HomeVedeteNicu Covaci dă în judecata întreaga industrie muzicală

Nicu Covaci dă în judecata întreaga industrie muzicală

Nicu Covaci, membru fondator al trupei Phoenix, a declarat că este nervos pe întreaga industrie muzicală și va cere daune tuturor celor care-i cântă piesele. Începând cu Țăndărică şi până la Taraful de la Clejani, Inna, Lady Gaga și doi africani din Congo care cântă la scoarță de copac.

Românul, stabilit acum în Spania unde le predă lecții de muzicologie lui Enrique Iglesias și foștilor membrii RBD, a declarat că nu-i normal să-i cânte cineva piesele, mai ales că el a tras tare să le facă, și acum vin alții să i le julească. „Lenny Kravitz nici nu exista dacă nu-i făceam eu solourile. Ce să mai vorbesc de Rolling Stones sau Loredana Groza. Și unu n-a venit cu o amandină să-mi mulțumească. Singurul căruia nu i-am zis nimic a fost regretatul Ion Dolănescu, care și el mi-a cântat din piese, dar nu am mai comentat pentru că și el credea că eu îi cânt lui din piese…”, a declarat Nicu Covaci.

Am încercat să obținem și un punct de vedere din partea Rihannei ori a grupului vocal instrumental Fiesta din Mangalia, de asemenea acuzați de Nicu Covaci, dar nu au dorit să comenteze.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare