HomeActualitate800 de persoane de etnie romă vor fi calificate...

800 de persoane de etnie romă vor fi calificate gratuit

800 de persoane de etnie romă vor fi calificate gratuit într-un proiect cofinanțat cu fonduri europene, în valoare de circa 8,4 mil. lei

  • Absolvenții cursurilor vor primi și un ajutor financiar de 500 – 650 de lei/persoană;
  • Vor fi înființate 3 Centre de Incluziune Socială;
  • Valoarea totală eligibilă a proiectului: cca. 8,4 milioane lei.

FORUM GROUP anunță demararea proiectului “Și noi avem dreptul la muncă!”, implementat în parteneriat cu Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate – CPE, Asociația Eco Energy și Agenția de Consultanță și Afaceri Română. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, “Investește în oameni!”.

Pe parcursul acestuia, 900 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile (800 de persoane de etnie romă și 100 de persoane cu dizabilități), vor beneficia de cursuri de calificare în meserii precum florar decorator, parchetar, lucrător poligraf, lucrător în tâmplărie, lucrător în tricotaje – confecții, lucrător în alimentație, lucrător în comerț, cameristă, brancardier, operator introducere, validare și prelucrare date.

Proiectul se va derula în perioada aprilie 2014 – octombrie 2015 și este implementat în regiunile Bucureşti – Ilfov, Sud – Muntenia și Nord – Vest. Acesta are ca principal obiectiv îmbunătățirea integrării grupurilor vulnerabile și eliminarea barierelor cu care acestea se confruntă în încercarea lor de a obține un loc de muncă și de a se integra în societate.

Pe lângă cursurile gratuite, participanții care le vor absolvi vor primi și un sprijin financiar (subvenție) în valoare de 500 – 650 de lei de persoană.

Proiectul mai prevede înfiintarea, dezvoltarea și susținerea a 3 centre de incluziune socială în care se vor desfășura activități de asistență socială și orientare profesională pentru grupurile vulnerabile.

În plus, se vor face programe de formare profesională în domeniul “Consilier vocațional” pentru angajații instituțiilor sau organizațiilor implicate în sprijinirea acestor grupuri.

Valoarea totală eligibilă a proiectului “Și noi avem dreptul la muncă!” este de 8.372.058 lei.

***

Despre Forum Group

FORUM GROUP este o companie privată care activează pe piața de consultanță în managementul resurselor umane, încă din anul 1999. Pe lângă consultanță, Forum Group dezvoltă și proiecte cu fonduri europene care au ca scop îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii. Compania beneficiază de o echipă de experți capabilă să proiecteze, să gestioneze și să evalueze toate formele de proiecte europene, să construiască parteneriate strategice, acorduri multilaterale și să monitorizeze modul de implementare a proiectului.

Persoana de contact:

Teodora Sarchiz

Responsabil comunicare și PR

email: secretariat@forumgroup.ro/ telefon: 0736.400.407

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare