Codrin Ștefănescu, dat afară de la Antena 3 pentru că risca să mănânce singur tot rahatul de la bufet!

de Spartakus , 21 februarie 2017
Codrin Ștefănescu, dat afară de la Antena 3 pentru că risca să mănânce singur tot rahatul de la bufet!

Scandalul iscat aseară în studioul Antenei 3, între Dana Grecu și Codrin Ștefănescu, a fost pus de unii pe seama faptului că postul lui Felix Varanul a întors armele, trecând de partea poporului gânditor, după ce domnul Voiculescu și-a dat seama ce țeapă i-a tras Dragnea cu grațierea. Ei susțin că, de două săptămâni, vedetele postului n-au mai pus limbile, ci doar flegmele pe cei pe care îi periau de obicei, în speță pe pesedei, iar alungarea lui Codrin din emisiune a fost doar apogeul acestui conflict între reptile.

Din surse demne de încredere, am aflat însă că motivul pentru care Dana Grecu l-a dat afară așa,  ca între domni, pe Codrin Ștefănescu, nu are legătură cu libertatea lui Voiculescu, ci cu supraviețuirea vedetelor postului. Astfel, mai mulți angajați ai Antenei, care au fost martori oculari la scenă, au precizat că Dana Grecu devenea tot mai îngrijorată, pe măsură ce Codrin Ștefănescu vorbea, din cauza faptului că individul o să mănânce tot rahatul de la bufetul Antenelor.

„Se vedea pe fața ei că e speriată de apetitul absolut fabulos al lui Codrin. Probabil s-a gândit că dacă-l mai ține mult în emisiune, ăla o să fie în stare să mănânce tot rahatul cu care postul a fost aprovizionat ieri dimineață, pentru consumul zilnic. Și de aceea l-a gonit, să nu rămână ea nemâncată.” Amicii buni ai Danei susțin însă că aceasta nu e o fire egoistă și nu s-a gândit doar la ea: ”Știa că, după emisiunea ei, urmau să intre pe post și Gâdea, și Badea. Dacă mânca Ștefănescu tot rahatul de la bufet, vedetele postului cu ce se mai îndulceau, săracele, după o zi întreagă de mâncat numai acrituri?”

Pe de altă parte, lucrătorii de serviciu de salubrizare au fost impresionați de talentul și hotărârea de care Dana Grecu a dat dovadă: ”A luat gunoiul și l-a dat afară ca o adevărată profesionistă. Ne-a scutit de un efort imens și de multă greață, pentru că, după ce trecem pe la sediul Antenei 3, să luăm gunoiul, nu știm de ce, dar ne put pantofii groaznic vreo câteva zile, de zici că am călcat numai în căcați. Îți mulțumim Dana Grecu, că ne-ai făcut treaba, data viitoare promitem să dăm o bere”, au afirmat gunoierii. 

Loading...

Comentarii

  • Allison Howart

    30 octombrie 2019 13:56

    Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail ogagakuntagmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la 23480690328951 Vraji de dragoste2 Vraji de dragoste pierdute3 Vraji de divor?4 Vraji de casatorie5 Vraja de legare.6 Vraji de rupere7 Alunga un iubit trecut8. Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou Loterie9 dori?i sa va satisface?i iubitulContacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata ogagakuntagmail.com

    raspunde comentariului
  • Salubritatea

    24 februarie 2017 4:53

    Ce rusine, s-a căcat pe el de față cu Dana.

    raspunde comentariului
+