HomeVedeteCând o să fiu mare, vreau să mă fac...

Când o să fiu mare, vreau să mă fac Simona Halep!

'Mândru că sunt român' nu a funcționat aseară, ci mai degrabă ' Mândru că am net și am văzut meciul on line'. Sharapova contra Halep. Meci frumos. Un joc plin de tupeu al ambelor jucătoare. Locul doi mondial, deci Simona, a condus frâiele primului set. A lovit bine, s-a apărat bine, a făcut break-ul, iar la 3-1 și ghemul cinci, pe serviciul rusoaicei, Simona joacă atât de bine o minge aproape pierdută, că Maricica mai că mușcă din rachetă. Și se face 4-1. Știți vorba aia, că pe învingători îi ajută și norocul? A dat Halep vrei două mingii cu fileul, de s-au oprit fix în terenul adversarei. Puncte pentru Simona. Finalul primului set a fost remarcabil. Măi oameni buni, frumoase picioare are Sharapova. Măi oameni buni, frumoase puncte ia Simona. E setul ei,/ Șase la trei!/
Imediat rusoaica pleacă la baie. Vezi Doamne, poate o scoate din joc pe fetița cu echipament roz din România. Acum, întrebarea e "Ce a făcut la baie? A luat o gură de apă s-au chiar s-a pi*** pe ea de frică în fața Simonei?" Gata. A revenit țipătoarea. Apropos, pentru că meciul nu a rulat și pe un post tv românesc (că noi trăim în Africa) ,v-am spus că l-am urmărit on line. La 3 dimineața, a venit vecinul de sub mine să mă întrebe de ce țip și aplaud. I-am spus: "Joacă Simona, prietene!" Hopa, deja eram doi care aplaudam în sufrageria mea. 
Până una alta, setul doi a fost greu. După două ghemuri Halep, rusoaica reușește 3 ghemuri la rând și conduce pentru prima dată. Însă, nu e deasupra, cum spunea vecinul meu care aplauda mai tare decât strigătele rusoaicei. Cu toate astea, Sharapova câștigă cu 6-4 și echilibrează situația.
Setul trei. Demențial! Cardiacii n-aveau voie să se uite. S-a mers bară la bară, ca-n București ora 18.00. Tanti arbitru a tinut cu rusoaica pe față, spre final, cât să enerveze jucătoarea noastră. Fir-ar mama ei de țară, că toți vor să ne păcălească! Și uite așa, Simona iese învinsă de pe teren, iar în tribune oamenii "dau cu huă" Sharapovei. Și eu i-aș fi dat, dar nu cu "huă". Bravo, Halep! Lasă că urmează U.S.Open și le arătăm noi rușilor cine e România. Chiar, cine?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare