22:41

    Stiti la ca m-am Gandit eu ? Ca un Om sa-si Aleaga Cetatenia pe care si-o Doreste , si unde este pentru el mai Bine cu Viata si cu Traiul ! Poate un Om a Nimerit sa se Nasca si sa Convietuiasca intr-o Zona , Regiune , unde Nimeni nu-l Apreciaza , daca nu are in Cap si Mentalitatea Celorlalti Oameni , care Gandesc la Fel ! Adica daca Omul nu Gandeste la fel ca Ceilalti Oameni , ceilalti Oameni nu-l Apreciaza pe acel Om , daca este prost Imbracat , si daca nu are pe Piept si Decoratii cu Medalii Olimpice de Aur , ca sa-si de-a Seama Ceilalti Oameni , ca acel Om poate fi si Inteligent , dar cu Viata cu Traiul cu Saracia , a ajuns sa Traiasca intr-un Loc unde Nimeni nu-l Apreciaza ! Asa ca daca Omul , alege o Alta Cetatenie , daca ar fi posibil , dar nu Stie Limba Respectiva , iaca-ta Omul respectiv , poate Gandi si intr-o Cetatenie Straina , si astfel , cunoscand , mai multe Obiceiuri Straine . Si totusi este Bine pentru ca are de Invatat cate Ceva . Dar trebuie cateodata si Seriozitate . Si de a ce este Gluma este Gluma , este Separat , de ceea ce este Serios . Si poate cu Trecerea Timpului , Omul sa se Intrebe , dar dece eu am Trait Toata Viata in Saracie Impusa de altii ? Pentru ca asa a fost Vointa altora , care ei nu Traiesc in Saracie , si nu Stiu si ce este Saracia , iar din Cauza Saraciei , am inchis Televizorul , cand aud Vorbind la Televizor in Mentalitatea Omului , care are de Toate si Vorbeste pe un Ton , al Omului care are de toate , si care nu mai poate de bine , in Particular ! De aceea am Inchis si Televizorul ! Iar daca Omul mai are Sansa sa fie Apreciat , Omul este Apreciat dor dupa ce nu mai Spune Nimic Niciodata ! Iar dupa aceea Omul Primeste si Decoratii cand nu mai are Nevoie de Nici o Decoratie ! Pe cand , daca Omul Alege sa aiba o Alta Cetatenie , Probabil , acel Om , are Sansa sa fie Apreciat in Timpul Vietii lui cat Traieste , si sa primeasca Aprecierile Celorlalti Oameni , cu alte Cetatenii Straine ! Am Observat asta ! Si am zis Hopa ! Iata ! Diferentele intre Cetatenii ! Pe cand cu Cetatenia pe care o are Omul , ramane cu Aprecierea Cetateniei , pe Hartie , dar nu si de Ceilalti Oameni , din Jur care sunt Nepasatori ! daca Omul , e Sarac , e Flamand , sau e singur si amarat , si trebuie sa traiasca singur cu Toate Greutatile Vietii pe Cap , adica Omul Sarac , si Amarat e Desconsiderat de Societatea in Locul Regiunea , unde Traieste Omul .

    raspunde comentariului
  • https://www.youtube.com/watch?v=2bRirCFCQtc

    25 iulie 2016 23:55

    Transilvania merge pe litoral în Croația - fosta soră habsburgică - la Marea Adriatică unde și-a făcut Aurel Vlaicu serviciul militar în flota de război austro-ungară din subordinea amiralului Horthy !

    raspunde comentariului
+