HomeVedeteŞtefan Bănică jr ar putea lansa un album de...

Ştefan Bănică jr ar putea lansa un album de coveruri după Guţă şi Salam

Astăzi, celebrul cantautor Ştefan Bănică jr îşi lansează cel mai recent album – ştiu că aţi fi vrut să scriu „ultimul album”, dar n-aveţi voi norocul ăsta! Intitulat „Altceva”, albumul conţine piese total diferite de ce a cântat vedeta Pro TV până acum, dovadă că, printre alţii, colaborator i-a fost şi Marius Moga, cel supranumit „adevărata sosie a lui Mozart”. Se pare că acesta e doar începutul, întrucât Ştefan Bănică e decis să schimbe total placa, orientându-se spre alte genuri muzicale, mult mai vandabile. Astfel, se discută că el ar intenţiona să mai lanseze, de Crăciun, şi un album de coveruri, conţinând cele mai bune manele ale lui Guţă, Salam sau Adi Minune, pe care Bănică le va interpreta în variantă „rock-simfonic”, cu orchestră de coarde şi ţambal electric, să placă la toţi băieţii de băieţi!

Astfel, el ar putea relansa hituri celebre, precum „Am o gagică belea”, „Aş da zile de la mine”, „Off, viaţa mea”, „Am pistol şi celular” sau „Vine ploaia cu dolari”, dar ar putea include pe album şi piese proprii, reorchestrate şi adaptate, pentru a putea fi apreciate de un public cât mai larg: „Găseşte-mi, fă, loc în inima ta”, „Bubulina Manechina”, „Veta, mi-ai furat chiuveta”, „Să moară toţi dujmanii de nu te iubesc, femeie!” sau „S-o facem lată pă sistem, vărule!”.

„Ştefan a încercat cu rockul, dar nu mai prinde la români. Elvis e mort şi nici Johnny Halliday nu se simte prea bine, ce era să facă omul, să moară de foame, cu atâta talent cât are el? Nu era şi păcat să nu-l folosească? Dacă rromânii vor „haltceva”, le dă el „haltceva!”, ar fi precizat un bun amic al celebrului cântăreţ. De asemenea, ca să iasă banu’ gros măcar pe final de an, Bănică ar putea să-şi prelungească seria de concerte de Crăciun, cam până pe la Sfântul Ion, evoluând, totodată, alături de orchestra Dan Bursuc, în deschidere la Miss Piranda, la începutul anului viitor. Evident, concertele se vor desfăşura cu fastul obişnuit, doar că la final, ca să priceapă şi spectatorii ăia cu clase mai puţine decât trenul ce se întâmplă, se va anunţa „Fane has left the building, mânca-ţ-aş!”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare