Uniunile de creativi, adică de pensionari

de Cătălin Marin , 16 aprilie 2016
Uniunile de creativi, adică de pensionari

Nu mă consider scriitor pentru că am publicat o carte și nici tocmai jurnalist nu mă cred. Meseria mea e aceea de programator. Nu scriu articole sau cărți din hobby. Pescuitul e hobby, scrisul poate fi hobby atâta timp cât manuscrisele tale sunt fără de ISBN, iar expunerea delirului se rezumă la blogăreală și facebook.

Am descoperit mai nou că o altă asociație s-a pricopsit cu vampirași, e vorba despre UZPR (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România). Cu sprijinul UNPR și-au tras și ăștia niște moțuri de pensii, pe modelul USR (Uniunea Scriitorilor din România). Drăcia asta cu pensiile de asociație mă scoate din minți. Bă nene, la tăți n'i greu. Hai să constituim o asociație a apicultorilor, una a zugravilor de ziduri exterioare, una a hackerilor de smartfoane, că pana mea, cui îi strică niște bani în plus de medicamente la bătrânețe. De ce scriitorul sau ziaristul ar fi mai îndreptățiți la mizilicuri decât un pantofar sau un lustragiu? Să nu v-aud cu elitisme, dacă erați elită nu erați sărmani.

Treaba e simplă, dacă nu-ți permiți, nu scrii. Sunt sătul de victime închipuite ale secolului și sistemului. Du-te în Ferentari să vezi victime sau prin satele alea fără lumină de se străduie băieții ăia de la "Free Miorița" să le lumineze. Ăstora de aleargă voluntari pe bicicletă să tragă fire și să pună becuri ce? Le dați pensie? Aplauze și toată stima? Și dumneata, publicule, ești de vină, fiindcă te-ai obișnuit cu internet și mocangeală. Îți pui plug-in d-ăla de blocat reclame și scapi și de astea. 

Publicația mea preferată "The Economist" a încercat o joacă, vezi Doamne, te lasă să citești un număr limitat de articole pe zi, ca să te determine să te abonezi. Poți fenta treaba extrem de simplu, dar n-am să vă învăț. Măcar să citiți un articol pe zi din publicația aia. Dacă pot înțelege alte categorii creative, pictori, sculptori, regizori etc. o fac pentru că meseriile astea implică în practicarea lor materiale multe și uneori scumpe. Pentru a scrie ai nevoie doar de pix și de hârtie. Hai fie poate un amărât de laptop care poate fi și second-hand. Libre Office e gratis și nu necesită resurse. Curent electric să ai, că internet găsești și-n cârciumile cu păcănele.

Cred că e greu să scrii pe burta goală, dar parcă mi se ia de literatură la gândul că aș scrie pentru câștig. Nu mă uit neapărat strâmb la cei care își propun să facă un ban din asta, dar dacă ai ajuns la bătrânețe după zeci de ani de scris și n-ai ajuns în punctul de a câștiga ceva în plus de pe urma unor drepturi de autor, poate că nu meritai, de ce să fii recompensat?

Țin să fac o diferență între jurnalist și scriitor. Jurnalistul e un angajat, chit că o fi plătit prin drepturi de autor. Astfel își plătește contribuțiile la fondurile de pensii ca orice om al muncii și tot așa poate plăti pensie privată. Nu înțeleg de ce i-ar întreține statul bătrânețile mai mult decât unui alt cetățean contribuabil.

Cu scriitorul am altă dudă, mi se pare mai natural să fie subvenționat la tinerețe, decât la bătrânețe. Ba mai mult, am pretenția ca el să fie dedicat literaturii nu cașcavalului. Banii sunt treaba editurii, nu a scriitorului. Citeam ieri un alt articol din care am aflat că nici prin SUA nu se prea trăiește din scris. Atunci când se întâmplă ca un scriitor să trăiască decent, strict de pe urma scrierilor, e o excepție. Tinerii scriitori ar trebui să-și scoată din cap ambiția trăitului asta.

E destul timp pentru citit, scris și trăit cu tot cu 8 ore de lucru. Dacă eu pot să fac treaba asta, o pot face și alții că doar n-oi fi eu mai cu moț sau ei mai proști. Pot îngădui foamea de bani a unui scriitor de penitenciar, dar nu pot îngădui șoricăreala unui om care se pretinde a fi contribuitor la cultură. Dacă tot ne-o tragem cu literatura, măcar s-o facem pentru sentiment, vorba aia.

Comentarii

+