După ce, luni de zile, a păpat banii statului degeaba, încasând lefşoara de parlamentar fără să dea nici măcar pe la bufetul Camerei, unde se găteşte ieftin şi sănătos, Teo Trandafir şi-a dat seama că totuşi politica parcă nu-i făcută pentru ea şi şi-a luat adio de la deputăţie. Bineînţeles, n-a plecat aşa, pur şi simplu, ci mai întâi a trimis o scrisorică presei, care, cu siguranţă, le-a făcut pe toate gospodinele, casnicele, coafezele din ţara asta să plângă în hohote. Caţaveica în fustă şi-a cerut scuze mai ceva ca personajele lui Muşatescu că nu-i mai poate sluji pe mitici aşa cum îşi dorea, că nu merită foncţia aia, că nu merita votată, fraţilor şi onorabili alegători.
Politica, spune Teo, a fost o sursă maximă de stres şi un catalizator pentru boala ei. Că nu de la sărmăluţe şi caltaboşi, cum zic gurile rele, a apucat-o durerea de lingurică, ci de la atâtea şedinţe în afurisitul ăla de Parlament! Şi răul nu i s-a tras de la poale-n brâu, ci de la poale-n cap, ce, credeţi că-i uşor să fii deputat? Cum să nu crape pancreasul în tine când votezi contra partidului care te-a adus în Parlament? Cum să nu-ţi vină rău când te pupi cu naşpeta aia de Aura Vasile?
Unii s-ar putea întreba de ce, dacă tot i-a provocat politica atâta greţuri, nu şi-a dat demisia încă de acum un an? Dar aceia sunt oameni răuvoitori şi fără maniere, care nu ştiu cât s-a frământat Teo până să ia decizia de a renunţa la leafa de parlamentar. Acum, femeia nu mai vrea altceva decât să se odihnească, să-şi vadă de viaţa ei şi să ducă un trai cumpătat, ordonat şi liniştit. Bine, odihna va fi activă, că aşa i-au recomandat medicii şi, în loc să zacă toată ziulica pe o bancă din Parlament, mai bine se scoală la 7 dimineaţa, dă o fugă până la Buftea şi trage la cadre şi la duble până la miezul nopţii, la noua telenovelă a mai vechiului său amor, Adrian Sârbu. Iar a doua zi, o ia de la capăt, păi cum vreţi să se menţină în formă? Aşa viaţă ar dori să ducă orice bolnav de pancreatită, dar vezi, nu pe toţi îi cheamă Teo Trandafir! Nici nu se compară ce-o să facă pe platourile de filmare, unde va juca rolul unei poliţiste, cu ce făcea în Parlament. Câte eforturi depunea sărmana să ridice mâna la votat legi! Cât se străduia să nu o ia moţăiala în fotoliul confortabil!
Pe când acum, ce chilipir! Va fi tot un dolce farniente pe capul ei. Că doar ce mare lucru are de făcut? Aleargă şi ea puţin după hoţi, aplică nişte pulane pe spinare, spune două-trei replici la care râd guţulanii înregistraţi pe bandă şi gata, a binemeritat salariul de la tata Sârbu! Şi poate cine ştie, dacă programul ăsta de odihnă activă o să-i priască, mâine-poimâine o vedem iar gazdă de talk-show, pupându-se pe gingii cu toţi maneliştii şi spunând aceleaşi glumiţe pe care le zicea şi cu colegu’ Badea, la Tele 7, secolul trecut. Bine, în cazul ăsta, de asemenea, ar trebui să aibă foarte multă grijă la sănătate, întrucât există riscul ca, dacă râde prea mult la glumele ei, să se îngraşe iarăşi şi să dea în diabet!
Pe aceeași temă:
Ultimele date, valabile pe 2011, arată că o mulţime de români intră pe Google ca să-l caute pe G...
Decizia de astăzi a guvernului, privind înfiinţarea unei Facultăţi de Medicină cu predare în lim...


















































misto si la obiect……
….dar cu “buhaiul nationel”[w.c.tudor] cand magistrilor citim………
Pardon mon’cher,
a facut cadou un loc in parlament pentru pdl, nu se vede?!
acum ce sa zic, d.na asta grasuta zambareata, a urmat exemplul marilor politichieni, dolanescu si irina loghin. si la fel ca si acestia, a esuat lamemtabil (si nu din cauza bolii ).
Din pacate, politica ii imbolnaveste pe toti. Daca nu la ficat cel putin la cap. Imi pare rau pentru Teo, chiar a crezut ca poate schimba ceva!
Dupa cum spunea cineva mai talentat, ca sa intri in politica, trebuie sa ai stomac tare. Asta inseamna ca Teo nu a putut inghiti politica nici macar cu portia. A vorbi despre defectul ei ca are tendinta de ingrasare, nu este corect. Tocmai faptul ca a trecut pe langa moarte, nu este de dorit nimanui. In rest, daca s-a intors la prima dragoste – televiziunea, sper sa ii priiasca mai bine.
Sa fiti sanatosi cu totii!