Dr. Tiţian Filip, candidat independent: „Am pe buletinul de vot numărul 17 şi, potrivit numerologiei, asocierea 1 cu 7 aduce bucurii, linişte şi tot ce e frumos în ţară!“

de Gabriel Tudor , 22 mai 2014
dr titian filip

La europarlamentare, pe lângă membri de partid cu carnet şi cotizaţie în pui grill plătită la zi mai candidează şi independenţi. Ei n-au fasole nici de dat, nici de rânjit pe la televizor, în schimb au convingerea fermă că vor fi aleşi. Unul dintre aceşti independenţi este şi medicul Tiţian Filip, un om convins că are reţeta de a ajunge la Bruxelles.

Dacă mă chema Tiţian, eu mă făceam pictor. Dvs de ce v-aţi făcut medic?

Din dorinţa de a salva vieţile oamenilor şi pentru că aşa am fost educat în familie. Familia mea şi-a dorit să aibă un medic în familie şi aşa se face că acum suntem şapte medici! Inclusiv cele două fiice ale mele lucrează în domeniu: una e specialistă în chirurgie cardiacă în Germania, iar cealaltă e ginecolog la Spitalul Bucur. Şi amândouă sunt şi avocat!

Observ că policalificarea e tot moştenire de familie: din câte am văzut în CV, aţi absolvit Dreptul, Finanţe-Bănci, Medicina şi Institutul Diplomatic. Sunteţi rudă cu da Vinci sau cu Ponta?

Cum să fiu eu rudă cu Ponta? Eu pe Ponta nu l-am susţinut niciodată, având în vedere că e un plagiator român, care din întâmplare a ajuns şi prim-ministru. Faptul că o comisie de la Universitate a constatat că e vorba de un plagiat e dovada că el e plagiator. Eu mi-am terminat facultăţile pe bune, am vrut să fiu un om pregătit şi atunci când va fi nevoie, când va apărea o provocare, cum este acum, să fiu europarlamentar, să fac faţă provocării. Nu poţi să fii parlamentar dacă n-ai pregătire politică, iar eu am şi pregătire politică şi pregătire ca avocat şi ca medic.

Pleacă medicii pe capete din România. De ce nu plecaţi, rămâneţi să stingeţi lumina?

Dom’le, nu plec fiindcă dorinţa mea e să ajung europarlamentar şi să mă ocup chiar de problema asta, de sănătatea şi viaţa românilor. Eu sunt un patriot, nu am avut niciodată dorinţa de a pleca din România.

Ia spuneţi sincer: câtă şpagă-mi luaţi dacă vin să-mi scoateţi amigdalele?

Domnule, Dumnezeu mi-a dat un har – de a fi un om deştept. Vreau să cunoaşteţi că la clinica privată „Dr. Filip“ serviciile stomatologice de urgenţă sunt suportate de mine. Nimeni nu plăteşte! Dacă are omul de scos o măsea, de drenat un canal – eu, pentru că sunt uman şi Dumnezeu chiar mi-a dat ceva bani, jumătate din banii mei merg să-i ajutăm pe cei care sunt în imposibilitate de a trăi. O instituţie precum Casa de Asigurări nu e capabilă de aşa ceva, iar de anul trecut toată lumea, copii, bătrâni, adulţi, plăteşte serviciile stomatologice, doar la clinica mea aceste servicii sunt gratuite. Este un act de caritate pe care mi-l asum eu personal.

Când aţi candidat la Primărie aţi promis tinerilor spaţii locative unde să se iubească, să facă sex şi să se bucure de liniştea căminului. La europarlamentare ce le mai promiteţi?

Eu am afirmat, cu privire la afişul la care vă referiţi, că tinerii au dreptul să-şi întemeieze o familie şi să se bucure de familia lor. Dar cineva a scos din context vorbele mele şi a făcut o asemenea afirmaţie. Dar, oricum, datoria noastră, ca medici, este să promovăm şi să îndrumăm pe toate persoanele în ceea ce priveşte relaţiile dintre oameni, chiar şi cele sexologice.

De ce v-ar vota oamenii la europarlamentare?

Este nevoie de prezenţa mea în Parlamentul European pentru mai multe lucruri. O să mă duc acolo să mă bat pentru dreptul tinerilor la muncă şi la asistenţă socială. E inadmisibil ca noi să fim cetăţeni europeni şi să nu avem protecţie medicală şi socială în Europa. Mi se pare normal ca orice stat european să ne asigure nouă, românilor, condiţii de cazare, asistenţă medicală şi socială gratuită, cel puţin şase luni - un an de zile. Nu să meargă tinerii la Londra şi să cerşească până-şi găsesc un loc de muncă.

Aveţi o televiziune online. V-a inspirat Dan Diaconescu, vreţi să ajungeţi mogul?

Da, vreau să am o televiziune mare, dar lucrul ăsta n-are legătură cu Dan Diaconescu. Eu ştiu că participarea la emisiuni, la televiziunile mari, este foarte restrictivă şi atunci o să-mi fac televiziunea mea pentru ca să pot să mă exprim şi să spun ceea ce doresc. Vedeţi şi dumneavoastră, acum, că este campanie, ar trebui să avem toţi candidaţii acces la televiziuni. Dar nu te primeşte nimeni. Televiziunile lui Voiculescu promovează două persoane: plagiatorul Ponta şi eu ştiu… câţiva dintre puşcăriabilii pe care el îi reprezintă. O să-mi fac eu o televiziune şi cu siguranţă voi reuşi în ceea ce-mi propun.

Aveţi vreun politician preferat, un om pe ale cărui urme vreţi să păşiţi?

Nu am, pentru că dacă aş lua urma cuiva risc să păţesc ca Ponta cu Adrian Năstase, care a ajuns la puşcărie. Nu există politician de referinţă pentru mine în România. De la Băsescu n-aş avea ce să învăţ, de la Ponta nici atât, de la Năstase chiar nu vreau să învăţ...

Şi nici de la Ion Iliescu?

Fiindcă veni vorba de Iliescu, aş vrea să vă fac o precizare: eu am fost contactat de Servicii în 1988, am făcut parte din Operaţiunea Corsarii, gruparea care a pregătit Revoluţia. Aceasta era condusă de Gelu Voican-Voiculescu şi noi am declanşat Revoluţia, fără nicio glumă! Puteţi consulta toate aceste lucruri în dosarele de la Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii. Tot ce s-a scris despre Revoluţie au fost poveşti pescăreşti, nimeni n-a scris despre istoria adevărată a României, care începe cu doctorul Filip şi cu Voican-Voiculescu!

Candidaţi ca independent. De ce nu v-aţi înscris la vreun partid mare, erau deja destui dottori acolo?

Eu am fost într-un conflict direct cu toată lumea, deci am luptat contra sistemului, încă de când am candidat la şefia Colegiului Medicilor, împotriva lui Astărăstoaie. La ora asta, în partide nu se respectă valoarea, deci ce să caut eu într-un partid? Eu sunt un luptător împotriva corupţiei, a şpăgii! Eu sunt eroul dumneavoastră, am fost un om curajos şi am dat în vileag toate nenorocirile comise de cei care au devalizat ţara, am scris de Năstase, de Fenechiu, de Vosganian. În România sunt băgaţi la închisoare amărâţii care fură de foame o pâine, dar pe ăia care fură milioane şi miliarde, care devalizează economia, nu-i vedem? Cum să se fure o ţară şi să nu ştii cine-a furat-o? Credeţi că se pot fura de la Ministerul Sănătăţii 4 miliarde de euro şi să nu ştie Ponta, să nu ştie Serviciul Român de Informaţii, să nu ştie ministrul Justiţiei? Nu înţelegeţi că banii se împart?

Cu o floare nu se face primăvară. Va putea un singur medic să însănătoşească România?

Cum să nu poată? Poate! Ştefan cel Mare a fost primul, eu o să fiu al doilea!? De aceea vreau ca românii să voteze numărul 17, adică pe mine, care am numărul 17 pe buletinul de vot. Cei care studiază filosofia numerelor sau numerologia au constatat că asocierea numerelor 1 şi 7 aduce bucurii, linişte şi tot ceea ce e frumos în ţara asta. Deci important e ca pe 25 mai românii să voteze 17!

Loading...

Comentarii

+