După vrăbiuţele mânjite fătate vii prin grai de către ambasadorul SUA la Chişinău, s-au avântat destui în declaraţii şi constituiri de metereze pieptoase. Domnul Boia a susţinut cu presupusa-i autoritate spusele respectivului ambasador. Alţii i-au sărit la gât. Practic vorbind, treburile sunt clare. Iei o hartă şi vezi două ţări vecine: Republica Moldova şi România. Există o graniţă şi se trece cu buletin/paşaport. Administrativ vorbind Austria e mai Germania, decât e Moldova România. Din ce ştiu limba oficială a Moldovei este limba română. Chestiunile astea cu limba şi frontiera sunt verificabile de către oricine, nu trebuie să vină Boia sau fantoma lui Dimitrie Cantemir să ne ilumineze.
Şi totuşi, de-am fi puşi în situaţia băiatului ăla din "Pădurea Spânzuraţilor", dacă ni s-ar pune în braţe un Kalaşnikov şi am fi trimişi să invadăm Chişinăul, am face-o? Dacă un anume domn al cărui nume nu-l vom scrie, dar să zicem că e chel şi şade în vârful Kremlinului, ar da ordin la Chişinău să invadeze Iaşiul, moldovenii vorbitori de limbă română, ar face-o?
Tare mă îndoiesc, în ambele cazuri, că atât moldoveanul cât şi românul, ar şovăi zdravăn în a ochi spre celălalt. Astfel, dincolo de orice hârţogărie istorico-administrativă, există o esenţă care nu poate fi negată aşa uşor. E drept Moldova nu e România, România nu e Moldova, dar ambele sunt la fel de româneşti sau de moldoveneşti (de ce nu?). Oricât de mult s-ar slaviza cultura şi experienţa de viaţă în Moldova, vor fi necesare o droaie de secole pentru a anula legătura de neam.
Scriind îmi vin în minte graniţele trasate cu rigla prin Africa. Acele graniţe fiind trasate pe criterii de "ia-i tu pe-ăştia"-"pe-ăştia îi iau eu", zang o linie dreaptă pe hârtie care a adus triburi inamice de aceeaşi parte a frontieri, motiv pentru care pacea în Africa e o utopie. Graniţa dintre România şi Moldova, este şi va rămâne o formalitate, indiferent de părerile sau declaraţiile oricui.
Când vine vorba despre renunţarea la această formalitate care împarte un popor în două ogrăzi, momentan nu sunt de acord. Nu cred că este ăsta momentul unei Uniri, deşi recunosc, mi-ar face plăcere ca aşa ceva să se petreacă în timpu vieţii mele, din considerente pur subiective şi emoţionale. Cred că România e prea amărâtă în prezent pentru a prelua povara unei ţări istovite şi mai cred că băiatul ăla chel de la Kremlin ar face clăbuci zdraveni, cu toate că la problemele pe care le are, aceasta ar fi cea mai mică. Drept dovadă, respectivul ambasador a ţinut să răspundă neîntrebat, cum că "Moldova nu e România", întru asigurarea preventivă a cuiva anume. Astfel, aş zice să nu mai luăm în serios toate delirurile şi să le tratăm cel mult cu ironie, dar să nu uită însă vorba ceea: "Câinii latră, URSS-ul merge".
