Donald și poporul rus libertate ne-au adus!

de Spartakus , 09 noiembrie 2016
Donald și poporul rus libertate ne-au adus!

Având de ales între o pațachină perversă, unsă cu toate alifiile, dar nu de către soțul ei, Billică, și un nebun în acte, pe care psihiatrii n-au reușit să-l prindă la timp, iar acum e prea târziu s-o mai facă, fiindcă s-a retras în sanctuarul sacru al Casei Albe, America a decis: varianta B. Americanii l-au vrut pe Trump, zicându-și, probabil, că, decât o mincinoasă rea, mai bine un nebun bun. Că Hilărica făcea resbel cu rușii, cu chinezii, iar lor le stătea hamburgerul în gât de frică. Mai bine cu Trump, că e băiat bun, se pupă pe gingii cu fratili lui, Putin, și cu tot poporul chinez, o să fie pe planetă doar pace și armonie, iar toată lumea o să fie fericită.

Citește si: Ce spun politicienii români despre alegerea lui Trump

Mai puțin mexicanii – bine, nu ăia angajați fete-n casă la Trump pe moșie – care vor fi aruncați peste gard, mai puțin negrii, pentru care Trump va înființa, probabil, niște plantații recreaționale cu bumbac, să le arate de unde-au plecat și mai puțin femeile, care vor putea fi pipăite, apucate, smulse și bătute la patru coaste mai ceva ca la Vaslui. Va fi minunat în America, atâta doar că n-o să mai intre nici musca acolo dacă nu are tatuată zvastica pe piept, ca-n American History X, și nu știe perfect rusește.

Ca să fie băiat bun până la capăt, Trump ar trebui acum să îi mulțumească Madonnei, care se oferea să feleze tot cartierul dacă i-o votează pe Clintoneasa, că fără ea nu păcălea atâția electori Și ar trebui să le strângă mâna tuturor cretineilor corecți politic, tuturor lingăilor din presa mainstream americană, care au pupat-o în cur pe Hilărica și fără de care victoria lui n-ar fi fost posibilă. Cretineii și lingăii, nu cefele alea roșii și grase din sud și Midwest l-au făcut pe Trump președinte. Pentru că atâta i-au bătut la cap pe americani cu „asta ai voie să faci, asta n-ai voie, asta ai voie să spui, asta mai bine n-o spui, că deranjează”, încât yankeii și-au adus aminte că străbunilor lor nu le spunea nimeni, acum un secol jumate, pe cine au voie să împuște și pe cine nu, la ce oră și în ce zi trebuie să-și bată nevasta și copiii ori dacă e sau nu corect politic să-și tragă o glugă pe ochi și să atârne negri-n ștreang. Votul americanilor, ca și votul britanicilor pentru Brexit, e o reacție la absurda corectitudine politică din lumea de azi. Americanii au preferat să voteze un nebun care dă șpițuri în cur mexicanilor, care-i consideră pe negri niște ciorditori puturoși și pe femei niște aparate de făcut copii, în locul unei ipocrite care minte și-n somn. Noi n-am făcut, ca proștii, alegerea asta în 2000, să-l votăm pe Vadim, că poate crăpa Iliescu de necaz și uite acum – Vadim s-a dus să spună îngerilor poezii cu Savanta, iar Iliescu e bine-spasiba și n-are niciun gând să crape în următorul mileniu.

Cum ne va fi nouă, românilor, cu Trump la Casa Albă? Grozav de bine. Doar că trebuie să strângem bani, s-avem puși deoparte. Fiindcă noul președinte, cum a și anunțat, nu mai e dispus să ajute pe nimeni pe moca. La clovnul ăsta e ca la curve: banii înainte. Ai bani ”dăcât”, cum ar zice Dragnea pentru două rachete Patriot, asta e, jos chiloții, apleacă-te și așteaptă-l pe Putin în poziție de tragere. Ai bani pentru scutul anti-rachetă? Ești boier, ești independent și suveran, te doare la bașcheți de ruși. Doar că, la cât s-a furat în țara asta, cred că nici de-un încărcător de pistol-mitralieră n-o să ne mai ajungă banii, iar Donald Duck de la Casa Albă o să ne spună ”Sorry” și-o să-i lase pe ruși să ne facă gubernie, cu capitala la Budapesta, că ce mi-e Budapest, ce mi-a Bucharest.

Dar nu vă necăjiți din atâta lucru, ci mai curând scoateți pancarta aia cu „Ofer cazare”, fiindcă, la câți indezirabili o să găsească Marele Frate Trump în America, o să fugă americanii unde-or vedea cu ochii și ăștia nu-s mofturoși, ca arăbeții, să plângă de ciudă c-au nimerit în România. Față de ce-o să fie în America sub Trump, la noi o să fie patria democrației și normal că o să ne pomenim cu milioane de refugiați negri sau hispanici, cu femei cu țâțe mari, gay cu țâțe mici și alții care n-au ce căuta într-o Americă ”făcută mare din nou”. Hai nu vă plângeți, n-ați vrut voi de juma de secol să vină americanii? Uite-i că vin!

Comentarii

  • BIRHALA CORNELIU

    11 noiembrie 2016 16:28

    Domnule Spartakus, Apreciez si " gust din plin" farmecul limbii noastre cu ajutoru careia dvs. prezentati cititorilor subiectele "tratate" in gazerta la care colaborati..

    raspunde comentariului
  • Jan

    10 noiembrie 2016 6:33

    va e ciuda jigodiilor???...daca nu va convine democratia americana...inventati voi una care sa va prinda bine pe voi...pana una alta mucles si inapoi la coada democratiei..

    raspunde comentariului
  • ion ion

    09 noiembrie 2016 17:26

    Se pare ca peste un an veti regreta afisarea celor 2 personaje.Si probabil le ve-ti aduce omagii ca lui Ceauswescu.

    raspunde comentariului
  • Grintz

    09 noiembrie 2016 16:43

    Salut. Am râs cu sughițuri. Și nu mă sperii de ce va să vină pentru mine, că mai rău decât era în anii 80 n-are cum să fie decât dacă dau ăia cu bombeaua. Și și comentariile-s belea! Am mai tras și la ele o porție de râs! Numai cacao nu are simțul umorului.

    raspunde comentariului
  • Titu Sandronicus

    09 noiembrie 2016 15:49

    Salivati nebunaticilor la gandul ca o hoarda de afro va invada plaiurile mioritice de frica lui Trump...Rujati-va si pregatiti unguentul..

    raspunde comentariului
  • gore

    09 noiembrie 2016 12:03

    Deh, noi l-am ratat pă CVT... acu' eram la una cu americanii.

    raspunde comentariului
  • cacao

    09 noiembrie 2016 9:27

    ba,sunteti penibili

    raspunde comentariului
+