HomeVedetePlaneta Trăistaria

Planeta Trăistaria

Știam deja că Mihai Trăistariu vine de pe o altă planetă. M-a convins de la început cu vocea lui de Mariah Carey captivă într-un corp de Maria din Carei. Așa ceva n-are cum să fie pământean! Apoi, încet, încet au început și celelalte semne.

L-am văzut la TV făcându-și transplant de păr. Sau cel puțin, asta a vrut să credem noi muritorii. Chiar sub ochii noștri, sfidându-ne în prime time între teleshopping și știri despre omoruri în bodegi, Mihai își făcea un implant. Nu de păr, ci unul mult mai important: mii de antene i se instalau în terenul viran dintre urechi ca să îl ajute să comunice mai bine cu liderul lui de pe Planeta Trăistaria. Planul de dominare nu s-a oprit aici.

Mânat de interese meschine, Trăistariu a început să ocupe biata noastră planetă fără să se ascundă. Ba chiar și-a documentat acțiunile depășind limita suportabilității cu poze făcute în oglindă. Ar fi vrut să credem că e doar un slăbănog în căutare de mușchi, când de fapt el își umflă corpul plin de antene interspațiale pentru a lua cât mai mult din spațiul destinat nouă.

Clipul melodiei Paradisio, propusă pentru Eurovision, a dispărut la fel de repede cum a și apărut pentru că Trăistariu și-a dat seama că e o mare greșeală să le spună umanilor atât de devreme de unde vine. Ce urmează? Fără să ne dăm seama, în curând ne vom da seama că brazdele pe care le arăm nu mai sunt făcute din pământ, ci din pătrațele: Pătrățelele Planetei Trăistaria.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare