HomeVedeteStrehaia, locul unde s-a răsturnat căruța cu Leo

Strehaia, locul unde s-a răsturnat căruța cu Leo

Dacă aș fi din Strehaia (strehaian? strehaist? strehaier?), m-ar amuza să împart concitadinitatea cu Leo. M-aș simți ca-n preajma unui animal de companie exotic, de exemplu o maimuță în trening sau un papagal cu papion, de care m-aș folosi ca să agăț gagici neinteligente.

Pe de altă parte, cred că e foarte nasol să fii din Strehaia și să te prezinți „Bună, sunt Gigel“, „Ce nume inedit. De unde ești, Gigel?“, „Din Strehaia“, „Aaaa, Strehaia, de unde e Leo, cocalaru’ ăla care a dat mii de euro să i-o tragă Loredanei, după ce a dat mii de euro să i-o tragă Danielei și s-a ales cu Manuela?“. Cred că ți se rupe mândria locală să știi că lumea a auzit de locul în care ai făcut tu primul pipi doar pentru că stă pe-acolo vreun individ care apare-n Click și-n Cancan. Din păcate, n-ai încotro. Oamenii au o cât de vagă idee despre Clejani pentru că există Viorica, despre Bărbulești pentru că de-acolo e Fane, despre Berceni pentru că e cartierul lui Naste, la fel cum francezii au auzit de București pentru că de-acolo au aflat ei că vin țiganii.

Într-o țară ca România, e plauzibil ca Leo de la Strehaia să fie vedetă. Dacă te iei după Google, Leo al nostru e imediat după Leo Messi în ceea ce privește notorietatea în domeniul „.ro“. Într-un fel e firesc ca cei doi Leo să șadă unul lângă altul, chiar dacă doar pe internet. În fond, amândoi muncesc din greu pentru baloane. Primul, dă bani să le pipăie, al doilea, primește bani să le bage-n poartă.

Cum CEO devine MEO

Leo de la Strehaia e prezentat în presă ca „om de afaceri“, ceea ce e suficient de haios încât să nu mai fiu nevoit să intervin aici cu o poantă. Pentru cine nu știe (și am toată înțelegerea pentru astfel de oameni normali), Leo colectează și vinde fier vechi. Să-i spui om de afaceri e ca și cum i-ai zice respectabilei femei de serviciu de pe scara blocului „hygiene general manager“ sau „Mop Executive Officer (MEO)“.

Leo e genul de cocalar cu burtă pe sub tricou mulat care poftește la pițipoancele de la televizor. Dacă s-ar fi bazat pe farmecul și inteligența lui, ar fi rămas probabil virgin, dar el are bani. Și i-a oferit Loredanei Chivu, asistentă la Capatos, o mașină de teren ca să-i vadă silicoanele de-aproape. Fata a luat mașina, l-a convins s-o treacă pe numele ei în acte, și atât, n-a mai fost curioasă să vadă ce are Leo pe sub burta de sub tricoul mulat. Asta e, se mai întâmplă să iei și țepe, dar Leo e la a doua de acest fel, aproape identică. Daniela Crudu, și ea asistentă la Capatos pe-atunci, i-a luat 10.000 de dolari și nu i-a dat nimic. În ambele cazuri, s-a dus la același Capatos și a povestit tot, ceea ce mi-a demonstrat că l-am supraevaluat când l-am considerat doar bătut în cap. Tot scandalul ăsta mi-a dat, însă, o idee: vreau să intru în afaceri cu Leo de la Stehaia. Nu dețin capital, dar presimt că fac rost repede de el.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare