Leonard Miron: În TVR nu știi dacă deranjezi o relație de familie, un carnet de partid, un SRL sau o poveste de dragoste...

de Spartakus , 05 martie 2013
TVR

Testările din TVR s-au încheiat. Mulți pleacă, emisiunile slabe rămân. Cum o să afecteze noua restructurare de la TVR calitatea serialelor coreene n-avem de unde să știm. Așa că am stat de vorbă cu Leonard Miron care tocmai și-a atârnat lavaliera în cui.

 

Reporter: După 20 de ani ai decis să-ți scrii demisia. Renunți la televiziune cu totul sau doar la TVR?

Leonard Miron: Dacă ar trebui să-ți răspund ținând cont de ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni și de noua mea poziție de șomer media, răspunsul ar fi de renunțare 100%. Televiziunea este însă un microb și sunt sigur, cunoscându-mă de vreo… 44 de ani, că undeva, cândva s-ar putea să mă apuce din nou dorul. Și am soluția deja pregătită: câteva proiecte care s-ar putea să trezească interesul cuiva. Oricum nu mă voi întoarce în TVR… Nu sunt genul, ca alții, vorba românului, să „pup unde am scuipat”. Istoria recentă a Televiziunii Române are suficiente exemple de oameni care au plecat cu gură mare sau cu tinicheaua de coadă și s-au întors gudurându-se pe la diverși stăpâni pentru o reîntoarcere cu o leafă mai mare și pe post de șefi pe deasupra. Și le-a mers! Pentru mine, TVR este un capitol încheiat definitiv, cu bune și cu rele; este ca amintirile din armată. După vreo câteva luni uiți apelurile de la 5 dimineața și plantoanele de noapte și-ți aduci aminte numai de bețiile de cazarmă.

Rep: În ăștia 20 de ani n-am auzit tânăr, bătrân, mamă singură avidă după telenovele ș.a.m.d. care să nu-l placă pe Leonard Miron. Prin urmare, de ce renunți, nu era călduț și bine la TVR?

L.M.: Știi bancul cu cei doi purici, balerina și barba dirijorului ? Cam ăsta e riscul locurilor călduțe. Riști să ajungi din nou în barba dirijorului unde până la urmă tot răcești pentru că maestrul dă din mâini tot timpul și face curent. Nu mi-au plăcut niciodată locurile călduțe; de fiecare dată când mi-era mai bine mă scuturam de lene, de rutină și o luam, încă o dată, de la zero. La 44 de ani în buletin și 21 în carnetul de muncă de la TVR am ajuns la concluzia că discurile intervertebrale nu îmi mai permit arcuirea coloanei în procesul de pupat pe bombeu și în plus, dacă tot sunt pus la zid din cauza orientării sexuale, am dreptul să aleg când și unde să pup, nu? Serios vorbind, mi-am dat seama acum că o relație profesională se poate baza numai pe un respect reciproc, iar din partea noii echipe manageriale nu am simțit această reciprocitate. Cât despre „fan-clubul” meu, dacă citești comentariile ’telectualilor’ din subsolurile articolelor de tabloide, o să-ți schimbi părerea.

Rep: La operațiunea Marea Evaluare din TVR ai obținut punctaj maxim… Ce conțineau testele lu’ pește?

L.M.:Da’ cu peștele ce ai? E un animal folositor, dacă iei în calcul conținutul în vitamine D și A. Iar testele cu pricina au fost concepute prin colțuri de birouri și nu în acvarii…Așa că lăsăm peștele în pace. S-a scris mult despre „Marea Evaluare”, cum o numești tu. Ca în orice evaluare mioritică, dozele de subiectivism și răfuieli personale au fost mari, de aici și numărul-record de contestații. Eu am contestat și am câștigat… asta nu înseamnă că sunt mai bun sau mai slab decât cei care au plecat sau cei care au rămas în Dorobanților 191. Nu poți pune punct unei cariere cu un test-grilă sau cu un interviu de 10 minute în care doi dintre examinatori își expediau SMS-uri de pe telefoanele plătite din deviz. O să-ți trimit contestația mea, dacă vrei, și o să vezi de ce întreg procesul îmi aduce aminte de filmele cu Austin Powers: seamănă cu James Bond, dar sunt făcute să râdă lumea.

Rep: Am auzit următorul banc: Știi de ce nu se face sex în instituțiile publice? Pentru că toți sunt rude. Zvonurile spun că în TVR cam așa stau lucrurile?

L.M.:De când am plecat din țară am avut parte de cel puțin 20-30 de interviuri pentru diverse joburi și întotdeauna în formularul de înscriere una dintre întrebările la care trebuia să răspunzi suna cam așa: „Do you have any close relatives working for…”. În TVR nu a existat niciodată așa ceva. Într-adevăr, până prin ‘96-‘97 angajările se făceau prin concursuri serioase; eu am venit pe post de colaborator în 1991 și apoi am trecut cam prin toate etapele: reporter, redactor, publicist-comentator, realizator. La un moment dat lucrurile s-au schimbat; uneori în bine, alteori în rău. Acum e și mai dificil, pentru că nu știi dacă deranjezi o relație de familie, un carnet de partid, un SRL sau o poveste de dragoste. Îți dai seama ce complicat este, cum să mai ai timp să faci audiență când trebuie să te descurci într-un labirint de genul ăsta? În ultimii ani eu am avut un avantaj datorită „preocupărilor minoritare”: nu reprezentam un pericol; așa că am ajuns să prezint emisiuni cu armate de iubite și protejate pentru că Domnii le știau în siguranță. Singurul lucru pe care-l puteam oferi talentelor feminine era o mână... de ajutor. Ai mai pomenit o emisiune de 40 de minute, cu difuzare bisăptămânală și cinci prezentatori? Îți dau eu o casetă dacă vrei. Evident că mai sunt și excepții, puține și în acest moment disponibilizate.

Rep: Chiar tu ne-ai spus că ai avut parte, fără să vrei, de sex oral mediatic. Prin urmare, mă întreb, cine din TVR a avut orgasm când ți-ai anunțat plecarea? Vorbeai de demisie forțată...

L.M.:Păi, îți dai seama ce bine mă simt dacă la 44 de ani și kilogramele mele încă mai sunt capabil să declanșez asemenea… senzații ? În orice caz am citit undeva că la porcine orgasmul durează 30 de minute… Eu am demisionat pe 18 și unii se bucură și acum. Cu demisia am fost extrem de egoist: nu am făcut-o nici ca răfuială și nici din bravadă; am făcut-o pentru mine și când am scris pe blogul meu am găsit răspunsuri la cel puțin 20 de „De Ce”-uri. Cât despre demisia forțată, deși este o realitate nefiind definită în codul muncii… nu există. Încerc să mă conving că TVR-ul se pregătește să zâmbească și eu eram așa, un molar sensibil care trebuia extras; oricum, vă țin la curent dacă reușesc să mă auto-conving.

Rep: Foarte multă lume, din interior sau din afară, spune că în TVR există și profesioniști. Sunt, fără nicio îndoială, dar eu văd că ba pleacă, e cazul tău, ba nu se văd deloc. Niciunul dintre ei nu pare să aibă putere de decizie. Altfel nu-mi explic de ce TVR-ul e într-o cădere continuă...

L.M.:Știi ce aș vrea să înțeleagă cititorii, telespectatorii, românii ? Că Televiziunea Română înseamnă oamenii mari în funcții mici și nicidecum oamenii mici în funcții mari. Și că poate, dacă o să avem noroc, „tvr-ist” o să înceteze să mai fie un peiorativ. Uite, printre șefii de la TVR1 sunt 2-3 oameni pe care i-aș lua acasă, adevărați profesioniști care pot readuce televiziunea publică acolo unde îi este locul… important este să-și ia doza de antilichelism; dar medicamentul ăsta nu este pe lista compensatelor…

Rep: Claudiu Săftoiu a închis TVR Info, TVR Cultural, dar plătește 3,7 milioane de euro pe seriale. 18.000 pe episod. E bine, e rău?

L.M.:Depinde cine și din ce unghi privește problema. Pe vremea când eram însoțitor de bord, mă uitam de sus la nori și chiar credeam că sunt forme palpabile; acum, de când lucrez într-o bancă, am învățat să văd în spatele fiecărei decizii cifrele. Dar asta nu e problema mea, chiar dacă mi-e dor de Culturalul Danielei Zeca.

Rep: Ai apucat să urmărești preselecția Eurovision? Cine scrie, dom’le, textele alea? Cei patru prezentatori au fost precum picătura chinezească.

L.M.:Ca să fii pasionat de Eurovision trebuie să fii ori țăcănit, ori gay… și cum eu… „îmbuc” ambele calități, am casetele audio cu transmisiunile Eurovision din 1956 până în 1967 și apoi înregistrările video din ‘68 până anul trecut; uite, selecția de anul ăsta mi-a scăpat. Știu echipa de realizatori și poate mă gândesc că, în sfârșit, Eurovisionul românesc a depășit granițele încrâncenării și scandalului și a început să fie tratat într-o manieră mai amuzantă, mai light, mai ceva genul: „am scăpat de sfârșitul lumii, așa că trece și Eurovisionul !”... acum, că tot mi-ai pomenit de prezentatori, am căutat și eu înregistrarea video… ideea îmi place, textele sunt chiar bune, păcat că au fost citite în loc să fie… simțite. Da’ cine sunt eu să mă apuc să critic ce prezintă alții… că doar sunt „dinozaur” și nu „vulpea cu strugurii acri”.

Rep: Numai la corporatiști am auzit de condică. Cei din TVR care sunt pe teren ce fac? Semnează alții pentru ei ca-n Parlament?

L.M.:În urmă cu ceva ani, când o întreagă redacție muncea cam 14 ore pe zi pentru a transmite primul bacalaureat în direct, redactorul nostru șef, o femeie de excepție căreia îi datorez multe lecții de televiziune și de viață, mi-a spus, când am vrut să plec acasă cu ultimul metrou, că în Televiziunea Română facem emisiuni și nu șuruburi și că nu pontăm la poartă, că aici nu-i IMGB. Lucrurile s-au schimbat și acum trebuie să pontăm… E scris și în regulament că producătorul de televiziune gândește în incinta instituției între 9 și 17. Bună întrebarea cu deplasările; mă întreb ce puteam să semnez când aveam emisiune în direct de la ora 22, joia seara sau duminica, că doar condica lucrează de luni până vineri, de la 9 la 17, nu ?

Rep: Acum 20 de ani, nu conta cât de lung ai părul, ci cum și cât gândești. În secolul 21, în România, versurile par să aibă nevoie de o rectificare. Nu contează cu cine mă culc… Când o să înțeleagă românii treaba asta?

L.M.:Am înțeles, într-un târziu, că dacă mă vorbești pe la spate înseamnă că nu ești în poziția în care să-mi poți da peste nas. Nu zic că opțiunea mea este bună sau rea, că am dreptate sau nu… dar mi-ar plăcea ca cei din jur să înceteze să se mai uite în grădina mea, fără să fie nevoie să înalţ zidurile. Nu ne putem schimba peste noapte, nu este suficient să scrie Uniunea Europeană pe pașaport ca să ne considerăm cu adevărat europeni, e un proces lung și poate mai avem nevoie de 2-3 generații. Deși, uneori, îi înțeleg pe răutăcioșii din subsolul articolelor de tabloid: trebuie să fie trist dacă nu ai altceva de făcut decât să arunci cu noroi într-o lume virtuala sub masca unui pseudonim. Eu am altceva mai bun de făcut. Și la muncă, și acasă. Și, apropo, cineva mi-a spus într-o zi că „de la fumători putem învăța toleranța. Încă n-am cunoscut vreunul care să se plângă de nefumători”. Bine zis, gândi fumătorul din mine.

Rep: Televiziunea în România este…

L.M.:...Televiziunea Română. Oricât de mult s-ar strădui unii să o fure, să o discrediteze sau să o mute.

 

Publicat în revista AC, nr. 10 (4 - 10 martie)

Loading...

Comentarii

+