A mai trecut un 1 Mai soldat cu sacrificarea rituală a milioane de mititei, conform tradiției strămoșești. Nimeni, nici măcar oculta internațională, nu îndrăznește să nege prioritatea românească asupra mititelului. Nu este însă cazul să ne culcăm pe-o ureche pentru că, dacă n-au reușit cu scoaterea bicarbonatului din mici, masonii ne lovesc prin chiar recunoașterea mititelului ca produs specific. Asta deoarece atâta timp cât noi nu suntem, de fapt, români ci daci, mititelul de el ar trebui să fie omologat ca produs dacic.
Pentru a lămuri problema ne-am adresat, ca de obicei, colaboratorului nostru dacolog, dl Cotizo Popescu. Domnia sa a primit învoire din partea șefei de salon pentru o ieșire de 1 Mai pe iarba verde de acasa unde este ascuns, atent să nu fie asasinat precum Eminescu de anumiți oculți știuți de toată lumea. Dl Popescu a răspuns, după obicei, cu amabilitate provocării, tocmai fiind și sub influența unor substanțe liniștitoare și neavând legătură cu prepararea la grătar. Deținem așadar un istoric detaliat privind geneza, evoluția și perpetuarea simbolului național. Zi-le, dom' Cotizo!
Originea mititelului coboară în istorie undeva dincolo de istoriografiile cercetătorilor oficiali. Odată cu Burebista vorbim deja despre o tradiție străveche, ale cărei amănunte erau păstrate drept secrete sacre prin câțiva inițiați. Dl Popescu a reușit să descifreze o inscripție dacică identificată personal în munții Orăștiei și dispărută dubios imediat după '89. Conform declarației singurului martor, adică distinsul dacolog, mititelul a fost creat pe timpul unui rege dac minor și nemenționat în scrierile cunoscute: Grataneuz, după numele căruia, cum lesne se poate deduce, s-a și botezat instrumentul folosit la creație. Grataneuz a fost un rege luminat care n-a tăiat viile poporului, ca Burebista. Dimpotrivă, a încurajat cultivarea acestora și consumul intens al produselor obținute – rămas până azi în genetica noastră. O singură dată a fost Grataneuz puțin dictator, atunci când s-a gândit să impună prin ucaz de urgență obligația consumării unui preparat cărnos odată cu acelea fermentate, pentru a se proteja sucul gastric și sănătatea dacică.
Sarcina conceperii preparatului a revenit Marelui său Preot-Bucătar, Zgarlateuz. Acesta era specializat în cârnații acelor vremuri și considerați un rafinament regal, zgârcionii. Se pregăteau utilizându-se un amestec din carne de mânz, viezure și barză, la care se adăugau plante ca zămos, măzăriche, zburătoare-răscoace și zglăvoc-galben. Erau folosite mațele de oaie procurate de la tribul vecin și prieten al becaleuzilor, prin schimb în natură cu produse viticole. Becaleuzii au fost însă atacați de beleuzi sau deneuzi, un trib războinic care avea cultul luării de prizonieri și al plimbării lor cu lanțuri la mâini, fără a atenta la viața acestora, ci numai la pungile agonisite de cei umiliți. Conducătorul becaleuz a căzut ostatic în urma unei astfel de incursiuni, întrerupându-se pentru o vreme schimburile economice cu dacii, rămași temporar fără mațele necesare.
Zgarlateuz, un adevărat Mazterchef al vremii, s-a văzut nevoit să schimbe cumva rețeta zgârcionilor, punându-i pe grătar neînfășurați în mațe. Spre surprinderea tuturor, în frunte cu regele, rezultatul s-a arătat așa de apreciat gustativ, încât noul produs a fost adoptat ca aliment fundamental dac; realizându-se și importante economii în băutură, datorită suspendării trocului cu becaleuzii. Masele largi ale populației au părut mai întâi reticente, ele fiind în contrasens cu orice fudulie aflată în stare de agregare solidă. Dar Grataneuz s-a dovedit un Atatürk al timpului, renunțând la ideea ucazului și convingându-și supușii prin exemplul personal. El a rebotezat zgârcionii în "zărânciți", termen care și azi desemnează niște entități pipernicite. Grataneuz a mâncat zilnic în piața centrală zărânciți până când, îmbiați de aroma irezistibilă, comații s-au hotărât să-și urmeze conducătorul.
Regele s-a dus mai departe cu inițiativa, declarând o zi drept sărbătoare dedicată consumului de zărânciți, respectiv prima a lunii Frunzar – denaturată mai târziu cu apelativul străin de neam "Marte". Devine clar c-am împușcat doi zărânciți dintr-un foc, evidențiind astfel și originea dacică a sărbătorii de 1 Mai, pe care americanii acaparatori și-o asumă cu tupeu masonic. Compoziția zărâncitului s-a schimbat de-a lungul anilor, odată cu înmulțirea porcilor, vitelor, cailor și oilor pe meleagurile devenite mioritice.
Dl Cotizo Popescu își afirmă angajamentul ca, odată terminată cura actuală, să dezlege încă o frescă știută numai de el și păstrată într-un tunel secret din Bucegi. Dânsul e convins că acolo se află rețeta originală a zărâncitului ajuns mititel odată cu evoluția noastră istorică și etimologică. Adevărul despre daci merge înainte alături de mititel atât timp cât vor fi aici daci adevărați să-l păzească de influențele străine, cum ar fi shawarma cu de toate, döner kebabul și muștarul Honigberg. Regelui Grataneuz și Daciei Feliz, zemper fideliz!
