HomeActualitateCât bullshit poate să mănânce Liviu Dragnea? Cât vrea...

Cât bullshit poate să mănânce Liviu Dragnea? Cât vrea el!

Ce spuneați voi? Că Victor Ponta e mincinos? Păi Viorel era șoimu patriei pe lângă Dragnea în materie de minciună. Atâta minciună adunată la un loc sub o singură mustață nu s-a văzut pe pământ de la dinozauri încoace! Și măcar Viorel râdea când mințea, că nici el nu credea ce spune, dar Dragnea e serios, ăsta ne minte cu înverșunare și nu i se clintește un mușchi pe fața aia penală.

Ce-am înțeles din conferința lui de presă? Cam tot ce-am înțeles și din ultimul discurs al lui Ceaușescu: că în stradă sunt niște vânduți, că agenturilii străine sunt de vină, că PSD e noul PCR, singurul Partid care poate duce țara asta pe culmi de civilizație și progres, că nu cedează și nu demisionează, chiar dacă în stradă s-ar afla toată România, pentru că el nu răspunde nici măcar în fața Marii Adunături Naționale. Pe-aia cu „mai dă-le-o sută” n-a zis-o el, ci sclavetele din stânga lui, Sorinel Grindeanu, care, ca să nu și-o ia în cap, a primit un scăunel cu juma de metru mai mic decât al stăpânului.

Ascultându-i pe Dragnea și pe Grindeanu vorbind aveai impresia că asiști la un concurs de mâncat competițional de rahat. Sorinel Sclavul a mâncat el ce-a mâncat, dar nu l-a putut depăși la înfulecat pe Dragnea Stăpânul de Sclavi, care, performanță unică în istoria mâncatului de rahat, și-a păstrat neatinsă mustața chiar și după o oră și jumătate de halit rahat în draci. Apogeul a fost atins atunci când ziariștii l-au întrebat dacă e adevărat că a zis că lupta anti-corupție din România e un rahat (bullshit). Dragnea s-a jurat ca la el la Teleorman că n-a zis așa ceva, apoi ziariștii i-au pus înregistrarea audio când chiar asta zicea, prilej pentru bossul PSD să mai mănânce o porție bună de rahat, afirmând că e înregistrarea trucată.

Dacă și pe voi v-a otrăvit mirosul degajat de conferința de presă a celor doi mâncători competiționali, probabil puțin aer liber v-ar prinde bine. Și unde e aerul mai curat, prin țara asta, decât în centrele marilor orașe? Noi acum plecăm, de pildă, să luăm puțin aer de libertate în Piața Victoriei, ceea ce vă dorim și dumneavoastră. Evident, nu vă incităm la violențe, că ne pune doamna secretară din Videle pe listă și ne cheamă cu părinții la școală, ci doar vă invităm la o plimbare nevinovată, sub generoasa deviză inspirată de revoluția franceză: ”Liberté, egalité, fuck you, Liviulé!”

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare