Războiul zero-urilor între state găurește buzunarul poporenilor

de Mihai Enciu , 23 noiembrie 2016
Războiul zero-urilor între state găurește buzunarul poporenilor

Capitalismul global de cumetrie și-a atins masa critică și a luat-o pe arătură. Sufocat de politici sociale cu duhoare de socialism științific, capitalul a devenit o armă utilizată de state în locul tunurilor și tancurilor. Nu se mai trage cu rachete, să acționează cu dobânda de referință. Națiunile sunt manipulate prin datorii, muncitorii sunt îngropați în credite care au devenit un soi de sarcofag al clasei proletare iar băncile au devenit unități militare strategice.

Săptămâna trecută piața financiară s-a cutremurat din temelii la zvonul că Deutsche Bank ar putea intra pe roșu în urma prăbușirii dramatice a valorii acțiunilor. Acțiunile băncii germane s-au prăbușit pe burse la un minim istoric, ajungând sub 10 euro pe unitate după ce săptămâna trecută acestea s-au depreciat cu 1,05%. Căderea survine ca urmare a deciziei luate de Citadel şi AQR Capital Management, două fonduri mari de hedging, care și-au retras plasamente de mai multe miliarde de dolari de la DB. Decizia fondurilor de investiții de a își lichida plasamentele la gigantica bancă germană survine pe fondul anunțului făcut de Departamentul de Justiție al USA. DB este pasibilă de plata unor amenzi de peste 14 miliarde de dolari ca urmare a depistării unor nereguli majore în acordarea unor credite imobiliare în perioada 2007-2009. În numai o săptămână acțiunile DB cotate pe piața americană au pierdut peste 6%.

Panica a traversat rapid oceanul iar bătrâna Uniune a descoperit că băncile de pe continent sunt putrede ca urmare a creditelor neperformante aruncate în piață. Lipsa restructurării de după criza din 2008, ratele negative ale dobânzilor impuse de Banca Central Europeană în încercarea disperată de a crește artificial consumul, dar și amenzile pe care DB este obligată să le plătească sunt cauze care ar putea avea ca efect prăbușirea șandramalei financiare europene.

Pe acest fundal dominat lăcomie și ghidat de apetența mare pentru profituri inventate, între statele lumii au loc războaie crunte în care soldații au fost înlocuiți cu bancherii spilcuiți. Pe post de sânge beligeranți pierd fluxuri financiare, în fapt niște biete zero-uri. Iar când actorii rămân fără muniție statele bagă adânc mâna în buzunarele pulimii, pe care o storc de taxe și impozite pentru alimentarea mașinăriei de război.

Faza cu amenda administrată de nea Obama băncii lui Merkel este rupă din filmele cu proști. Tu, contribuabil onest, te gândești că dacă cineva te prinde la furat mergi la pușcărie și ți se confiscă tot ce ai furat plus niscaiva despăgubiri. În cazul marilor corporații lucrurile nu se întâmplă la fel. De exemplu dacă hoțul este compania  DaimlerChrysler, producătorul Mercedes, lucrurile se întâmplă diferit. Acuzată acum ceva timp că ar fi dat mită autorităților din New York pentru a obține un contract ce presupunea vânzarea unor autobuze, firma germană a scăpat de investigațiile penale achitând o amendă de câteva miliarde de dolari. Este ca și cum unui hoț de buzunare i-ai confisca banii de țigări pentru o lună. Așa se judecă marea hoție în lumea civilizată.

În cazul DB amenda de 14 miliarde de dolari anunțată de Departamentul de Justiție se datorează unor fraude  masive la acordarea unor împrumuturi cu garanții imobiliare. Presa neafiliată sugerează că ingineriile DB pe piața americană au fost mai porcești decât cele ale Lehman Brothers care au cauzat, teoretic cel puțin, marea criză imobiliară din 2008 ce a devastat toate piețele. Războiul însă nu-i de acum. El a ieșit la suprafață acum un an, când producătorul de autoturisme VW, coloana vertebrală a industriei germane, a fost prins cu mâța emisiilor trucate în sac.

Scandalul Dieselgate a bubuit anul trecut, pe 21 septembrie. Constructorul de autoturisme VW a fost depistat de autoritățile de mediu americane că falsifică rapoartele de emisii pentru motoarele diesel. După un an de negocieri germanii au ajuns la un acord prin care să ofere despăgubiri concesionarilor americani în valoare de 1,25 miliarde de dolari. La această sumă de adaugă încă 14,5 miliarde de dolari (5000 de dolari pentru fiecare dintre cei 450.000 de deținători de autoturisme compromise) pentru clienți. Grupul german a avut o cădere de peste 16% pe bursă, cea mai importantă din ultimii 6 ani. Tehnic vorbind, această lovitură administrată VW a marcat începutul războiului economic dintre USA și Europa. Lovind în capul tractor al economiei europene, americanii au transmis un mesaj din care Europa trebuia să înțeleagă că fără piața americană nu se poate. Și că Rusia nu poate fi un partener al binomului franco-nemțesc fără ca și SUA să fie de acord.

Uniunea Statelor Socialiste Europene a replicat lovind în afacerile companiei Apple Inc. O decizie aiuritoare a Comisiei Europene, deci a Germaniei, impunea americanilor de la Apple să plătească peste 14 miliarde de euro către bugetul Irlandei. Apple Sales International şi Apple Operations Europe sunt subsidiarele Apple care au derulat afaceri în Europa și în care s-au vărsat profiturile obținute de americani. Comisia Europeană susține că Apple a plătit încă din 1990 un impozit de 0,005% față de 12,5 cât este cota standard prevăzută de legislația fiscală irlandeză. Nervozitatea oficialilor UE se datorează schemei de optimizare utilizată de americani care au scurs profiturile din Franța, unde cota de impozit aplicată afacerilor este de 33%, către Irlanda. Iar în Irlanda Apple a obținut tratament fiscal preferențial asimilabil cu un ajutor de stat.

Partea frumoasă este că Irlanda nu vrea acești bani de la Apple pe motiv că afacerile acestei companii totalizează un număr de peste 6000 de angajați și plătește de 10 o cotă de TVA de 20%.  CEO-ul Apple Tim Cook este și mai categoric și afirmă: Comisia Europeană a lansat un efort de a rescrie istoria Apple în Europa, ignorând  legile fiscale ale Irlandei şi îngenunchind sistemul fiscal internaţional în urma acestui proces”. Miza meciului este mult mai mare decât cele 14 miliarde de dolari pe care CE le vrea colectate de la americani. Este vorba despre compromiterea ideii că Irlanda este un spațiu prietenos cu mediul de afaceri, idee care a atras numeroase investiții care au crescut economia irlandeză. Pe de altă parte CE are mecanisme prin care poate pune presiune pe Irlanda să-și achite datoriile uriașe care totalizează 106% din PIB. Trezoreria USA susține că prigoana fiscală declanșată de UE împotriva companiilor americane este nejustificată: „a penaliza o companie cu o taxă enormă, după 25 de ani de la semnarea acordului, este formula sigură de impredictibilitate și taxare exagerată care minează crearea de locuri de muncă și distruge oportunitățile“. Irlanda a anunțat că va ataca decizia CE la Curtea Europeană de Justiție. În acest context acordul de cooperare USA- UE este mort și neîngropat după cum au declarat vicecancelarul german și președintele Hollande. Aflate în fața unui eșec monumental în aplicarea unor programe sociale fanteziste și mai ales populiste pentru care nu există suficiente resurse, statele europene dominante, Franța și Germania, au pus ochii pe profiturile companiilor de înaltă tehnologie americare. Microsoft, Facebook, Google sau Amazon sunt vânate peste tot în Europa unde au găsit un climat fiscal mai avantajos și unde au reușit să dezvolte afaceri profitabile. De la Washington reacția a fost promptă, oficialii americani amenințând voalat cu adoptarea unor contramăsuri care să echilibreze situația. Iar ele au venit aparent fără nicio legătură cu șicanele fiscale aplicate de franco-germani companiilor americane.

DB a vândut credite otrăvite, zice Departamentul de Justiție pentru a justifica amenda record pe care se pregătește să o aplice băncii germane. A împachetat adică, la grămadă, credite imobiliare și produse derivate pe care le-a plasat clienților ca plasamente profitabile. Precedentul record în materie de amenzi fusese atins de grupul francez BNP Paribas care a încasat o penalitate de 8,9 miliarde de dolari pentru violarea embargourilor impuse de USA. Adică, mai pe românește, pentru că a finanțat în zone în care guvernul american instituise embargo din motive de terorism. Amenda administrată DB este drastică și ar putea apărea ca nejustificată din punct de vedere al cuantumului câtă vreme Goldman Sachs a încasat doar 5,06 miliarde de dolari pentru fapte similare. Asta alimentează speculațiile care acreditează ideea că tamponarea DB nu este altceva decât o contramăsură anunțată de Washington după scandalul Apple. Anunțul cu privire la amenda record a fost făcut chiar de oficialii băncii germane. De aici a început o furtună pe burse stopată de un alt anunț, la fel de surprinzător, prin care DB informa despre un posibil acord cu autoritățile americane pentru o reducere a amenzii la numai 5,4 miliarde de dolari. Pierderea inițială de 6% din valoarea acțiunilor s-a compensat prin urcarea cotației cu 3,6% după anunțarea acordului de negociere intervenit.

Joaca de-a șoarecele și pisica este însă mult mai serioasă decât pare iar în spatele acordurilor intervenite peste noapte între părți stau negocieri dure. Stabilitatea DB este pentru Germania și UE o miză mult prea mare pentru a fi negociată. Banca germană este unul dintre pilonii pe care se sprijină moneda euro și economia UE. Deși la prima vedere amenda de 14 miliarde așa cum a fost ea anunțată nu ar fi trebuit să ridice probleme, realitatea este mult diferită.

Lichiditatea DB este de 246 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă 12% din active. Spre comparație, lichiditatea Lehman Brothers, bancă prăbușită din aceleași motive pentru care a fost taxată DB era de doar 45 de miliarde, adică7,4 din active. O amendă chiar și de 14 miliarde nu ar fi creat prea mare presiune asupra capitalului DB. Numai că în contextul în care dobânzile au fost duse de Banca Central Europeană la un minim istoric, DB a fost obligată să-și ajusteze ratele de profitabilitate. Iar această ajustare n-ar putea oferi resurse pentru acoperirea rapidă a golurilor de capital. Sigur că o soluție ar putea veni exact din acest dezavantaj, DB putând accesa de la BCE credite la dobânzi foarte bune. Numai că politica instituită de Merkel care a cerut statelor ajustări severe pentru a redresa găurile din sistemele bancare, cea mai vizată fiind Italia, n-ar putea fi pusă în acord cu subvenționarea mascată a pagubelor DB. Nici finanțarea extravaganțelor bancherilor de la bugetul Germaniei n-ar fi o soluție în condițiile în care partidul Angelei Merkel se află în picaj după criza refugiaților. Deși oficialii BCE s-au arătat deschiși la soluția care viza acordarea de ajutoare de stat băncilor europene aflate în dificultate, ministrul de finanțe german a negat ferm zvonurile că DB va primi ajutor de stat. Și presa germană avertizează asupra situației imposibile în care se află Merkel, nevoită să asiste cu mâinile-n sân la dificultățile prin care trece cea mai mare bancă germană. Cotidianul Frankfurter Allgemeine nota: „Germania care a insistat în repetate rânduri ca Italia și alte țări să adopte politici dure fata de băncile cu probleme, nu poate fi pusă în ipostaza de a fi mai blândă cu banca ei numărul 1”.

150 de miliarde de euro bani publici ar trebui să ia drumul către băncile europene făcute sită de băieții deștepți de la butoane. Cifra a fost avansată de economistul șef al DB, David Folkerts-Landau, care a explicat senin într-un interviu: „Europa este într-o situație extrem de precară și trebuie să înceapă să-și rezolve problemele extrem de rapid, altfel ar putea avea loc un accident. Nu sunt un profet, sunt realist”. I-auzi! Ideea este că Europa a fost adusă într-o asemenea situație prin politici sociale cretinoide și prin transformarea cetățenilor în clienți pentru marile corporații. Creditarea a urmărit profitul corporațiilor iar banii virtuali au fost atârnați ca povară de gâtul celor care și-au adus veniturile din viitor în prezent prin intermediul creditelor generoase.

Estimările BCE arată că 7,1% din creditele din UE sunt nerentabile, țările cele mai expuse fiind Grecia și Italia. În Italia volumul creditelor aruncate pe apa sâmbetei a atins 360 de miliarde de euro, efectul deprecierii acțiunilor fiind amplificat de Brexit. În acest climat tulbure oficialii BCE testează piața avansând soluția intervenției statului. În viziunea capitaliștilor de stânga statul ar trebui să arunce banii cetățenilor pe achiziționarea acțiunilor băncilor cu probleme după modelul lansat în USA în 2008. Asta în ciuda faptului că experiența a demonstrat că alocările imense de fonduri publice n-au făcut decât să securizeze bonusurile de zeci de milioane de dolari ale executivilor. Se trage din toate pozițiile iar statele își dau, democratic, la gioale. Oalele sparte rămân în sarcina populimii căreia i se mai pune un bir pentru a plăti despăgubirile de război. A înnebunit lumea sau doar conducătorii?

Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 14 (1213) - 10-23 octombrie 2016

Comentarii

  • gore

    23 noiembrie 2016 12:16

    Într-adevăr, o interzicere a cash-ului este o încercare de a opri retragerile masive de bani din bănci. Procesul începe cu bancnotele cu valoare mare, dar va continua i cu cele cu valoare mai mică. Frana, India, Spania, Uruguay, chiar i Australia au început să implementeze sau să pregătească programe similare. E ce să-i ținem noi la ciorap nefolosiți și să nu-i mânăreasă băncile? Nu? Există o similitudine între bănci și biserică...

    raspunde comentariului
+