Stelian Negrea: „Manipularea, linşajul mediatic şi activismul din Antena 3 au atins cote inimaginabile!”

La Antena 3 nu există, contrar aşteptărilor, doar tonomate năimite în lei noi sau euro la cursul zilei, ci şi, cum spunea Băsescu, „oameni cumsecade”. Doar că acestora li se acreşte să stea mult pe acolo. Iar când pleacă şi mai şi „dau din casă”, au probleme serioase, cum are, de pildă, Stelian Negrea, fost şef al Departamentului de Investigaţii al acestui post televiziune.

Rep: Domnu’ Negrea, recunoaşte, dom’le, că eşti băsist! Altfel de ce să fi plecat de la Antena 3?

S.N.: Nu-s băsist, dar am plecat din Antena 3 pentru că nu­-mi place să scriu după dictare. Apoi, pentru că am vrut să rămân jurnalist, iar nu client al Codului Penal. Presiunile la care începusem să fiu supus şi practicile şefilor de acolo nu mai aveau legătură cu manualele de jurnalism, ci, mai degrabă, cu Codul Penal. Din păcate, sunt încă unii prin presă care confundă jurnalismul cu şantajul.



Rep: Se practica şantajul pe scară largă sau ciupeau, şi ei, de-un pişcot?

S.N.: Manipularea, linşajul mediatic şi activismul din Antena 3 au atins cote inimaginabile. Îţi dau un exemplu: şefii din Antenă voiau să strângem date despre actualul primar de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, întrucât se zvonea că el urmează să candideze pentru PDL. Omul s­-a sucit şi a candidat pentru USL, a câştigat mandatul de primar, iar cei din Antene imediat au luat poziţie de drepţi. Ne-au spus, cu o lejeritate nefirească, să-l lăsăm în pace! Pe lângă asta, mai exista şi celălalt tip de şantaj editorial, la fel de grav, la care încercau să supună companiile care nu le dădeau bani, prin contracte de publicitate. Ca să înţelegi situaţia, încă din prima şedinţă de sumar mi-au pomenit numele unor firme despre care trebuia să aducem informaţii compromiţătoare pentru că nu aveau încheiate contracte de publicitate sau se aflau în conflict juridic cu Antenele.

Rep: Conducerea Intact ţi-a cerut numai 100.000 de euro? Păi cum poţi să zici, în condiţiile astea, că Dan Voiculescu e om rău?

S.N.: Trustul Intact mi-a intentat două procese: în primul, în care am avut deja câteva înfăţişări, trustul cere instanţei să recunoască drept valid un contract cu clauze abuzive şi sclavagist-comunistoide pe care nu l-am semnat. Plus 100.000 de euro. Dacă aş fi semnat acest contract, eram ca un sclav pe plantaţie, trebuia să renunţ nu doar la statutul de jurnalist, ci şi la cel de cetăţean. Constituţia garantează dreptul oricărui cetăţean la libera exprimare. Or, prin contractul pus pe masă de Antena 3, deveneam jurnalist la această televiziune, şef de departament, dar nu mai eram cetăţean.

Rep: E adevărat că te-au ameninţat că îţi vor lua casa?

S.N.: Voiculescu trimite, prin avocaţi, scrisori soţiei mele ca nu cumva să vândă casa, fiindcă el are de luat 100.000 de euro de la mine. Dacă voia să arate că îşi apără onoarea, putea să ceară o sumă simbolică şi instanţa să mă oblige să retractez ce am spus. Dar nu, el vrea să arate cât de puternic este. Trăieşte prin asta. Acum, după interviul acesta mă aştept să ceară soţiei să nu vândă maşina sau inelul de logodnă!

Rep: Dacă Voiculescu reuşeşte să-ţi ia casa, crezi că o să i-o dea lui Ciutacu, să nu-l mai cânte ăştia prin ziare că stă în apartament pentru handicapaţi?

S.N.: Voiculescu îl poate muta nu doar pe Ciutacu, ci şi toată Antena 3 în mausoleul de 3.000 m2 pe care-l are în Corbeanca. Zici că e Arena Naţională acoperită casa lui din Corbeanca!

Rep: Aveaţi în trust vreo interdicţie clară să vorbiţi despre trecutul glorios al lui Felix sau era, mai curând, o autocenzură?

S.N.: Şi una, şi alta. Toţi ştiam că nu ne va intra în veci un articol nici măcar despre posibilele preferinţe culinare dubioase ale familiei Voiculescu. De aici venea o autocenzură militarizată îmbibată de frica, de teama că, dacă te apucă crizele să-ţi faci meseria şi dai vreun material de rău despre Voiculescu, sigur erai dat afară, nu-ţi primeai salariul şi te mai şi târau prin tribunale.

Rep: Eşti de acord cu spusele lui Mircea Badea: „Câtă vreme patronul mă plăteşte, n-am voie să zic nimic rău de el”?

S.N.: Poate la fabrica de chibrituri se poate asta! În presă, o astfel de atitudine e sfârşitul. Dar măcar Badea are bunul-simţ să spună că el nu e jurnalist. Şi nu e jurnalist. Poate fi actor, circar, ce vrea el, dar nu e jurnalist şi o recunoaşte deschis. Însă alţii chiar pozează în mari jurnalişti. Pentru ei are Voltaire o propoziţie „E dificil să eliberezi proştii de lanţurile pe care le venerează”.

Rep: Apropo de Badea: e adevărat ce spunea Cristoiu, că Mirci primea indicaţii prin telefon pe cine să înjure?

S.N.: Am auzit şi eu pe culoarele de la Antena 3 despre telefoanele şi SMS-urile pe care le primea Mircea Badea care-i trasau agenda emisiunilor lui. N-am dovezi directe, dar, cum spuneam, el nu e jurnalist.

Rep: La cine crezi că s-a rugat mai mult Gâdea s-ajungă director: la Doamne-Doamne sau la Preafericitul Felix?

S.N.: Poate să se roage şi la Biserica Maradoniană cu mingea de fotbal pe picior, dar atunci când apare pe sticlă Gâdea trebuie să uite că s-­a împrumutat sute de mii de euro de la Voiculescu. Altfel, se închină doar la bani!

Rep: Ai fost ameninţat că o să te calce metroul, o să ţi se toarne poloniu în ceai şi alte chestii d-astea?

S.N.: Am auzit că domnul Voiculescu are o mică trupă de băieţi misterioşi, al căror rol în grupul Grivco şi trustul Intact este să-i spună şefului ce mai fac angajaţii. Dar nu m­-am izbit de niciunul pe stradă, aşa că poate fi doar o legendă. Nici nu am primit telefoane misterioase în miezul nopţii.

Rep: Ştiu că CNA s-a sesizat, la data dezvăluirilor tale din EVZ. Cum a rămas cu domnii aceştia, pe care Badea şi Ciutacu îi numesc „slugile lui Băsescu”: au luat o decizie sau au lăsat-o ca-n tren?

S.N.: CNA s-a autosesizat în mai 2011, în urma dezvăluirilor mele, m-a chemat la audieri în şedinţă publică, mi-au cerut dovezi pe care le-am dat, mi-au promis că-mi dau un răspuns, după care timp de 460 de zile au îngropat cazul într-un sertar. După atâta amar de timp le-am scris şi eu luna aceasta o scrisorică, în care îi trăgeam de mânecă şi le aminteam că încă nu mi-au dat un răspuns. Pentru că l­-am deranjat, domnul Răsvan Popescu, preşedintele CNA – instituţia care a băgat capul în nisip – mi-a răspuns că mă dă în judecată!

Rep: Crezi că Voiculescu are fir scurt şi cu cineva de la CNA?

S.N.: Când CNA m-a chemat la audieri, în mai 2011, am simţit că vreo doi-trei membri ai CNA sunt avocaţii lui Voiculescu:cel mai vocal era un anume domn propus de PNL în CNA, pe care acum îl văd la TV apărând cauza USL. Cred că până şi Voiculescu ar fi fost mai blând cu mine decât acest domn dacă ar fi fost la audieri!

Rep: Cum se va termina totul? Triumfă legea sau legea junglei?

S.N.: Până şi jungla are regulile ei, fiecare animal îşi ştie locul! Noi riscăm să devenim o junglă în care jurnaliştii sunt activişti politici, politicienii sunt preoţii neamului, iar puşcăria e un cantonament pentru Parlamentul European. Singurul lucru bun e că nu poţi să te vaiţi de plictiseală. Şi, oricum, încă putem să schimbăm canalul, pe Animal Planet!

Te poftim să citești și...

Comentezi!?

comentariu

10 Responses to “Stelian Negrea: „Manipularea, linşajul mediatic şi activismul din Antena 3 au atins cote inimaginabile!””

Read below or add a comment...

  1. Mircea says:

    Bravo domnule!!! Respectele mele!
    Poate o discutie televizata, alaturi de seful CNA si eventual un ziarist A3 la un post de televiziune ar fi un mare pas catre informarea corecta a Romanilor.
    Poate la OTV, in prime-time ( nu stiu ce audiente mai au, insa tagetul de telespectatori fideli acestui post de televizi7ne se muleaza perfect pe cel al manipulabililor A3 ).
    Succes

  2. carmen says:

    Decent articolul, nimic, insa, din ce nu ne-am fi putut da seama si singuri! Dar fratilor, greseli elementare de genul: ” lam deranjat”, “nu mam izbit de…”, ” sa imprumutat sute de…”,etc. Voi, Academia?! Voi, Academia Catavencu?!

    • Academia Caţavencu says:

      Multumim pentru sesizare. A fost o problema de formating. Textul a aparut si-n revista, iar acolo nu erau greseli, ne bate tehnica…

  3. Cornel says:

    Ce rău îi pare acestui frustat că nu mai este la antene, ce salariu baban avea acolo!

  4. daniel says:

    din pacate traim o realitate; faptul ca toate televiziunile fac jocuri poitice nu o inteleg prea multi, ma refer la cei care sorb cuvintele unora ca aia de la antena 3 sau realitatea si pun botu’ la tot ce aud acolo (sunt destui)….deci hai sa ne uitam mai bine pe cartoon network fiindca e mai aproape de realitate :)
    si totusi …cine are timp sa stea la TV si sa caste gura la prostiile alora …mai bine punem “osul la treaba” sa incercam sa producem ceva ….

  5. Leon says:

    Dupa ce,nazdravanul R.P.,seful CNA,nu i-a raspuns la scrisorica lui S.N.
    timp de peste prtru sute de zile, iar cand, autorul, i-a cerut un raspuns
    la care avea dreptul, slujbasul platit de catre noi,in loc sa-i fi cerut scuze sau,”intelegere”pentru intarziere, s-a dat si l-a amenintat ca-l
    va da in judecata! Eu, ca simplu cetatean, inteleg din asta ca, faimosul
    presedinte al CNA, prin atitudine si modul de a-si face”meseria” intr-un
    mod impartial si printr-o minima decenta fata de cei care i se adresea-
    za, face parte implicit din colectivul de redactie de la Antena 3 !!! Daca,
    intamplator sau pe bune avem dreptate, nu putem si nici nu vrem sa-i
    zicem mai mult decat: SA-TI FIE RUSINE MONSER!

  6. No comment says:

    “Omul s­a sucit”…
    “s­a împrumutat sute de mii de euro”

  7. neutr onu says:

    cine dreacu te-a pus sa te angajezi la latrine!!!???$ s-au euroii???este un proverb;ai,nai,bea grigore(stelian)aghiasma!!ori ce pisica dacanu o “mangai”te ..zgarie!!!

Trackbacks

  1. [...] Stelian Negrea: „Manipularea, linşajul mediatic şi activismul din Antena 3 au atins cote inimaginabile!” Autor Gabriel Tudor 30/08/2012 · Comentează [...]



Comenteaza...

*