HomeCulturăViața altfel (ep. 7). Două idei

Viața altfel (ep. 7). Două idei

Kuala Lumpur, Malaezia

Unde nu-i cap, vai de pașaport

Ne-am înprietenit cu două spanioloaice la Taman Negara, acum o săptămână. Azi le găsim într-o stație de metrou prin KL, umblând bezmetice. Una dintre ele avea o mască disperată pe față, ochii ficși, mersul fără direcție, umerii căzuți. What happened to you? My passport was stolen. And my money. Nașpa. Cum? Păi mi-am lăsat pașaportul pe masă, cu banii în el, peste noapte, și a dispărut. Aha. Pe masă. Ușa ai închis-o? Nu. Banii în el zici, da? Nașpa. And now what? I’m going to the embassy to see what we can arrange. Spor.

Să ne înțelegem, NU e nici o problemă dacă lași pașaportul pe masă. Dar banii trebuie să fie LÂNGĂ pașaport. Cea mai mare prostie este însă să cari pașaportul, banii, cardurile, buletinul, permisul de conducere , aparatul de pozat, Iphone-ul , Ipad-ul și eventual laptopul toate în același rucsac. Clar? Dacă-ți fură careva banii mai ai încă pașaport, se rezolvă cumva. Dacă îți șutește cineva pașaportul, nu ești în fundul gol. Laptop, telefon și Ipad poți să cumperi de la orice colț de stradă. Deci aviz amatorilor. Eu am trei carduri, fiecare card în rucsacul lui. Pașapoartele-ntr-un buzunar, portofelul în altul. Simplu, nu?

………………………………………………………….

Cum se face o teză de doctorat, neplagiată

După aproximativ trei luni de vorbit engleză, ne aruncă un tip cu un SALUT cu accent unguresc în livingroom-ul hostelului de nu ne-am văzut. Salut, prietene, ce-i cu tine?
Ei, bine, prietenul nostru este, după cum el singur zice, pe jumătate român. Orice ar însemna asta. Profesor de sport din Oradea. De sport, da, și are spre 30 ani. A fost un an în Anglia cu un program de teacher exchange, într-un sat de câteva sute de locuitori. A pus ban lângă ban și acum a plecat într-o călătorie ”around the world”. Cu scop precis: studierea condițiilor în care fac sport elevii de pe mapamond, în scopul întocmirii unei lucrări de doctorat când se va întoarce în țară. Doctorat în sport, da? În fiecare oraș în care aterizează încearcă să meargă la o școală și să discute cu profesorii de sport de acolo. Să-i întrebe una, alta.  O călătorie în jurul lumii de 55 de zile custom made, biletele de avion, cazările și totul organizat de el.
Deci nu vreau să mai aud pe nimeni niciodată spunând că e prea greu sau prea scump să călătorești. Se pare că există profesori de sport din Oradea care au reușit să strângă bani pentru o călătorie în jurul lumii în vacanța mare, ocazie cu care se și documentează pentru teza de doctorat.  Sunt plin de admirație pentru astfel de oameni.

Vă las cu poze din Kuala Lumpur.

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare