Uniunea Scriitorilor și Pumnul de Fier

de Virgil Răzeșu , 25 februarie 2017
Uniunea Scriitorilor și Pumnul de Fier

Nu cunosc frământările intestine ale Uniunii Scriitorilor, dar judecând după ce trece dincolo de ziduri (comunicate, adunări generale şi, mai ales, sancţionarea drastică a unor  mem­bri), nu e greu de realizat că la nivelul instituţiei nu domneşte pacea şi că atmosfera generală este învol­bu­rată şi nepotrivită unei uniuni de creaţie.

Am cunoscut multe modele de statut. Evident, în afară de scopuri, organizare, patrimoniu şi altele, orice asemenea document, definitoriu, are menţiuni referitoare la membri.  Mărturisesc că n-am întâlnit niciodată o Comisie de monitorizare, aşa cum figurează în Sta­tu­tul USR.

E un ce aici. ­Însăşi ideea de monitorizare mi se pare reprobabilă. Ce şi cum monitorizează USR activitatea membrilor ei? Are un serviciu de cadre sau gen SRI? Ţine evidenţa pro­duc­ţi­ei literare? Le bate obrazul unora că nu mai apar în librării? Le monitorizează acti­vi­tăţile lumeşti, care pot contraveni calităţii de membru?

Mai nou, domnul preşedinte, care conduce de ani buni Uniunea, se tânguieşte: „Ge­neraţia 2000 cunoaşte un declin de formă stupefiant”. Cum să nu-i dau drep­tate? Dar cum să nu mă întreb şi să-l întreb ce a făcut, de pe poziţia D-sale, pentru a-i stopa că­de­rea? Cum a stimulat creaţia literară? Cum a netezit drumul cărţii că­tre cititor? Cum a influenţat gustul public? Cum a organizat critica literară, în aşa fel încât tot ce se scrie (slavă Domnului, se scrie) să treacă prin filtrul ei va­loric? Ce a făcut pentru scriitori, membri şi nemembri USR? Cum le-a uşurat drumul spre tipografie, spre Târgurile de carte şi alte asemenea? Cum le-a deschis paginile revistelor literare, altfel impe­ne­trabile pentru cei neîn­regimentaţi? Ce a făcut pentru drepturile membrilor săi? Cum vede problemele (grave) ale difuzării cărţii, lăsată la voia unor cupizi care percep 45% din valoarea cărţii?

Şirul întrebărilor ar putea continua la nesfârşit. Se pare că D-sa a fost mai interesat de propria aură, de interese mărunte şi de men­­ţinerea atmosferei de clan şi bisericuţă, dominată de principiul ... eu te tămâiez pe tine, tu faci la fel cu mine. Nu s-a preocupat de demascarea im­pos­turii adevărate, dar s-a grăbit să pedep­sească drastic/draconic orice ieşire din front. Omul cuvântului să nu fi auzit de dialog? Se pot ivi neînţelegeri în sânul unei organizaţii cu mulţi membri şi cu personalităţi distincte, greu de adus la un numitor comun, dar exc­lu­de­rea să fie unica sancţiune a USR? Până şi una­ni­mi­tatea cu care a fost adoptată exhală miros de putreziciune, nedemn de o organizaţie pentru care obiectivele sunt spirituale prin excelenţă?  Recunosc, sunt subiectiv, dar fac parte cititorului de o mostră de climat existent în USR.  

Era a doua tentativă eşuată (în decurs de 8 ani) de a deveni membru USR şi am renunţat. Dar, la îndemnul unor apropiaţi, m-am adresat direct domnului preşedinte, cu câteva memorii, justificative pentru discriminarea cu care eram tratat. Nu uit să spun că în ele subliniam că a­par­tenenţa mea la forul scri­itoricesc nu-i afecta bugetul, fiindcă îmi primeam în­dem­nizaţia de pensionar de la o academie. Ba îl rugam ca, dacă altfel nu era posibil, să-mi rezerve, totuşi, un loc de membru post-mortem.

Unul dintre memorii era însoţit de un pachet cu cărţile mele, pentru biblioteca USR. Am rugat-o pe doamna secretară ca, înainte de a duce cărţile la locul cuvenit, să-l roage pe domnul preşedinte să arunce o privire asupra vrafului de cărţi. Subliniam că nu aveam pretenţia să pună mâna pe vreuna. Socoteam că nu era po­sibil să nu sesizeze că era vor­ba, totuşi, de câ­te­va mii de pagini tipărite.

După mai bine de un an de zile de tăcere, primeam un mesaj: suntem cam strâmtoraţi ca spaţiu, la secretariat; pachetul Dvs. cu cărţi se află intact, aşa cum l-aţi trimis; puteţi să veniţi în orice moment să-l ridicaţi sau să-mi spuneţi ce să fac cu el. No comment !

Prima pornire a fost să-i transmit doamnei secretare să ducă pachetul la pubela din curte. Din curtea forului suprem al cărţii. Dar m-am abţinut şi am re­luat calea me­moriilor către domnul preşedinte. Din păcate, nu am fost taxat nici măcar cu ... „vezi-ţi, domnule, de-ale dumitale, lasă scrisul pe seama noastră !”.

Dornic să descâlcesc sictirul cu care eram onorat, am rugat secre­ta­ri­a­tul să-mi trimită o  copie după PV-ul şedinţei în care s-a discutat do­sarul meu, măcar să aflu motivele respingerii şi să mă potolesc. Din păcate, aşa ceva nu exista.

Stimabilul preşedinte bacăuan a fă­cut uitat dosarul meu şi nu l-a supus niciodată analizei Comisiei de Validare. Contactat telefonic, i-am reproşat lipsa de fair-play. Răspunsurile sale au fost ilustrative: a recunoscut minciuna şi şi-a exprimat mea culpa; nu mi-a dus do­sarul, fiindcă Comitetul Fili­a­lei n-a fost de a­cord (n-am înţeles de ce mi-a servit o gogoaşă); mi-a transmis că pot să iau orice atitudine vreau, ba m-a sfătuit să mai încerc şi la alte filiale (?!). A doua zi, mă suna din proprie iniţiativă, îşi cerea scuze că în ajun era în maşină (!?) şi nu-şi aducea aminte ce mi-a spus şi încheia apo­te­otic: „ce, domnule, acum, la bătrâneţe, vreţi să deveniţi membru USR?!?”. Las cole­gi­lor de breaslă ai D-sale plăcerea de a califica atitu­di­nea conducătorului destinelor literare ale unei filiale, persoană dispusă să ofere lecţii de deontologie şi să aspire la încă un mandat de preşedinte de Filială USR.

Nu m-am potolit, un binevoitor i-a făcut cunoscute domnului N.M. plângerile mele. D-sa s-a arătat mirat de toată tărăşenia (?!), de parcă memoriile mele fuse­seră trimise la guvern şi m-a sfătuit să înaintez o contestaţie către Comisia de Vali­da­re, pentru a intra în dosarul meu. Am urmat sfatul, dar ... după aproape un an de zile, nimic, absolut nimic nu s-a întâmplat ....  

M-am uitat pe lista celor care au înfierat, în unanimitate absolută şi cu mânie a­proape proletară, abaterile unor neaveniţi şi imprudenţi de la linia trasată de domnul preşedinte şi care au parafat exclu­derea celor şase membri, altădată mândria USR. M-am liniştit: domnul C.C., ilustru reprezentant al climatului care însu­fle­ţeşte Uniunea domnului Manolescu, îşi pusese semnătura.  

Tel père, tel fils sau, pre limba noastră, cum e turcu’....

Comentarii

  • Bogaeu

    17 august 2017 16:49

    Sa bagati si stirea cu homosexualii de la circ cu antecedente de pedofili de la circul care aparuse pe antene.Nu dau nume, nu fac piblicitate circului. Fuga repejor la publicat!

    raspunde comentariului
  • NEAGU MIRCEA

    06 aprilie 2017 20:23

    PARAFRAZAND UN PROBERB , CU CAPRA VECINULUI , AS SPUNE , DECAT SA PIARA POZA VECINEI DUPA 100 DE ANI , MAI BINE SA FIE PUSA POZA VECINEI PE CLOPOT , CA SA DAINUIE AMINTIRILE , 500 DE ANI , IN VIITOR !

    raspunde comentariului
  • VISANDU

    26 februarie 2017 14:19

    USR, din text, este Uniunea Salvați RAHATUL a lui PLICUȘOR BAN ?

    raspunde comentariului
+