(de Mihai Gâdulescu, privatist)
Te-mbracã deci în doliu, tu Românie-amarã,
Cu negru danteleazã mâhnit Antena ta;
C-acuma din pleiada-ți bengoasã și șucarã
Se duse astru-ți mare, se stinse a lui parã,
Se stinse-o brunã stea!
Vibrânde tânguiri își nalțã sumbru zvonul,
Ciuvicile a jale își buhãie amocul;
Cãci, vai! cui sã-i mai ținã de-acuma microfonul,
Cine-o sã dea în zbieret cu nenfricare tonul,
Cine sã strige strocul?
Te-ai dus cu-a ta luminã, în temniți te-nfundarã
Tiranul și-a lui ceatã de procurori naziști
Ce-au rãspândit teroarea Jilavei peste țarã,
Cu biblia în mânã au semãnat ocarã
Bãsiștii anticriști!
Ah, plâng vârtos cu toții în son de disperare,
Mircicã, Mihãițã și buha Mugurel,
Cum le-ai fãcut mãreațã a lor salarizare,
Credințã ei îți jurã cu voce în tunare
Și moarte lui Bãsel!
Deie în rod durerea și-n juruiri de luptã
Cãci nu-i departe vremea doritei socoteli.
Azi bolta-ți de al ei Luceafãr este ruptã,
Noiembrie-i aproape, Justiţia coruptă
Va fi din nou ca ieri!
