Vând Televijăn color cu nuanțe gay

de Iulian Tudor , 29 noiembrie 2013
Televijăn

 

Am găsit cea mai tare știre din Univers. E despre Cami Hedlinger, care, potrivit DEX, e o guristă, adică se ocupă cu cântatul. Pe de altă parte, Cami Hedlinger a apărut într-un clip pe net făcând sex oral, de unde putem deduce că, uneori, dicționarele pot fi subtile la modul răutăcios. În plus, pe fată o cheamă cu „linger“ la coadă, asta ca să vedeți că până și numele îți poate influența destinul.

Știrea în cauză zice că domnișoara Cami (și uite-așa am evitat cacofonia), cunoscută publicului care se uită la Capatos după ce a apărut la brațul lui Stelian Ogică, a avut, înainte de loterist, o relație cu Marius Televijăn, alias Don Juan din Pitești. Ca un amănunt suplimentar, Cami e o blondă spălăcită, mai degrabă albinoasă, iar Televijăn e color. După spusele Cameliei, Televijăn n-a fost interesat, de-a lungul idilei lor, de sexul normal, ci doar de cel oral, care s-a înfăptuit de trei ori, atât! Cami Hedlinger acuză că, într-una din cele trei ocazii, Televijăn a filmat-o fără știrea și consimțământul ei. Un nou amănunt de menționat e acela că pe mâna care ședea protector și călăuzitor pe capul fetei, Don Juan de Pitești avea un tatuaj cu Iisus, ceea ce mă face să cred că, în acel moment înălțător pentru el, Televijăn era setat pe Trinitas. Urmarea a fost un atac reciproc. Televizorul color a cerut 5.000 de euro pentru a nu da în vileag întâmplarea, în timp ce Cami susține că Televijăn e gay și că s-a chinuit, scârbit, cu oralul filmat pentru a avea dovezi că e heterosexual și că Don Juan de Pitești nu face amor în rochiță.

Acum, rezumatul. O fată de-și zice Hedlinger face sex oral și e filmată de Televijăn. Ce-ar mai fi de adăugat aici? Poate doar că Televijăn prinde Homo Box Office sau, o denumire mai cunoscută la noi, HBO. A, și ar mai fi ceva: Cami a fost cuplată, pentru scurt timp, cu Leo de la Strehaia. Sunt curios câte mii de euro i-a plătit Leo Cameliei ca să rămână cu ochii-n soare. Sau în Televijăn.

Hop și Bote

Pentru că tot vorbeam de fanii HBO, dar cu acronimia de mai sus, am găsit și cea mai jenantă știre din Univers: cică Bote vrea să facă un copil cu Anda Adam. Pe cale naturală, cu sex, pentru că nu e gay, ca dovadă el umblă cu femei și se pupă cu ele în public, plus că are câte un copil în fiecare localitate din lume aflată lângă o apă, de la pârâu la șuvoi și de la jet la igrasie. Încercările lui Bote de-a arăta că-i plac femeile mă scârbesc mai mult decât îl scârbesc pe Bote femeile. Nici măcar n-o face cu cap sau, cel puțin, n-o face cu capul care trebuie. Spune, Bote, ce sau cine te frământă, iar dacă e Daniel și e manechin, să fii sănătos! Nu că ne-ai face vreo surpriză.

Comentarii

+