10 copii bolnavi pot merge în tabăra MagiCamp cu ajutorul donațiilor de la Băneasa Forest Run

de Comunicat de presa , 25 ianuarie 2019

În 24 martie, va avea loc prima cursă de alergare din acest an din pădurea Băneasa. Peste 500 de participanți sunt deja înscriși la cea de-a treia ediție a Băneasa Forest Run. Înscrierile se pot face pe site-ul http://www.baneasaforestrun.ro/, iar locurile sunt limitate la 1.500 de alergători pentru toate probele.

Noutatea cu care vin organizatorii la a treia ediție o constituie proba de 3 km, Greenfield Family Run, o tură necompetitivă, populară, care se adresează celor care vor să facă mișcare în natură pe o distanță accesibilă. În același timp, aceasta reprezintă un bun prilej pentru cei care vor să petreacă timp împreună cu familia, întrucât copiii pot participa gratuit, alături de părinții lor înscriși la această probă, beneficiind de număr și kit propriu.

Bineînteles, pentru cei care vor să se bucure de pădure se pot înscrie la deja consacratele curse de cros, 11 kilometri, și semimaraton, 21 de kilometri.

Proba Greenfield Family Run este o inițiativă prin care transmitem că alergarea în familie este distractivă, sportul fiind o modalitate de educație oferită copiilor, pentru a le forma un stil de viață activ și sănătos. Acum oricine poate să participe la acest eveniment de alergare, începând cu o distanță mică, de doar 3 km, susține Răzvan Ionescu, Director de Marketing al Greenfield Residence.

Și la această ediție a Băneasa Forest Run alergătorii pot sprijini o cauză socială. Donațiile de la ediția din 24 martie merg către MagicCamp, pentru ca 10 copii bolnavi de cancer să poată beneficia de una dintre aceste tabere. Este nevoie de aproximativ 12.000 de lei pentru ca acest lucru să se poată întâmpla. Alergătorii pot dona o sumă la alegere la înscrierea pe site sau pot dona direct pe platforma Galantom, la pagina creată special pentru acest eveniment: http://magicamp.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=7356

10 copii cărora boala aceasta nemiloasă le-a furat copilăria pot avea o săptămână de bucurie, de zâmbete și de joacă la greu cu ajutorul tău. Faptul că Băneasa Forest Run a ales încă o dată drept cauză copiii care duc una dintre cele mai grele lupte – cea împortiva cancerului - contează enorm pentru acești mici luptători. Suntem onorați și bucuroși să continuăm acest parteneriat pe care sperăm să îl transformăm în tradiție, ne-a spus Bogdan Ciuhat, director tabără MagiCamp.

Băneasa Forest Run este despre alergare de plăcere, despre mișcare în natură pe potecile pădurii din oraș, despre socializare cu ceilalți participanți la finalul cursei, într-o atmosferă prietenoasă. La startul celei de-a 2-a ediții din 2018 s-au aliniat peste 1.000 de alergători, iar asta înseamnă că Băneasa Forest Run este cea mai mare cursă de alergare din pădurea Băneasa.

Comunitatea alergătorilor de plăcere este din ce în ce mai mare în București și în țară. Iar acest lucru este un semn de evoluție pentru societatea noastră. Alergarea în natură, în pădure, aduce un plus de plăcere si de sănătate, iar pădurea Băneasa este atât de aproape și de accesibilă, avem startul din stația de autobuz, practic, încât e și păcat, ca alergător, să ratezi o astfel de ocazie. De aceea, îi îndemn pe toți să vină să alerge pe potecile pădurii Băneasa, pădurea din oraș, a declarat Theodor Manolache, organizator al competiției.

 

Mulțumim partenerilor Greenfield Residence, ZUZU, Barilla, Borsec, World Class, Carrefour, Columbia, Generali.

 

 

 

Loading...

Comentarii

+