Ultima fiță pe Dorobanți! Iulia Albu a ieșit la plimbare cu un melc în lesă

de Iulian Tudor , 03 aprilie 2014
iulia albu

Iulia Albu șochează din nou! După ce a defilat pe bulevardele din centrul Bucureștiului cu o găină de rasă, fosta soție a designerului de pantofi nepurtabili Mihai Albu a recidivat luându-și drept animal de companie un melc din clasa Gastropoda. Săptămâna trecută, Iulia a ieșit la plimbare cu melcul în lesă, a așteptat răbdătoare ca animalul să-și facă nevoile la copac și, dând dovadă de un spirit civic mai puțin obișnuit printre locuitorii Capitalei, s-a aplecat și a cules, cu fărașul și măturica, rahatul făcut de melc.

Iulia Albu a înfruntat cu demnitate stupefacția fățișă a trecătorilor, precum și glumele nepotrivite ale golanilor din cartier, care-i strigau ceva despre cât de mult îi plac chestiile băloase. „Cei care mă critică sunt niște provinciali înapoiați, care nu știu că, în acest moment, melcul este animalul de companie preferat de vedetele showbiz-ului american. Stevie Wonder, de exemplu, deține un melc-călăuză, care-l ajută să se orienteze atunci când iese în oraș“, a declarat extravaganta creatoare de modă. Deși abia l-a cumpărat de la un renumit crescător de melci din Franța, Iulia susține că deja s-a atașat de animalul ei. „Este adorabil și deosebit de inteligent, motiv pentru care este și foarte ușor de dresat. De pildă, a învățat comanda «culcat» în doar câteva minute. În plus, este singurul animal care nu stă cu mine pentru banii mei. E un melc pe picioarele lui, are apartament propriu și gusturi fine – la restaurant comandă doar escargot. Singura problemă e că, atunci când mergem împreună la un eveniment monden, întârzii întotdeauna, pentru că el a crescut în grădinile din Provence și nu e încă adaptat ritmului impus de secolul vitezei“, a mai spus creatoarea de modă.

Designerul și unicornul

Ultima fiță a Iuliei Albu nu a trecut neobservată de vedetele autohtone, și ele dornice de a stârni vâlvă în presa mondenă. Unele au imitat-o întocmai pe Iulia și și-au luat melci, dar altele au împins lucrurile puțin mai departe. Manelistul Adi Minune, de exemplu, și-a cumpărat un păduche drept animal de companie, pe care-l ține tot în lesă și-l ia cu el peste tot, chiar și pe scenă. „Eu sunt mai tradiționalist din fire, așa că am optat pentru un animal obișnuit în comunitatea noastră“, a mărturisit cântărețul. O altă celebritate care a imitat extravaganța Iuliei Albu este Cătălin Botezatu, care și-a cumpărat un unicorn. „Sunt foarte încântat de pet-ul meu. În mod paradoxal, mă înțeleg mai bine cu el când ne certăm. Când e nervos, împunge“, a spus Bote.

Comentarii

+