Alegerea unui frigider mic este ideala atunci cand stai intr-o garsoniera

de Comunicat de presa , 16 septembrie 2017
Alegerea unui frigider mic este ideala atunci cand stai intr-o garsoniera

Daca stai intr-o garsonieră nu ai foarte multă libertate de mișcare atunci când vine vorba de amenajare, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne abținem de la a avea câteva electrocasnice de bază, de care să ne putem folosi la maxim. Este și cazul frigiderului. Foarte multe persoane care stau într-un apartament mic omit să cumpere un frigider, motivând că nu au suficient de mult spațiu la dispoziție pentru el.

Chiar dacă nu va fi la fel de mare ca un model clasic, se impune alegerea unui frigider mic pentru garsonieră, iar asta pentru că el te va ajuta să ții mâncarea proaspătă pentru o perioadă mult mai mare de timp. În acest fel nu îți vei mai pune nici sănătatea în pericol, riscând să mănânci alimente alterate.

Faptul că frigiderul va fi unul foarte mic, îți va limita puțin posibilitățile pe care le ai în alegerea sa, iar asta pentru că oferta nu este chiar una atât de variată. Dacă o să știi la ce să fii atent, atunci nu va trebui să îți faci foarte multe griji, deoarece cu siguranță o să găsești un model care să fie perfect pentru tine. O să îți vorbim despre acest lucru în cadrul acestui articol, care sper că îți va fi de ajutor.

Din moment ce tu o să cumperi un frigider mic, cele mai importante aspecte la care trebuie să fii foarte atent sunt cele legate de capacitatea de stocare pe care o are, precum și modul în care acesta este compartimentat. Compartimentarea este mai importantă ca niciodată în cazul unui frigider de mici dimensiuni, iar asta pentru că dacă ea este făcută deficitar spațiul pe care îl ai la dispoziție pentru alimentele tale va avea de suferit destul de mult.

E bine să ai în vedere să fie prezente compartimente speciale pentru anumite tipuri de alimente (ca de exemplu compartimentul pentru fructe și legume, sau cel pentru ouă, respectiv lapte și alte băuturi). Deși nu e obligatoriu, poți să te uiți și dacă frigiderul este echipat și cu un congelator. Este de la sine înțeles faptul că acesta nu va avea o capacitate foarte mare, dar tot vei putea ține o bucată de carne sau un pui întreg de exemplu.

Pe lângă cele menționate mai sus, foarte importantă este și eficiența energetică pe care o are frigiderul. Din moment ce este unul mic, consumul nu va fi unul foarte ridicat. Dar chiar și așa, fă-ți o listă cu mai multe modele de frigidere pe care tu ai pus ochii și vezi dintre ele care are consumul cel mai mic. În acest fel o să faci economii semnificative la sfârșitul fiecărei luni, ceea ce se va simți puternic pe termen lung.

Nu trebuie să uităm nici de tehnologiile utilizate atunci când vine vorba de dezghețarea frigiderului. Nu vom intra în foarte multe detalii aici, ci îți vom spune că cel mai bine este ca atenția ta să se îndrepte către modelele care vin cu tehnologia No Frost. În ce constă ea? Practic răcirea interiorului se va realiza prin intermediul unui flux de aer rece și uscat, așadar fără a fi nevoie de formarea de gheață pe peretele din spatele frigiderului. Este foarte convenabil așa, deoarece nu vom fi nevoiți să îl dezghețăm în mod periodic. Există desigur și un mic neajuns, el constând în accelerarea ritmului de deshidratare rapidă a unor alimente (ceea ce înseamnă că va trebui să le ținem într-un ambalaj).

E recomandat să fie prezentă și protecția antibacteriană, iar în cele mai multe cazuri ea constă în existența unui strat de soluție de ioni de argint pe pereții frigiderului. Chiar dacă este destul de rece în frigider, tot există un mediu prielnic pentru dezvoltarea bacteriilor, așadar e bine să ne putem bucura de o astfel de opțiune, pentru binele sănătății noastre. Până la urmă nu crește foarte mult prețul într-o astfel de situație.

Comentarii

+