Deși sunt brașovean, trebuie să vă mărturisesc faptul că până acum nu știam o groază de lucruri despre urbea preferată a bucureștenilor care blochează weekend de weekend DN1. Uitați, spre exemplu, am aflat că pe la 1500 curelarii brașoveni făceau tunning de cai pentru a-i băga în faliment pe cei sibieni. Ori că, în vremea lui Mihai Viteazul, același Brașov avea niște proprietăți curative incredibile: te puteai ascunde de turci în spatele zidurilor cetății. Aceste povești, dar și multe altele, pot fi citite pe site-ul . Despre întregul proiect puteți citi însă mai jos un interviu cu Andrei Crivăț, omul care, din bucureștean, a ajuns călător prin Transilvania.
Andrei, îmi place foarte mult proiectul tău, și asta nu doar pentru că mi-s ardelean. Spune-ne, te rog, cum ai ajuns la ideea de a construi un asemenea site? A început cumva totul cu o pălincă de Maramu’ și o varză a la Cluj?
Amu, pălinca precis era pe-acolo, da’ nu mai știu dacă varză o fost sau oarece slană cu ceapă… glumesc.
A început din curiozitate, de fapt. Eu nu-s ardelean din naștere, am devenit între timp doar, după ce m-am mutat de la București la Cluj-Napoca, într-o demență de moment pe care încă n-am regretat-o nici o secundă până astăzi. După ce am cunoscut bine de tot orașul, mi-am dorit să cunosc județul. Asta a fost faza incipientă a ideii mele – s-o iau din sat în sat prin tot județul. Și din idee în idee și din ștampăl de pălincă în ștampăl de pălincă, mi-am zis că mai bine o iau din sat în sat prin toată Transilvania. Și mi-am dat seama, când mă gândeam la ideea asta, că există un uriaș patrimoniu istoric, cultural, în Transilvania, pe care lumea nu-l cunoaște. Sigur, toți știm centrele orașelor mari, Biserica Neagră, casele cu ochi din Sibiu, statuia lui Matia din Cluj și tot ce se vede din drumurile naționale. Dar mai puțin știu mica biserică de lemn din Silivașu de Câmpie, județul Bistrița, care are 400 de ani și picturi mâncate de oi în anii comunismului. Sau de Torogota lui Toiuț, din Apuseni, sau de tulnicăreasa Paraschiva de la Pătrăhăițești și de multe alte povești mai mult sau mai puțin ascunse ale Transilvaniei. Și asta vreau eu să aduc la lumină, poveștile mai puțin cunoscute.
Poate că unii cititori n-au auzit încă despre „Prin Transilvania“ și nu înțeleg de ce sunt eu atât de entuziasmat. Poți să le zici și lor, în câteva propoziții, despre ce e vorba?
Noi (adică eu și echipa mea) spunem că Prin Transilvania e un început de poveste. Povestea oamenilor, locurilor și legendelor dintr-o provincie încărcată de tradiții, de istorie și de cultură. E un proiect în care eu, alături de fotograful Alex Dima și, din când în când, de alți invitați, călătorim prin Transilvania căutând povești. Cetăți vechi, castele, biserici, cu istoria și legendele lor, simboluri ale unui trecut bogat. Dar căutăm și oameni, meșteșugari, artiști, tradiții și obiceiuri. Mai mult, nu ocolim niciodată un laboș de mâncare făcută în casă de vreo bunică de la țară sau un ștampăl de țuică bună de prună. Practic, căutăm toate aceste lucruri și, când le găsim, scriem despre ele pe , pe , punem poze pe și pe .
Scopul? Să aducem la lumină și să promovăm patrimoniul istoric și cultural al regiunii și să determinăm oamenii să viziteze și Transilvania din afara marilor orașe. Aparent, ideea noastră e bună și frumos făcută, că tocmai am luat locul 1 la Webstock (cel mai mare eveniment de online din România), la categoria Bloggers Projects.
Se știe că, în România, marile companii tind mai degrabă să dea bani „chestiilor“ care fac audiență la TV, și nu unor proiecte quality cum este „Prin Transilvania“. Totuși, tu ai reușit să atragi niște nume grele. Cum de ți-a ieșit?
Ușor n-a fost, nici acum nu-i ușor. Dar am avut noroc să găsesc oameni deschiși, care au înțeles că poveștile Transilvaniei, comorile turistice și tradiționale de pe la noi merită date mai departe. Unii dintre partenerii noștri au crezut atât de tare în mine și în ideea mea (servus, !), încât m-au sprijinit încă dinainte să am un proiect pus pe hârtie, când totul erau doar o idee.
Cât de greu ți-a fost să găsești oameni care să depene povești transilvănene?
Nu e greu să găsești oameni care să povestească. Oamenii pe-aici îs mândri de istoria și de legendele și tradițiile lor. Mai greu e să găsești oameni care să aibă ceva de spus. Într-un sat din județul Cluj am întrebat un om de pe stradă unde se află castelul. Omul mi-a spus „domnu’ dragă, da’ noi n-avem castel aici, mergeți trei sate mai sus“. În castelul pe care-l căutam noi era școala din sat și eram la 2-3 sute de metri distanță de ea, dar omul nu știa trecutul clădirii ăleia. Ok, sunt și cazuri când poveștile cu oamenii locurilor ne-au dus la legende și la istorii încântătoare.
Cum crezi că se poate explica fascinația românilor pentru spațiul ardelenesc?
Știu să-ți explic fascinația mea pentru spațiul ăsta. Eu sunt născut în sud. La mine, cele mai vechi clădiri au 3-4 sute de ani. Aici, au 1.000 de ani sau mai bine. E mai multă istorie păstrată aici decât în sud, pentru că ardelenii s-au bucurat vreo 1.000 de ani de un sistem foarte bine organizat, care și-a lăsat amprenta și în zilele noastre. Plus, e multiculturalitate și sunt mult mai bine păstrate tradițiile aici (și-n Bucovina, deopotrivă) decât în partea de jos a țării.
No, amu înțelesu-m-ai?
