HomeActualitateNu mamuții radioactivi din Piața Victoriei sunt periculoși, ci...

Nu mamuții radioactivi din Piața Victoriei sunt periculoși, ci elefanții hiperactivi din Parlament!

Fără îndoială că, la ora când scriu aceste rânduri, angajații România TV își dau deja cu tesla în ouă (bine, care o mai avea pe acolo așa ceva – de doamna Corina Drăgotescu știu sigur  că are, deci își dă!) că nu le-a venit lor ideea sefe care i-a venit lui Tolo, anume că Piața Victoriei este supusă unor doze mortale de radiații. Ce căței plătiți de Soroș să latre anti-PSD, ce lasere de citit gândurile guvernanților, ce lanterne de 7 wați faza scurtă, pentru manipulat psihotronic tinerii frumoși și liberi?

Radiații, neică! Ah, ce titluri ar mai fi dat RTV-ul și Antena 3 dac-ar știut ele chestia asta: ”Rămâi prost și votezi PSD! Află ce-au găsit specialiștii lângă răgăliile de la Piața Victoriei!” ”Șoc: iohaniști și soroșiști, stați acasă, că vă paște Cernobîlul de România!” sau ”N-o să-ți vină să crezi: fosilele de mamut s-au aprins și ele, odată cu luminițele din Piață, dar au luminat verde fosforescent.”

Nu știu dacă Tolontan, un jurnalist care ar trebui apreciat pentru investigațiile excelente făcute până acum a dat-o pe tabloidizare, băgând placa mamuților radioactivi sau, pur și simplu, a pus botul la un fonfleu menit să-i spulbere credibilitatea – la modul ”cine mă, Tolontan, ăla cu mamuții radioactivi?” Cert este că asemenea cioace n-ar trebui să ne sperie și să ne determine să stăm acasă, ca să nu mai manifestăm contra ciorditorilor din Guvern, pe motiv că ”dacă ne iradiem?”

Ipoteza asta cu mamuții radioactivi e cel puțin hilară: numai gândiți-vă că protestatarii stau în Piața Victoriei de doar două săptămâni, în vreme ce Grindeanu și ai lui sunt acolo de la începutul lui ianuarie. Până acum, dacă erau radiații, ar fi trebuit să aibă, cu toții, de la Grindeanu la Servila, dinții mai rari ca ai lui Dragnea! Nu mai zic de tehnocrați, care au condus un an, – ar fi trebuit să fie toți, de la Cioloș la doamna Prună – chei ca-n palmă. Și ce să mai vorbim de Ponta, care a stat acolo mai bine de doi ani – nici zâmbetul ăla de școală ajutătoare n-ar mai fi rămas din el!

Nu, nu de mamuții radioactivi din Piața Victoriei trebuie să ne temem azi, ci de elefanții hiperactivi din Parlament. De alde fosilele bine păstrate, pentru etatea lor, gen Tăriceanu și Dragnea, de prădătorii cu tupeu și obrazul mai gros ca platoșa de T-Rex, gen Șerban Nicolae, de brontozauri oportuniști, traseiști printr-o grămadă de partide și atât de bine adaptați la mediu că ar rezista și dacă le-ar cădea un meteorit în cap – meteoritul s-ar sparge sigur, căci, se știe, cine e cel mai deștept cedează. Iar tinerii inventivi, temerari și rezistenți care seară de seară se adună în Piața Victorei, să le spună guvernanților că sunt cu ochii pe ei, nu de cancerul provocat de radiații ar trebui să se teamă, ci de ciuma roșie provocată de PSD, că asta e boală contagioasă și ne molipsește și viitorul.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare