Fie vreme bună, fie vreme rea, vorba celebrului cântec de galerie dinamovist, Bucureștiul este un șantier continuu imens. O simplă plimbare prin Capitală e de ajuns să-ți umpli plămânii cu câțiva metri cubi de praf, să te burdușești cu moloz și să te umpli de nervi. Iar asta n-ar fi un lucru atât de grav dacă șantierul ar schimba Bucureștiul în bine. Numai că la noi se transformă din multe betoane în și mai multe betoane. Ultima ispravă a Primăriei este construirea pasajului subteran P-ța Presei Libere – Kiseleff, care presupune distrugerea bulevardelor Kiseleff și Aviatorilor, singurele zone de promenadă decente care au mai rămas în Capitală. Proiectul a fost pus în dezbatere publică. Ce înseamnă asta, cât de bun e proiectul și cu ce ne alegem, ne spune Mircea Ochinciuc, președintele Ordinului Arhitecților din România, filiala București.
Reporter: Domnule Ochinciuc, la ce bun pasajul ăsta? Traficul se blochează la Arcul de Triumf, nu la Casa Presei!
Mircea Ochinciuc: Evident că după intrarea în tunel, blocajul circulaţiei se deplasează la intersecţia sau piaţa următoare – a Arcului de Triumf sau Victoriei. Nu trebuie sa ai studii de urbanism ca să ştii asta. E doar o chestiune de logică sau mai degrabă de bun simţ.
PMB a pus în „dezbatere publică“ proiectul. Contează la ceva sau tot ce vrea primarul facem?
Ghilimelele dvs. arată efectele scontate şi seriozitatea cu care tratează PMB consultarea publicului şi a specialiştilor. E simplu să pui un proiect pe siteul primăriei timp de… 10 zile, pentru ca apoi să te lauzi ca i-ai consultat pe bucureșteni. Sunt tentant să le cer să pună pe pagina respectivă şi un contoar al accesărilor; vom şti cât e abureală într-o astfel de consultare, care făcută cu onestitate, ca în alte ţări, poate servi administarţiei la luarea unor decizii corecte. Aveţi idee câte proiecte consultate în acest fel, s-au blocat sau au fost modificate?
Dacă am văzut bine în planuri, se taie sute de copaci. Ca să poată mașinile să circule mai repede. E doar o senzație, sau în lumea civilizată lucrurile stau tocmai pe dos?
Pentru cei care ştiu să citescă un plan şi sunt din ce în ce mai mulţi, este evidentă masacrarea zonei verzi pe mari distanţe, dar dacă asculţi delaraţiile oficialităţilor ar fi vorba doar de câtiva arbori care, culmea batjocurii, se spune că vor fi replantaţi! Exemplul cel mai recent îl oferă „traseul metroului“ din Drumul Taberei de pe care au dispărut peste noapte sute de arbori şi alte sute de metri pătraţi de vegetaţie. Ce încredere să mai avem în promisiuni?
Vor să facă și pasaj pietonal subteran. De ce insistă edilii să ne bage sub pământ, mai ales în zona asta? Cred că bulevardul Kiseleff e singurul loc din București în care te plimbi de plăcere.
Și în acest caz e vorba de interesele investitorilor care vor să-şi crească profiturile introducând suprafeţe comerciale în pasaje. Bulevardele Kiseleff, Prezan şi Aviatorilor s-au constituit ca zone verzi ale oraşului, reprezentative, cu destinaţie culturală, de destindere şi agrement a tuturor bucureştenilor, nu doar a riveranilor.
Dvs. ce părere aveți de toată nebunia asta cu „să străbatem orașul în 15 minute cu mașina“?
Piaţa maşinilor performante le-a luat multora minţile şi le-a schimbat atitudinea faţă de semeni şi de oraş. Maniacii vitezei şi-ar dori ca de la Corbeanca până la cheiul Dâmboviţei (chiar şi mai departe) să nu întâlnească vreun semafor sau o trecere de pietoni care să-i stânjenească din „treburile“ lor. În realitate, ei nu mai au nimic de-a face cu oraşul, ci doar cu pista pe care zburdă; o herghelie de cai putere care calcă totul în picioare.
Ca pieton și biciclist, în București ești un zero. Ăsta e oraș, sau pistă de mașini?
Oraşul a existat şi înainte de automobil şi am certitudinea că „revoluţia maşinii“ din sec. XX, ca orice revoluţie va dispare. Aşa cum oraşele moderne reacţionează în ultimele decenii îngrădind accesul sau izgonind automobilul şi consecinţele lui negative din zonele centrale, redându-le pietonalului, liniştii şi culturii, probabil alţi edili, mai luminaţi, vor părăsi aşa zisa modernizare actuală, prin care se înţelege doar clădiri înalte şi asfalt pentru maşini.
În Piața Universității, după reamenajare, prăjești ouă pe asfalt. Nu-i cam mult beton în zonă?
Atingeţi o problemă gravă! Nu am crezut că ideile concursului internaţional de arhitectură, organizat la insistenţele, cu efortul şi cele mai bune intenţii ale filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România, va sfârşi într-un astfel de dezastru. Deşi tema de concurs prevedea o plantaţie înaltă pe semicercul pieţei, aşa cum era înainte de construirea parcajului, o suprafaţă verde de minimum 30%, amenajări urbane, iluminatul întregii şuprafeţe şi câte altele, investitorul, fără nici o stavilă impusă de către PMB, a făcut ce a vrut. Câştigătoarele concursului, un colectiv de 3 tinere arhitecte din Italia, au protestat în zadar faţă de nerespectarea proiectului lor. Era de datoria arhitectului-şef al municipiului să vegheze la respectarea acestuia. Parcă dl. arhitect Gh. Pătraşcu, care a făcut parte din juriu şi a votat acest proiect şi direcţiile din Primărie au ţinut cu tot dinadinsul să discrediteze ideea concursurilor de arhitectură pentru investiţiile publice.
Trotuarele sunt ferfeniță, însă montăm coșuri de gunoi aurite, punem stâlpișori din piatră albă și criblură lăcuită la rădăcina copacilor. Nu suntem cam mitocani?
Prostul gust, tot mai generalizat, combinat cu fudulia „organelor“ decizionale tind că scoată din imaginea Bucureştiului, orice urmă de cultură şi normalitate, mizând exclusiv pe atracţia cârciumilor (peste 120 în centrul istoric), cu tot cortegiul lor de clienţi. Suntem martorii răsturnării valorilor pe care încă le mai avem şi cu care am putea să ne mândrim. Nu sunt suficiente constatările şi protestele!
Arhitecții au și ei vreo vină pentru starea Capitalei?
Fără îndoială că da! Nu s-ar fi ajuns aici fără aportul unora dintre ei. Este şi cazul pasajelor de pe Aviatorilor şi Kiseleff, unde autorul proiectului ignoră evidenţa îndatoririlor faţă de cetăţenii oraşului şi ale Ordinului din care face parte.
Sunteți primar și aveți 18 milioane de euro. Faceți un pasaj, sau ce?
Daţi-mi banii, dreptul să decid, dar şi un aparat administrativ capabil şi onest. N-avem şcoli şi spitale, în schimb se ridică o Catedrală faraonică. Ne pricopsim cu mall-uri şi tăiem mii de metri pătraţi ai pădurilor din Băneasa. Construim „autostrăzi suspendate“ şi se prăbuşesc monumentele istorice.
Bun, acum să presupunem că aveți un miliard. Pe an. Ce faceți cu Bucureștii?
Îl citez pe primul primar respectabil al Bucureştilor – Pake Protopopescu la preluarea mandatului, în 1891: „Voi pune sârmă ghimpată între politică şi administrarea oraşului…“ Sau… ştiu eu? Poate n-ar fi aberant să facem asemeni preşedintelui Kubitschek al Braziliei în 1956 – să mutăm capitala şi să o construim de la zero! Sălăşluieşte în noi încă mitul Meşterului Manole.
„… Falnică zidire,
Cum n-a mai fost altă.
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă. … “
Orașul peste 20 de ani. O să spun cu plăcere „sunt bucureștean“, sau tot cu nervi, printre dinți?
Aş dori să spun cu mândrie că sunt bucureştean! Nu pot să o fac nici acum, iar dacă se continuă în acelaşi fel, sunt insuficienţi 20 de ani, de vreme ce pleacă din ţară tot ce-i de valoare. Multe lucruri bune au adus Bucureştiului ultimii 23 de ani? Să nu fim cârcotaşi, dar e mult prea puţin!
Publicat în AC, NR. 30
