Merkel, Cameron, Iliescu… Politică vs. Glaciaţiune

de Nestor , 20 octombrie 2016

Colectivul de cercetători britanici condus de Valentina Zharkova prevede o scurtă eră glaciară în cursul deceniului 2030-2040, când s-ar presupune că Soarele îşi va reduce activitatea la 60% din capacitate. Prognosticul britanicilor (Yuri, Sergey, Aliosha şi Natasha) a fost recepţionat diferit în mediile ştiinţifice, cu entuziasm sau pesimism. Entuziaştii consideră necesară o răcorire în condiţiile actuale ale încălzirii globale, iar pesimiştii cred doar că ar fi trebuit numărate sticlele de votcă consumate de respectivii cercetători (după răcire) pe durata studiului. Oamenii politici europeni s-au exprimat şi ei în diverse moduri, fiecare după interesul local şi geostrategic. Câteva exemple:

David Cameron: "Evident, am încredere în cercetătorii noştri şi trebuie să ne pregătim din timp, prin ieşirea din UE. Altfel riscăm să vină îngheţul mai devreme şi mai puternic dinspre statele mediteraneene şi însorite, unde activitatea solară le îngheaţă populaţiilor cheful de muncă în folosul comunităţii europene. Eu, unul, nu am încredere în greci, italieni, spanioli şi portughezi nici când le facem daruri prin care să-şi plătească datoriile."

Angela Merkel: "Nu sunt o specialistă şi mă voi pronunţa doar după ce o să mă consult cu Schauble. Ştiu că el e adeptul îngheţării fondurilor pentru grecii îngheţaţi la locurile de muncă bugetare din cauza temperaturilor ridicate. Cu argumentul britanicilor sper să-l conving să se mai dezmorţească puţin faţă de eleni, deoarece un deceniu de răcoare îi va face pe aceştia să ne returneze toţi banii, muncind fără pauze de 3+3 ore. Cred că până şi Tsipras o să vorbească mai puţin în perioada glaciaţiunii, dacă nu cumva iese la pensie anticipat, pe caz de boală pe nemţi."

Matteo Renzi: "Eu sunt suporter al Fiorentinei şi treaba cu îngheţul nu-mi dă fiori mai mult decât un şut în bară pe Artemio Franchi. Nu ştiu ce zic britanicii ăia, că doar m-aţi ascultat cum vorbesc eu engleză de îngheţ audienţa până la stadiul de stană. Oricum, la noi n-o să se cunoască prea tare, poate doar cât să mai punem un tricou pe noi, viola, bineînţeles. Deocamdată sunt preocupat de situaţia financiară din Italia, unde pizza s-a scumpit nepermis în ultima vreme. Dacă ăştia de la UE ne vor trata ca pe greci, vă garantez că îi batem pe nemţi pe unde îi prindem la cel puţin trei goluri (în buget) diferenţă!"

Victor Ponta: "Din păcate, i-am spus fiului meu că s-ar putea să intru la închisoare ca marele patriot Adrian Năstase pentru că am alte păreri decât unii oameni. Aşa că 2030 e posibil să nu mă mai prindă în nicio funcţie. Le urez succes succesorilor mei şi baftă poporului român adevărat, cu speranţa că nu le vor îngheţa iar salariile şi pensiile speciale, ca pe vremea glaciaţiunii băsiste. Oricum, nu cred să stau mult la răcoare, am deja vreo 20 de cărţi scrise, 13 numai despre Băsescu şi Udrea!"

Liviu Dragnea: "Îngheţul de care vorbiţi a venit deja, vedem cu toţii ce înseamnă răcoarea tehnocrată instaurată în România. Decât frig şi ceaţă a adus în viaţa noastră publică altădată atât de înfloritoare. Nici măcar o licitaţie ca lumea nu mai poţi să faci acum că şi vine DNA să-ţi deseneze flori de gheaţă pe geam. Oricum, noi sperăm ca tot pe timp de iarnă să ieşim în primăvară, poporul fiind gata ca, alături de PSD, să alunge în decembrie gerul care ne-a înlemnit ţara şi cheful de politică."

Ion Iliescu: "Glaciaţiunile sunt un fapt firesc în evoluţia geoclimatică şi geopolitică a omenirii, nu cred că-i cazul să ne speriem ca panicaţii fără motiv de la mineriade. Până la urmă e vorba doar despre 10 ani, exact ca deceniul 8 al secolului trecut, când Ceauşescu ne îngheţase agentul termic. Mai punem o haină pe noi şi lăsăm naibili internetul şi smartfoanele astea care ne strică tineretul! Am încredere în ce spun britanicii, ţinând cont că numele lor îmi amintesc colegii din facultatea de meteorologie. Aţi văzut voi ruşi cărora să nu le iasă îngheţurile?"

Klaus Iohannis: "Glaciaţiune? Mein Gott, ghinion!"

Comentarii

+