Happy Oninomanie!

de Mihai Găinușă , 12 decembrie 2012

Acum câteva zile mi-a sunat telefonul. Sună așa de rar încât, din când în când, îl mai deschid să văd dacă merge. O voce feminină și suavă de obersturmbahnnführer mi-a lătrat în ureche: sunteți Găinușă Mihai-Alexandru? Hait, zic, o fi profa de mate, mă scoate la tablă! Nu era profa, era o doamnă de la Metro. Zice: domnule Găinușă, observ că nu ați mai folosit de mult cardul de cumpărături. Pot să vă întreb de ce?

N-are importanță ce i-am răspuns, dar și mie mi se pare grav că n-am mai făcut cumpărături la Metro. Dacă neglijez această activitate, azi-mâine mă trezesc că uit să mai fac cumpărături la Selgros, la Carrefour sau, Doamne ferește, la mall. Păi unde am ajunge dacă toți am băga-o-n mă-sa de achiziție de bunuri inutile? Intrăm într-o spirală a haosului mai ceva decât spirala MISA de integrare în absurd!

Fiindcă dacă eu nu mai cumpăr din angro câte trei cutii de suc ambalate laolaltă, fabricantul de sucuri naturale din fruct de benzoat de sodiu nu-și mai vinde sortimentele doi și trei, cele cu arome de merișoare și polistiren. Angajații magazinului nu mai pot fura, nici ei, din suc, pe drumul din depozit la raft. Doamna Big Brother, de la megafon, degeaba anunță că e interzisă consumarea de produse alimentare în magazin. Nenea care verifică bonul cu cumpărături și numără prosoapele din coșul potențialilor infractori nu mai poate să o lălăie batjocoritor. Intermediarii șmecherași, care au plătit în spatele magazinului taxa particulară de raft, rămân cu buza umflată. Fetele alea, săracele, care stau în brațe cu câte-o tăviță de brânzică din aracet, fac început de varice. Apropo, am gustat de curând niște covrigei de pe o tăviță. N-am crezut că pot exista covrigei mai nașpa la gust decât ambalajul lor. În fine, din cauza mea, toate industriile alimentare, transport și distribuție, pe verticală și orizontală, se duc de râpă, precum chiloții lui Cioacă Măcelarul.

Pe de altă parte, faptul că nu mai cumpăr îmi induce, uneori, starea aia de nervozitate a fumătorului cu drops în obrăjor. Mă surprind, uneori, cărând prin casă coșulețul fără păpușă al fiică-mii, căutând, disperat, o etichetă roșie de reduceri.

Dar am scăpat de chinurile din locurile de pierzanie de bani şi minţi: super-hiper-marketurile. Acolo unde zombi cu priviri rătăcite parchează pe locurile rezervate handicapaților. Absolut scuzabil. Strâng frenetic o monedă încălzită în pumn și îndură vitejește hachițele tembele ale căruciorului cu o roată strâmbă. Adună în coş grămezi de chinezării care o să zacă apoi prin debarale. Mototolesc compulsiv lista făcută acasă şi suspină jalnic lângă paleţii goliți de produse reduse. Bieții de ei!

Boala cumpărăturilor se numește oninomanie, acum în varianta de sărbători! Happy Oninomanie tuturor!

Comentarii

+