HomeCulturăTop 15 citate celebre din filme despre mititei

Top 15 citate celebre din filme despre mititei

Mulți specialiști și experți sunt de părere că mititelul există încă de pe vremea dacilor. Însă această ipoteză nu poate fi verificată. Nu ne-au rămas scrieri de la daci, darămite mititei fosilizați. Cu toate acestea, un lucru e cert. Micul a existat încă de la apariția filmului. Iată câteva citate celebre despre mititei din filme clasice.

 

1. „O să-i fac un mititel pe care n-o să poată să-l refuze” – Don Corleone, Marlon Brando, Nașul (The Godfather)

2. „Grătarul fie cu tine” – Han Solo, Harrison Ford, Războiul stelelor

3. „Engage!” – Jean-Luc Picard, Patrick Stewart, Star Trek: TNG

4. „Darth Vader: Ce ți-a spus Obi-Wan despre tatăl tău? Luke Skywalker: Mi-a spus destule, mi-a spus că i-ai furat grătarul de mici! Darth Vader: Nu, eu sunt tatăl tău!” – Războiul stelelor

5. „Nimănui nu i se poate spune ce-i ăla un Mic. Trebuie să vezi cu ochii tăi!” – Morpheus, Laurence Fishburne, Matrix

6. „La Grătaaaaah” – Alan „Dutch” Schaefer, Arnold Schwarzenegger, Predator

7. „Mici la grătar? O să învăț să fac mici la grătar?” – Neo, Keanu Reeves, Matrix

8. „Un mititel să le stăpânească, un mititel să le găsească, un mititel să le aducă pe toate și în întuneric să le unească” – Gandalf, Ian McKellen, Stăpânul inelelor

9. „E. T. G-R-Ă-T-A-R” – E. T., Pat Welsh, E. T. Extraterestrul

10. „Un fleac, m-au perpelit” – Comisarul Miclovan, Sergiu Nicolaescu, Cu mâinile furate

11. „Iubesc mirosul de mititei prăjiți la napalm dimineața. Miroase a victorie!” – Lt.-col. Bill Kilgore, Robert Duvall, Apocalypse Now

12. „Mici o să mâncăm, fa, d-aia te vaiți tu?” – Ilie Moromete, Victor Rebengiuc, Moromeții

13. „Sunt Regele Micilooor” – Jack Dawson, Leonardo DiCaprio, Titanic

14. „Mama întotdeauna spunea: «Viața e ca un grătar cu mititei. Niciodată nu știi cum o să-ți iasă».” – Forrest Gump, Tom Hanks, Forrest Gump

15. „Hasta la vista, baby!” – Terminatorul, Arnold Schwarzenegger, Terminator 2.

Redacția
Redacția
"Academia Catavencu”. Umor Serios. Nu avem tabuuri, nici prejudecati. Criticam si carcotim

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare