HomeInterviuLaura Ștefan (I): „Dacă ne gândim că ne vindem...

Laura Ștefan (I): „Dacă ne gândim că ne vindem pe o sticlă de ulei, atunci de ce să ne mirăm că trăim cum trăim?”

Pe vremuri, se spunea că avem în România „corupție fără corupți”. Astăzi, marii corupți au început, ce-i drept, fără voia lor, să iasă din umbră și să intre la răcoare. Despre starea justiției și perspectivele sale am stat de vorbă cu una dintre cele mai reputate experte în anticorupție, Laura Ștefan. În această primă parte discutăm despre Adrian Năstase, Dan Voiculescu și politicienii care nu au încredere decât în familia lor.


Unde se duc corupții atunci când se duc?

Depinde de soluțiile instanțelor. Unii dintre ei se duc acasă, atunci când sunt achitați sau atunci când sunt pedepsiți cu suspendare, alții se duc în penitenciar atunci când este vorba de pedepse cu închisoare efectivă. Pentru populație, pentru cetățeanul obișnuit, faptul că un corupt este condamnat cu suspendare nu înseamnă foarte mult, pentru că oamenii îl văd mergând pe stradă, făcând piața, mergând acasă, și în conștiința publică nu există noțiunea de pedeapsă atât timp cât vezi că omul e în continuare liber și se bucură de bunurile pe care le-a obținut, poate, ilegal. E greu de explicat, la nivelul societății, ce se întâmplă cu aceste pedepse cu suspendare și că ele, de fapt, cel puțin dintr-o perspectivă juridică, sunt pedepse adevărate, pentru că rareori aceste persoane care sunt pedepsite pentru corupție comit apoi o nouă faptă penală care să antreneze revocarea suspendării pedepsei. Ce este cert e faptul că toții se duc la tribunal, în sălile de judecată, timp de ani de zile, pentru că procesele, cel puțin cele de mare corupție, durează foarte mult, iar ambele părți încearcă să obțină o decizie favorabilă din partea judecătorului. Oamenii aceștia nu sunt niște oameni obișnuiți, sunt niște oameni care dispun de mari posibilități financiare, astfel încât își angajează cei mai buni avocați care, desigur, fac tot posibilul pentru a-și apăra clientul. Un lucru interesant despre dosarele astea de mare corupție este faptul că, dacă, în ultima vreme, am început să avem soluții definitive de achitare sau de condamnare în dosarele cu privire la miniștri și la parlamentari, nu același lucru se poate spune și despre dosarele care privesc baronii locali, care sunt de ani de zile blocate în instanțele inferioare din țară. Este greu de înțeles cum se face că poți să ai un dosar privitor la un baron local trimis în judecată acum șase ani, în care să nu ai încă o soluție, după atâta amar de vreme care a curs de la trimiterea în judecată. Altfel, trebuie spus că e absolut normal ca unele dosare să se sfârșească printr-o achitare. Cred că ce trebuie să înțelegem este că doar în statele totalitare condamnările sunt 100% din trimiterile în judecată. E normal ca, uneori, să aibă dreptate inculpatul, sau ca procurorul să nu reușească să convingă instanța prin probele care au fost aduse în fața ei – adevărul judiciar nu e totuna cu adevărul filosofic. Instanța ia în consideraţie doar ce este probat, nu și percepția publică.

Ce se mai întâmplă cu domnul Dan Voiculescu? Are vreo șansă și el de a fi trimis, măcar 8 luni, în cantonament, asemenea lui Năstase?

Dosarul domnului Voiculescu are un drum sinuos prin justiția română, drum influențat, în principal, de comportamentul Domniei Sale, pentru că, dacă vă amintiți, Domnia Sa a renunțat cu fast la locul din Parlament, iar acest gest a antrenat transferarea dosarului de la ÎCCJ la Tribunalul București. Vara trecută domnul Dan Voiculescu protesta în Parlament și își dădea demisia pentru că nu i-au fost trecute niște legi despre „binele poporului”. De fapt, Domnia Sa știa că procesul se apropie de o soluție, la ÎCCJ, și atunci a încercat să amâne acest deznodământ, dându-și demisia pentru ca dosarul său să ajungă la Tribunal. După ce dosarul a ajuns acolo, dânsul s-a hotărât din nou să candideze la un loc în Senatul României. De ce? Pentru ca dosarul să ajungă din nou la ÎCCJ, iar după aceea a urmat toată acea sagă a amânării depunerii jurământului, o tactică de amânare a judecății folosită de domnul Voiculescu și nu doar de dânsul. În final, domnul Voiculescu a refuzat să depună jurământul și, dacă vă amintiți, locul Domniei Sale a rămas liber. Mă simt puțin nereprezentată, pentru că domnul Voiculescu a candidat la mine în colegiu. Ce să mai spun? Procedurile contează, legile contează, și cred că este important să jucăm după reguli, în orice societate, pentru că regulile alea ne protejează pe noi toți. Așa încât, fie că e vorba de domnul Dan Voiculescu, fie că e vorba de altcineva, cred că aceste reguli trebuie respectate. Sunt tot felul de zvonuri că o altă persoană din acest dosar s-ar pregăti să candideze în colegiul lăsat liber de domnul Voiculescu. Dacă se întâmplă asta, și persoana respectivă este aleasă, atunci, sigur, dosarul va merge din nou la ÎCCJ, și preconizez o nouă demisie de „onoare”. Oricum, dosarul Domniei Sale se prescrie undeva în anul 2018, ceea ce înseamnă că mai e mult și bine.

Trebuia eliberat condiționat Adrian Năstase pentru a fost cuminte și a scris patru cărți?

Eliberarea condiționată este o procedură juridică ce se aplică nu doar în cazul domnului Năstase, ci și în cazul oamenilor obișnuiți care ajung la pușcărie. A fost o dispută foarte interesantă între procurorul DNA și avocații domnului Năstase, vedeți că s-a și decis pe muchie de cuțit, 2 la 1, n-a fost unanimitate. Însă decizia finală este cea pe care trebuie, cu toții, să o respectăm. Procurorul a invocat mai multe argumente, spunând, de exemplu, că una dintre cărți nu era un produs nou, ci că domnul Năstase a adunat laolaltă articole scrise de-a lungul vremii și le-a pus un titlu. Acum, sigur, ține de disputa judiciară, dar judecătorii până la urmă au hotărât că, într-adevăr, se impune eliberarea condiționată a domnului Năstase. Nu știu cât a fost de cuminte, presupun că foarte rău n-o fi fost dacă instanța l-a pus pe liber.

Încarcerarea și privarea de libertate sunt o pedeapsă în sine. Scopul pușcăriilor nu este să-i chinuiască pe cei trimiși în spatele gratiilor, ci să facă posibilă aplicarea pedepsei cu închisoarea. Din păcate, penitenciarele din România nu arată toate precum cel folosit pentru persoanele importante care sunt pedepsite – multe dintre penitenciarele obișnuite arată destul de rău.

Ce cred că e important la domnul Năstase este faptul că în cazul Domniei Sale înțeleg că s-au plătit cei 750.000 de euro care trebuiau restituiți și, una peste alta, mie mi se pare că, până la urmă, justiția s-a întâmplat. Acum, sigur, putem să discutăm oricât dacă e firesc ca persoana pentru care se organizează un întreg lanț de acțiuni să fie pedepsită mai puțin decât ceilalți, care, practic, au făcut posibilă întâmplarea pentru care a fost trimis în judecată Adrian Năstase și grupul care l-a ajutat. Dar cred că, până la urmă, este prima dată în România când avem o procedură judiciară de acest tip și cred că pedeapsa și-a atins scopul, adică am impresia că domnul Năstase înțelege unde a fost problema cu acel comportament. Ce mă surprinde este să văd politicieni din toate partidele politice explicând că trebuie să fim, nu-i așa, mai puțin ipocriți și să recunoaștem că finanțarea partidelor se face și din bani negri.

Da, domnul Fenechiu s-a gândit ne ofere această revelație!

Și domnul Ponta, domnul Băsescu au spus că domnul Adrian Năstase a fost condamnat pentru o găinărie. Nu știu, mie un milion și ceva de euro extorcați de la niște firme private în folosul unui om politic nu mi se par nici o găinărie și nu mi se par nici un lucru acceptabil. De altfel, în România trăim în această lume dublă, lumea legilor adoptate de Parlament și realitatea, care continuă în mersul ei fără să țină cont de legiferare. Mi se pare că ar fi mai onest ca, atunci când adopți o lege, să te gândești că respectivele prevederi s-ar putea să ți se aplice la un moment dat. Adică nu e doar o literă moartă. Până la urmă, România iese foarte bine în tot felul de evaluări internaționale care țin de cadrul legislativ, iar apoi vedem politicieni zâmbindu-ne și explicându-ne candid că, de fapt, nici prin cap nu le-a trecut că legea aia li se aplica și lor la un moment dat sau că ar trebui să o respecte. Dacă legea spune că finanțarea partidelor politice se face respectând anumite criterii și nu se poate să le respectăm în România, atunci merită să avem o discuție onestă despre asta și să vedem dacă și mediul de afaceri e de acord să fie jecmănit de fiecare dată când se mai organizează alegeri în țară. De altfel, dacă vă uitați la cele două dosare care au apărut în perioada preelectorală și electorală din toamna trecută, vedeți că exact asta se-ntâmplă: niște candidați la funcții în Parlament mergeau în teritoriu și încercau să obțină bani de la firme pentru a-și finanța cheltuielile de campanie. Au fost două cazuri: un domn de la PSD și unul de la PDL. Domnul de la PDL era din aceeași zonă cu domnul Oprișan. Cred că România ar avea de câștigat dacă am avea o discuție onestă despre aceste chestiuni, pentru că se pare că între ei, între politicieni, aceste lucruri vin ca fiind de la sine înțelese. Pentru noi, restul, care credem că legile sunt adoptate pentru ca ele să fie respectate, și că e firesc să fie pedepsit cine nu le respectă, lucrurile sunt cel puțin stranii. Adică acest îndemn la onesitate nu știu dacă nouă trebuie să ne fie adresat. Eu aș aprecia dacă politicienii români ar fi mai puțin ipocriți și n-ar mai adopta legi pe care nu se gândesc nici măcar în colțul minții lor să le respecte vreodată.

De ce sunt politicienii români mai corupți decât cei din Vest?

Dacă vă uitați la istoria României e pentru prima dată in istoria noastră, nu în cea recentă, când politicienii sunt trași la răspundere pentru ceea ce fac cu bugetul de stat care le este încredințat pe perioada mandatului sau pentru ceea ce fac cu funcția lor. Până acum nimeni n-a plătit niciodată pentru că a folosit banul public ca pe propriul buzunar sau pentru că și-a angajat firmele prietene sau persoane apropiate pentru a îndeplini anumite roluri în administrația centrală sau, respectiv, le-a dat contracte acelor firme ca acestea să presteze niște servicii. De altfel, dacă vă uitați la ei, o să observați că nici acum nu înțeleg prea bine că lucrurile acestea sunt grave. Avem parlamentari care ne explică faptul că nu pot angaja pe altcineva în afara propriei familii în cabinetul de parlamentar, pentru că doar în familie poți să ai încredere.

Sau să-și angajeze reciproc copiii.

Da, acum s-au mai cizelat, pentru că au descoperit prevederile despre conflictul de interese, dar aduceți-vă aminte ce scandal a fost acum un an pe această temă. Avem președinți de consilii județene care semnează zeci de contracte atât în dreptul reprezentantului CJ, cât și în dreptul firmei care prestează serviciul pentru CJ, avem oameni care dau contracte firmelor aparținând copiilor, și toți se uită cu niște ochi mari la noi când spunem că nu e în regulă, și ne spun „bun, dar firma asta chiar prestează acest serviciu, și eu am încredere în ei că, dacă se întâmplă ceva, îi aduc cu forța să facă treaba!”. Cred că mai avem mult de explicat până când oamenii vor înțelege că nu e firesc ca pe o anumită rază teritorială să opereze o singură firmă, pentru că îi dai toată piața, iar activitatea economică a acelei firme va fi înfloritoare doar pentru că firma aparține cui trebuie, iar celelalte firme nu vor putea să intre în respectiva zonă ca să facă afaceri. Șpaga și traficul de influență sunt moștenite din istorie, și e o discuție foarte doctă despre ce e mai bine: să previi sau să combați. Sigur că ar trebui să previi, dar cu condiția să o poți face. Însă într-o țară ca România, unde până acum nu au fost aplicate sancțiuni serioase pentru fapte de corupție și doar de acum începem să vedem astfel de sancțiuni, oamenii se uită așa, cu un zâmbet în colțul gurii, și întreabă: de ce n-ar face-o? Până la urmă, nu există niciun risc real, nu? N-a plătit nimeni până acum, iar atunci când le spui că s-ar putea să fie ei primii, ridică din umeri și spun că-și asumă. Sigur că una e ce spui că-ți asumi la momentul la care asta e doar o potențialitate și cu totul altceva e reacția politicianului atunci când se vede chemat să dea cu subsemnatul la DNA sau trimis în judecată ori condamnat.

Carevasăzică, politicianul român nu-nțelege ce înseamnă stat de drept?

Da, și cred că vedem asta și dacă ne uitam la ce s-a întâmplat astă-vară. Regulile sunt facultative după ei, important este rezultatul. Fie că rezultatul e să le fie lor bine din punct de vedere economic, fie că rezultatul e să scape de cine îi încurcă la un moment dat sau ca să obțină puterea totală, pentru că, nu-i așa, noi n-avem exercițiul democratic: oamenii trebuie să controleze ori tot, ori să nu controleze nimic. Cred că într-o societate trebuie să învățăm să ne suportăm și să ne autoeducăm că firesc e să stăm la masă și să dialogăm, nu să-l omorâm pe celălalt pentru simplul motiv că are o altă opinie decât noi. Din păcate, n-am văzut asta astă-vară și cred ca asta a și îngrozit Europa de fapt: faptul că nu se înțelege că regulile sunt acolo cu un scop și că regulile sunt cele care ne permit sa funcționăm împreună, pentru că altfel am trăi fiecare în peștera lui.

Cum explicați suportul popular pentru fostul premier? Au fost imagini la TV, nu doar la un anumit post, cu oameni care îl așteptau iasă din tribunal. Credeți va juca această carte a victimizării ca revină în marea politică?

Cred că politicienii noștri sunt reflectarea corectă a societății. Adică nu cred că avem niște politicieni răi, urâți și hoți și o populație cinstită și onestă. Adică nu cred că nu suntem reprezentați. Sigur, poate nu suntem reprezentați direct de cei care au câștigat la noi în colegiu. De exemplu, eu nu mă simt foarte reprezentată sau nu m-am simțit reprezentată de Dan Voiculescu nici când era în Parlament. Dar, una peste alta, pe numere mari, cred că asta explică și compasiunea pe care oamenii o simt față de acele personaje importante care ajung să fie pedepsite pentru abuzul funcției de care au beneficiat la un moment dat. Adică eu cred că în mintea oamenilor e următorul gând: dacă aș fi eu în situația aia nu aș face la fel? Iar undeva în interior își răspund că da. Evident că ar face la fel ca să profite de funcția publică, atâta cât pot să îi ajute pe cei de lângă ei – „doar nu-s prost să cheltuiesc din banii mei într-o campanie electorală, iar firmele astea câștigă foarte mult din contractele necinstite și e firesc să iei de la ele pentru că ele au suficient”. Asta mi se pare o lipsă de cultură democratică. Mi se pare că ne lipsesc niște principii fundamentale, niște criterii după care să judecăm lucrurile pe care le vedem. Dacă, în continuare, gândim că e bine să spoliem firmele burghejilor, atunci înseamnă că, probabil, avem o lipsă la nivelul educației acestei țări. M-am uitat și eu la proteste făcute pentru a apăra un politician sau pentru a arăta solidaritatea față de alții (mă refer la oamenii care au probleme penale) și m-am întrebat și eu ce îi scoate pe oamenii ăia în stradă. Sigur că răspunsul e mult mai pământesc, probabil că pe unii dintre ei îi scoate în stradă o sumă plătită de un organizator. Pe de altă parte, dacă ne gândim că ne vindem pe o sticlă de ulei, atunci de ce să ne mirăm că trăim cum trăim?

Publicat în revista AC, nr. 13 (25 – 31 martie)

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare