Să ne ferească Dumnezeu de bunătatea românilor!

de Corina Băcanu , 05 septembrie 2016
Să ne ferească Dumnezeu de bunătatea românilor!

Ni s-a tot repetat la școală până la obidă că două dintre cele mai importante trăsături ale poporului român sunt bunătatea și ospitalitatea. Ni s-au tot băgat pe gât în ultimii ani mizerii ultranaționaliste și patriotarde de tipul "mândru că sunt român", s-au stors lacrimi cu forța pe soclulul Cumințeniei Pământului că, vezi doamne efortul financiar comun al românilor ar duce la unitate și recăpătarea încrederii într-o forță unică românească, ni s-au repetat minciuni cum că poporul român are un potențial uriaș de corectitudine, iubire, dreptate și civism. Ne-au urlat demenții pesediști și retardații ultranaționaliști din tribune că sursa tuturor relelor este globalizarea, acest concept drăcesc care pune în aplicare planurile marilor puteri de a controla România din umbră și că, din cauza lor - a masonilor, a evreilor, a musulmanilor, a negrilor, a țiganilor, a celor diferiți de tot ce inseamnă dac verde - țara este mai săracă, mai coruptă, mai dezbinată, mai furată. Că cică românii sunt buni, drepți, miloși, darnici, muncitori, generoși, deștepți, săritori, ospitalieri, dar străinii ne strică, marile puteri vor să ne pervertească sufletul pur, musulmanii vor să ne interzică porcul identitar și, per total, de vină pentru faptul că suntem niște mizerabili e altcineva.

"Un copil din Iaşi în vârstă de opt ani a ajuns la spital cu arsuri grave după ce a alunecat şi a căzut în acid sulfuric, substanţa fiind aruncată de locatarii deranjaţi că oamenii fără adăpost se adună în zona respectivă." zice o știre de azi. Tot la Iași, acum ceva vreme niște pui de câine au fost îngropați de vii în smoală fierbinte.

Suntem jigodii. Suntem mizerabili fără “ajutorul” nimănui. Suntem răi, frustrați, malefici, scârbosi. Ne tratăm aproapele cu otravă și ne dorim din suflet să moară capra vecinului. Trăsătura noastră esențială e neîncrederea în oameni și facem tot posibilul să îl vedem pe aproapele nostru neajutorat la pământ, ars cu acid sulfuric. Nu ne interesează binele altuia decât dacă a făcut ceva pentru noi sau dacă face parte din familie, în rest, să moară dușmanii și vecinii și nenorocitul care a parcat pe locul nostru să facă cancer! Căutăm putere socială ca să îl ofticăm pe prietenul din copilărie, suntem ipocriți pâna la Dumnezeul pe care îl pomenim la toate chiolhanele, nunțile și botezurile cu mâna pe crucea de aur de la gât. Sub masca modestiei și sacrificiului pentru alții, avem interese de bani și faimă, voluntariat sau pro bono e doar pentru proști. Nu dăm doi bani pe compasiune, empatie sau respect.

Ne dăm religioși și avem popi îmbrăcați în aur care nu ne îngroapă morții decât pentru suma potrivită, suntem sfidători și ne îndoim de orice în afară de Dumnezeul suflat cu materiale pretioase pe icoane. Credem în ştiinţa şi miracolul tehnologiei, 5 secunde doctorul îl poate înlocui pe Dumnezeu, dar între biserică și știință alegem oricând religia. Suntem oameni cu frică de divinitate, buni, blânzi și spiritualizați până cand vine vorba de aurolacii din faţa blocului. Nu au reușit în viață? Dă-i dracu! Să îi stropim cu acid sulfuric! Nu ne place că miros urât? Să le dăm în cap! Nu suportăm că nu au ce mânca și ne deranjează tânguielile lor sub balcon? Să îi omorâm în chinuri! Și după ce ne-am bătut joc cu sadism de aproapele nostru, să ne batem cu pumnnul în piept cât de mândri suntem ca naţie: buni, ospitalieri, generoși.

Aveau dreptate comuniştii când lăsau copiii orfani să moară în condiţii deplorabile şi persoanele cu dizabilităţi erau lăsate să putrezească. Nu exista niciun avantaj social de pe urma lor. Nu ne-am schimbat, am rămas la fel: siniştri. Nu, nu ne-a ajutat nimeni să fim atât de jalnici, suntem aşa de 60 de ani.

Să ne ferească Dumnezeu de bunătatea românilor!

Comentarii

  • Doamnei Silvia Cristescu de pe Facebook-

    14 octombrie 2016 17:20

    Evreii atei au facu si au dres plus ca inca mai fac , etc , etc Dar crestinii credinciosi ai lui Antonescu - progroamele de la Iasi , Dorohoi , Bucuresti si mai ales de la Odessa si Transnistria , nu va spun nimic ? Batrani bolnavi , mame cu copilasi micuti in brate tinuti in caldura de 40 de grade fara apa fara mancare , batuti si ucisi in chinuri groaznice la Iasi in fata garii si apoi in trenul mortii Iasi -Podul Iloaie . Groapa comuna descoperita recent in padurile Popricani din jud Iasi , unde au fost gasite resturi de ghetute de copilasi de cativa anisori , cadavre aruncate dea valma , multi dintre cei impuscati erau numai raniti , erau ingropati de vii ! La Odessa , ,,credinciosii'' romani la ordinele lui Antonescu au ars de vii aproape 20 de mii de evrei , in niste depozite stropite cu benzina ! Evreii deportati spre Bug , Transnistria erau dusi pe jos in plina iarna , multi erau aproape dezbracati , epuizati de frig de boala si foame , cadeau incontinuu pe drum , femei, copilasi , batrani , mureau inghetati ramanand pe marginea drumului . Nu mai punem la socoteala atrocitatile si crimele legionarilor antisemiti la care aderasera si foarte multe fetze bisericesti , Cica , aparau credinta si neamul....Romanii crestini , credinciosi rau de tot , adica sant adeptii si aqdoratorii lui Isus Christos evreul cel mai cunoscut , adoratorii Fecioarei Maria evreica , Ioan Botezatorul evreu , Sf Ap Pavel evreu , etc , acesti zelosi adoratori sant antisemiti , urasc si masacreaza evrei , in masa ! Unde este credinta , unde este ateismul ? ROMANII SANT ASA CUM II DESCRIE DISTINSA AUTOARE A ARTICOLULUI ! NICI CA SE PUTEA O ZUGRAVIRE MAI REALISTA !

    raspunde comentariului
  • Jan Tiganila

    13 septembrie 2016 21:14

    Bun si la obiect articolul dvs...nici nu e de mirare ca am ajuns in halul asta...de fapt care mai e roman get-beget?...poate dacii au fost romani suta la suta...ca daca e sa o luam istoric, la cate natii au invadat si amestecat cu sangele aborigenilor nostri...cat la suta mai suntem romani adevarati???...suntem un fel de ghiveci calugaresc"...doar ca vorbim aceasi limba nu schimba cu nimic situatia...identitatea romanilor e mai degraba slogan politic...ce ne-ar trebui oare ca sa ne schimbam???.....o epurare in masa??...poate la a doua venire a lui Isus...

    raspunde comentariului
  • busuioc

    08 septembrie 2016 19:08

    Bravo!,articol.Ce!,ne supara adevarul?Vorba cantecului, ,,ca tot ce-i romanesc nu piere,Dar nici cinste n-are!"Pai,.n

    raspunde comentariului
  • Chris

    06 septembrie 2016 16:21

    Acest articol este adevarat! Asa este Romania !!Salbaticime,cruzime si mahalagisme!De nesimtire nici nu mai vorbesc Pacat de o tara asa de frumoasa!!!

    raspunde comentariului
  • Adriana

    06 septembrie 2016 14:38

    din pacate astfel de fapte sunt din ce in ce mai multe in Romania, iar politia le acopera sau le protejeaza. zilnic au loc cruzimi fata de animale si fata de oamani. zilnic in fiecare oras, in fiecare judet. chiar de mai multe ori pe zi in unele locuri. suntem un popor bolnav si nu avem nicio sansa sa ne civilizam

    raspunde comentariului
  • Marian Liviu

    06 septembrie 2016 12:16

    Lasa ca si inainte de comunism era tot asa dar nu se mai pomeneste de acele vremuri decat de bine.

    raspunde comentariului
  • constantinB

    05 septembrie 2016 21:17

    Din nefericire acesta-i adevarul ! Adevarul acesta doare pe minoritarii romani autentici care devin tot mai putini de la un deceniu la altul iar pe majoriotarii cetateni romani cu sange amestecat de cumani , indieni veniti cu coviltirul, otomani , rusi , tatari si alti mongoloizi , ii deranjeaza !

    raspunde comentariului
+