HomeSocialDe ce nu-i bine să scrii cărți pe timpul...

De ce nu-i bine să scrii cărți pe timpul mandatului de Președinte

– Pentru că lumea și-ar putea închipui că ai prea mult timp liber ca Președinte;

– pentru că este cel puțin straniu să devii brusc Președinte-scriitor, după ce toată viața n-ai fost nici una, nici alta;

– pentru că lumea este interesată de ce o să faci ca Președinte, nu de ce ai făcut ca să ajungi Președinte;

– pentru că Țara peste care ești Președinte are un Guvern care n-are o saltea pneumatică pentru salvat vieți căzătoare;

– pentru că în timp ce tu scrii cărți, hoții își scriu singuri Coduri Penale în Parlament;

– pentru că victoria ta în alegeri a fost una ca la Călugăreni: i-ai pus o piedică invadatorului, dar el ți-a ocupat Capitala și Țara;

– pentru c-ar fi mai bine să-ți urmezi soția la sală, deoarece de când ești Președinte ai început să faci burtă de Balzac, iar alegătorii au votat Goethe și Heine pentru copiii neadoptați de nemți;

– pentru că alegătorii vor un Președinte stâlp de Țară, și nu un Președinte stâlpnic izolat de Țară;

– pentru că românii acordă prea multă importanță funcției de Președinte și este perdant ca tu să nu-i acorzi importanță;

– pentru că ai un Prim-Ministru care-ți zâmbește în față și râde de tine pe la spate, în aplauzele alegătorilor de fasole cu țuiculiță;

– pentru că ai o funcție de reprezentare, dar nu ai în spate mulți care să se simtă reprezentați;

– pentru că Facebookul ce ți-a adus victoria vrea azi un sign out – oricum nu poți să-i faci kaputt pe Arsenie Boca, Tony Poptămaș și Teo Trandafir;

– pentru că ai purtători de cuvânt care vorbesc mai puțin decât tine, asta fiind o performanță nu de Bookfest, ci de Guiness Book;

– pentru că ai ratat până acum și singurul mesaj important pentru Țară: cum a rămas cu chioșcurile, napolitanele și perdelele de la Cotroceni?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare