HomeSportFotbal si afaceriJurnal de soție de suporter (episodul 4)

Jurnal de soție de suporter (episodul 4)

Cred că voi astea care nu stați toată ziua prin saloane de cosmetică și vă țineți părul pe bigudiuri știți că a început Euro 2016. Ce este Euro 2016? E un delir fotbalistic, printre puținele lucruri care-l mai fac pe bărbat să urle ”mai vreau”. După shaorma și Liga Campionilor. Al meu s-a pregătit. Așa cum a putut el. Știu că voia să plece-n Franța la meciuri, dar am avut o discuție serioasă și l-am atenționat că-n Franța pleacă doar cu două ocazii și motive: să muncească, ori să mă plimbe pe Sena și să-mi arate dragostea lui din turnul ăla. Nu aruncăm banii pe fereastră, chiar așa. Oricum cheltuie la bar într-o seară de meci cât biletele de avion București-Paris. Și n-am vrut să-l las că-mi e frică și de teroriști. Ați văzut ce e în Franța. Stare de asediu, cod roșu, alerte. Nu vreau să-mi vină acasă amendat, ori să mă duc să-l iau de pe acolo, că ăsta la beție și-n febra meciului se pierde cu firea și mă trezesc că-i bate pe teroriștii ăia de ne râde toată lumea.

Oricum, îmi place faza asta cu Euro și Mondialele. E frumos să-l văd că se adună la aceeași masă cu cei pe care în restul anului îi bate din cauza meciurilor din campionat. Acum stau împreună, beau, râd, se distrează și foarte rar se bat. Îmi e mai mare dragul. Îl simt și puțin mai patriot în ultima perioadă. A tot purtat tricolorul prin casă. Tricou galben, pantaloni galbeni, șosete galbene. Ba chiar a găsit și la Lidl chiloți cu România. El zicea că-i vin foarte bine. Mie mi se pare că-i cam mult să-ți bagi sula-n tricolor și să te scarpini la drapel, dar el știe mai bine. Te iubesc suporterașul meu și sper să câștige România că am înțeles dintr-o revistă că fotbaliștii fac cel mai bun sex după victorii. Sper ca suporterii să facă măcar sex după victorii, nici nu-l cer pe cel mai bun.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare