HomeVedeteBote va presta ore de muncă în folosul comunităţii...

Bote va presta ore de muncă în folosul comunităţii gay

Ca să nu se mai trezească şi la anul că au prea puţini jandarmi muncitori pe cap de săteni spectatori, autorităţile par decise să introducă măsuri dure. Una dintre acestea ar putea viza schimbarea legii stagiului militar, astfel încât bărbaţii care preferă să nu facă armata să fie obligaţi să presteze ore de muncă în folosul comunităţii. Acest voluntariat cu de-a sila ar fi, consideră guvernanţii, singura soluţie pentru ca dezastrele naturale să nu ne mai prindă mereu cu chiloţii în vine şi cu birturile săteşti neaprovizionate cu ţuică.

Printre cei care abia aşteaptă să facă muncă în folosul comunităţii se numără şi Cătălin Botezatu. Cunoscutul creator de modă, a cărui curiozitate intelectuală este depăşită doar de profunda-i omenie, s-a declarat încântat de idee, mai ales că, din cauza angajamentelor numeroase avute ca model, pe timpul lui Ceauşescu, el a fost privat de şansa de a face armata, deşi grozav şi-ar mai fi dorit să dea deşteptarea unui întreg pluton de recruţi. Suflet caritabil, Bote vrea acum cu tot dinadinsul să presteze în folosul comunităţii gay, din simplul motiv că aceasta este defavorizată, în România, chiar şi atunci când nu sunt inundaţii, secetă sau viscole.

El şi-a declarat disponibilitatea de a lucra ca menajeră într-un azil de bătrâni gay, unde va freca duşumelele cu petrosin, va bate covoarele cu pliciul şi le va da o mână de ajutor, la duşuri, bătrâneilor care nu se mai pot freca singuri pe spate, din raţiuni de vârstă şi reumatism. Evident, şi timpul liber Bote şi-l va petrece tot aici, împletind, alături de noii lui prieteni, hamuri cu lanţ, harnaşamente cu bile şi alte obiecte de artizanat, care vor fi vândute prin sex-shopuri în scopuri umanitare.

Iar aceasta este doar o parte din activitatea lui. Pentru că, în caz de inundaţii, Bote se va deplasa personal, cu trupa lui de manechinuiţi, în regiunile calamitate, având grijă să se echipeze şic, în funcţie de eveniment: dacă merg la vreo inundaţie, vor purta şapcă de ofiţeri de Marină cu cozoroc, cravată alb-albastră şi chiloţi cu aţa din fund de asemenea albastră. Dacă merg la o deszăpezire, ceva, vor purta căciuli de blană cu urechi, iar boxerii vor fi şi ei îmblăniţi.

„Nu este prima oară când Bote participă la asemenea misiuni, ne-a declarat un june din anturajul celebrului modist. Ştiu că a mai salvat o familie rămasă izolată, din cauza nămeţilor, acum vreo câţiva ani. Cu mare greutate, s-a strecurat până la sinistraţi şi le-a adus de-ale gurii, salvându-i de la o moarte singură. Între el şi familia respectivă s-a ţesut apoi o frumoasă prietenie şi ştiu că şi acum Cătălin primeşte, când şi când, felicitări de sărbători, atât din partea acelui ţăran, pe nume Ion, cât şi din partea soţiei sale, Gheorghe.”

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare