Viața secretă a animalelor altora

de Gâsca Prin Apă , 23 octombrie 2016
Viața secretă a animalelor altora

Varianta scurtă pentru cei care nu au timp să citească tot articolul: Nu prea avem personaje, nu prea avem scenariu inovator, dar dupa cealaltă ”super animație” de anul ăsta, Zootropolis, ”The Secret Life of Pets” este de Oscar. E ca atunci când vrei să te duci la agățat într-un bar de fițe și iei cu tine cel mai urât prieten pe care îl ai ca, prin comparație, tu să pari Brad Pitt pe vremea lui ”Meet Joe Black”.

Varianta lungă pentru cei care consideră filmul ca fiind foarte tare și vor să vadă ce am scris eu ca să aibă pe baza a ce să se certe cu mine și să îmi spună că nu știu eu să apreciez ce e frumos:

”The Secret Life of Pets” un film despre care inițial am crezut că este un documentar despre fetișurile aricilor pe National Geographic s-a lansat în această vară și nu mai aveai loc de plozi la cinema la orice oră te-ai fi dus. Pentru cei care nu au plozi, dar au animale îmi închipui că mare lor suferință a fost că nu i-au putut lua și pe Cici și Mefisto la film cu ei să vadă și ei, de parcă lătrăciunile ar fi înțeles ceva. În esență, nu spune nimeni că e nasol, dar nici nu aș pirata DVD-ul. Pornește de la o idee foarte mișto - ce fac animalele tale când tu nu ești acasă - uau, nu e ca și cum nimeni nu a văzut ”Toy Story” până acum, dar dezvoltarea întregului scenariu este la fel de previzibilă precum povestea aia despre tine când făceai pipi în pat în școala generală, pe care o spune mam ata la fiecare reuniune de familie.

Un plus: excelent desenate personajele. Un minus: unele sunt la fel de interesante precum o lămâie uitată după frigider. Partea bună, față de Zootropolis, care mi s-a părut un fel de manual american care te învață cum să fii mai politicăli cărect decât un evreu, gay, negru, care a fost cândva femeie, acest film se rezumă la a fi o producție de aventură care vorbește despre ceva ce mie mi se pare o nouă obsesie a deceniului, laolaltă cu mâncatul sănătos și maratoanele - animalele de companie.

Pentru cei care încă nu au ajuns la integrale la matematică și pentru domnișoarele bătrâne care își periază pisica British Short Hair cu o țesală de aur zi de zi, îmi imaginez că acest film este un prilej de extaz. Dar să ne imaginăm că Joiana, vaca lui Nea Pafnutie din Cănțălărești, Vaslui, într-o bună zi trebuie să împartă grajdul cu o altă vacă mai răpciugoasă, să-i spunem Mioara că îmi imaginez că are ochii blajini și umezi, care îi face mizerie prin ogradă.

Și Joiana și cu Mioara pleacă pe tarla, Joiana încercând să scape de Mioara, împingând-o în popușoiul altcuiva. În popușoi, o adunătură de capre bad-ass fac ditamai gălăgia și Nea Costică, proprietarul cocenilor, vine și le prinde. Vine un măgar cu Alzheimer, să-i spunem Pompiliu și le ajută pe vaci să scape și uite așa pornesc ele prin miriște în aventura vieții lor, însoțiți de Pompiliu și prietenii lui, vreo patru găini schiloade, o curcă cu proteză, trei bibilici și un cal cu tulburări de personalitate. Într-un final ajung înapoi la Nea Pafnutie care le bate cu urzici și le priponește de gard.

De ce nu avem și noi animații, domnule? Să facem un Despicable me în care Gru e un bulibașă și minionii sunt copiii aceia de îi țineau sclavi. Să facem un Ice Age în care o gașcă de călușari pleacă din Maramureș cu trenul ăla care face 14 ore până în București și s le povestim aventurile din CFR. Și că tot veni vorba de CFR, de ce nu avem și noi un serial în genul ”Thomas, the tank engine that could” (Thomas, locomotiva care putea) care să se cheme ”Viorica, marfarul care s-a dezmembrat.” Onest, românește, inspirat din realitatea noastră.

În esență, nu prea merită dacă nu ai 11 ani să mergi la filmul ăsta, dar daca nu ai bani de altceva, nu o să mori. Doar să nu te aștepți la Pif și Hercule, că nu e cazul.

Comentarii

+